Autor: Sorina Bujarov
A studiat medicina în Moldova, însă imediat după facultate a plecat peste hotare. Tot aici trebuia să aplice pentru rezidențiat, însă a renunțat din start la această idee, pentru că, spune ea, oricum nu avea rost. Elena Bucuci are 30 de ani și este originară din satul Sociteni, raionul Ialoveni. De aproape cinci ani aceasta muncește și studiază în Canada.
La început a făcut cursuri intense de limbă engleză, însă de mai bine de doi ani s-a angajat la centrul Alberta Health Services, ca asistent-coordonator. Aici tânăra oferă consultanță bolnavilor de diabet și persoanelor obeze. Pe lângă acest serviciu, seara și în week-end Elena mai muncește ca asistentă medicală la o clinică din Edmonton, un orășel din provincia Alberta, Canada.
„Muncesc și studiez ca să-mi pot realiza visul – vreau să devin medic. Aici ca să fii admis la rezidențiat nu e nevoie doar să studiezi, ci și să muncești, pentru ca să capeți experiență. Aceasta este o condiție obligatorie, dacă vrei să aplici la rezidențiat în medicină”, afirmă tânăra.
Deși mulți dintre foștii ei colegi de facultate sunt deja medici în toată legea, aceasta nu regretă că a plecat din țară. Spune că nu a vrut să rămână aici pentru că vrea să practice medicina cu demnitate, ceea ce în Moldova este imposibil.
„Vreau să-mi fac munca cu demnitate și să fiu remunerată pentru ea”
„Am plecat din țară dintr-un singur motiv, vreau să-mi fac munca cu demnitate și să fiu remunerată pentru ea, nu să cerșesc de la pacienți. Cât eram studentă munceam ca antrenor de fitness, însă nici banii câștigați acolo nu îmi ajungeau, trebuia să cer mereu de la părinți. Nu mi se părea corect. Eu doream să pot să mă dedic muncii pe care am ales-o, să o studiez, dar sistemul nostru iți răpește acest lucru”, mărturisește Elena Bucuci.
Spune că și-a dorit să emigreze peste hotare după prima ei plecare în străinătate, atunci când a văzut pe viu deosebirile dintre Moldova și alte țări ale lumii.
„Când eram în anul V la facultate, deoarece eram în grupa francofonă, am avut șansa să fac stagiul practic în Bruxelles, Belgia. După întoarcere nu-mi mai găseam locul. Țin minte că imediat după absolvire o întrebam pe mama dacă pot să plec undeva în străinătate”, susține tânăra.
„Oare când și la noi pacientul va fi pe primul loc?”
A ales să plece în Canada, acolo unde de câțiva ani emigrase logodnicul ei. Mărturisește că încă de la început a rămas impresionată de felul cum este organizat sistemul de sănătate. Spre deosebire de Moldova, spune ea, acolo se muncește foarte mult la capitolul sănătate, cei mai mulți bani din taxe fiind plătiți anume pentru acest sector. În pofida bugetului pentru sănătate, tânăra spune că atitudinea medicilor canadieni i-a stârnit cea mai mare admirație.
„Sincer, uneori ei mă uimesc cât de mult se interesează și le pasă de starea pacienților. Eu deseori mă întreb, oare când și la noi pacientul va fi pe primul loc? Chiar și atitudinea pacienților față de doctorii internaționali este foarte bună. Cu mine pacienții sunt foarte relaxați”, povestește viitorul medic.
„În Moldova studenții sunt ocupați să își câștige cumva existența”
Moldova mai are mult de muncit nu doar la modul de finanțare a sistemului de sănătate, dar și la capitolul studii medicale, spune tânăra.
„În Moldova studenții nu se pot concentra pe învățătură, pentru că sunt ocupați să își câștige cumva existența. Studiile de acasă mi-au prins bine, însă erau și mai bune dacă nu eram și eu concentrată la cum să câștig bani. La noi rezidenții lasă munca din spital și pleacă la lecții ca să nu aibă absențe, pe când aici rezidentul muncește toată ziua, ca să câștige experiență. El alte griji nu are”, susține Elena.
Acasă nu vrea să revină, pentru că, spune ea, în Canada lucrătorii medicali sunt mai apreciați decât în Moldova. Pe lângă aceasta, medicii canadieni sunt remunerați mult mai bine, dar și lucrează mai mult.
„Sistemul de sănătate de acasă e un pic neomenesc”
„Nu cred ca m-aș întoarce în Moldova ca să muncesc acolo, am depus prea multă muncă aici și nu cred că se va răscumpăra acasă. Un alt motiv este că sistemul de sănătate de acasă e un pic neomenesc. Ai bani- poate se uită cineva la tine, iar dacă nu- păcat de tine. Am pățit-o și eu și am văzut cum se lucrează în spitale”, povestește indignată tânăra.
Aceasta mai spune că de când muncește în Canada nu a văzut rețete medicale de foi întregi, așa cum a văzut în spitalele de acasă. În Moldova, crede ea, medicii sunt interesați să aducă venit farmaciilor, dar nu să trateze corespunzător pacienții. În Canada însă lucrătorii medicali nu doar aplică un tratament, ci și educă oamenii ca să ducă un mod de viață sănătos.
Vine acasă foarte rar, și nu pentru că nu i-ar fi dor, dar pentru că nu dispune de timp. Acum se pregătește pentru cel de-al doilea examen, pentru admiterea la rezidențiat. Mai are de trecut încă două probe, de care se pregătește intens, după care își va putea realiza visul – cel de a deveni medic.
Articole relaționate: