Redactor: Sorina David

Aproximativ 70% dintre femeile care au decis să se supună unei duble mastectomii, după ce au fost diagnosticate cu cancer la un singur sân, prezintă un risc extrem de mic de a dezvolta o tumoare la sânul sănătos, se arată într-un studiu american, efectuat de către specialiștii Centrului de oncologie al Universităţii din Michigan. Potrivit acestora, majoritatea femeilor care își fac dublă mastectomie o fac în zadar, deoarece probabilitatea că cancerul va recidiva la a doua glandă mamară este foarte mică.

„Cel mai probabil, ceea ce le determină pe femei să recurgă la mastectomia profilactică este teama de recidivă a cancerului, dar acest lucru este absurd, deoarece faptul de a extirpa sânul sănătos nu reduce deloc riscul de recidivă a tumorii în sânul afectat de cancer”, a precizat coordonatorul principal al studiului, Sarah Hawley, citată de Mediafax.

Femeile care au avut în familie cazuri de cancer mamar sau ovarian şi care sunt purtătoare ale mutaţiilor genetice BRCA1 sau BRCA2 ar putea primi recomandarea să extirpeze şi sânul sănătos, deoarece riscul de a se îmbolnăvi de cancer este foarte ridicat. Dar acest grup nu reprezintă decât 10% din totalul femeilor diagnosticate cu cancer la sân, precizează specialiștii. Celelalte femei au un risc extrem de redus de a se îmbolnăvi de cancer la celălalt sân.

„Pentru femeile fără istoric familial de cancer mamar sau fără predispoziţie genetică, nu se recomandă extirparea sânului care nu este bolnav”, a afirmat Sarah Hawley, al cărei studiu a fost publicat în Journal of the American Medical Assocation (JAMA) Surgery.

 █ Guvernul a avizat pozitiv proiectul protezelor mamare și dentare pentru persoanele afectate de cancer. Femeile și copiii care au suferit o intervenție chirurgicală ar putea primi protezele gratuit 

Cercetarea a fost efectuată pe un grup de 1.447 de femei, cu vârsta medie de 59 de ani, tratate de cancer mamar, care nu a mai recidivat. În rezultat, cercetătorii au constatat că, în rândul pacientelor care au suferit o dublă mastectomie, aproape 70 la sută nu prezentau niciun istoric familial al acestei boli şi fuseseră testate negativ pentru mutaţiile genelor BRCA1 şi BRCA2.

Dubla mastectomie este o intervenţie chirurgicală dificilă, care poate duce la complicaţii şi are un timp de recuperare îndelungat. În plus, majoritatea acestor femei sunt supuse apoi unei operaţii de reconstrucţie a sânilor, iar unele dintre ele ar putea avea nevoie de chimioterapie sau radioterapie după operaţie, ceea ce prelungeşte perioada recuperării.

Dintre cele 1.447 de femei participante la studiu, doar 8% au fost supuse unei duble mastectomii, iar 18% au afirmat că s-au gândit la această intervenţie chirurgicală.

 █ Operațiile de reconstrucție a sânilor după mastectomie, o raritate pentru Moldova

Specialiștii au mai constatat că femeile cu studii superioare şi care trecuseră printr-o investigaţie RMN, înainte de operaţie, au ales într-un număr mai mare dubla mastectomie.

Autorii acestei cercetări, finanţată de Institutul naţional al cancerului, subliniază importanţa unei mai bune informări a femeilor cu privire la riscurile şi avantajele extirpării sânului care nu a fost afectat de cancer. 

 

  Articole relaționate:

Aproape 500 de moldovence au murit, anul trecut, de cancer la sân, iar alte 700 au aflat că suferă de această maladie. Și numărul de decese și de îmbolnăvire sunt în creștere 

Peste 70 la sută dintre femei nu-și controlează sânii după vârsta de 40 de ani, fiind astfel supuse riscului de a face cancer la sân 

Majoritatea femeilor nu cunosc dacă sunt sau nu predispuse să sufere de cancer la sân