Redactor: Sorina David

Printre cele mai frecvente și costisitoare erori medicale comise în secțiile de urgență este metoda de tratament greșită, erorile ce țin de alegerea preparatelor medicamentoase, întârzierea diagnosticului sau stabilirea unui diagnostic greșit. Așa arată datele prezentate de CRICO Strategies, o direcție a Fundației Harvard, care studiază managementul riscurilor de malpraxis în instituțiile medicale.

Potrivit datelor, adunate mai bine de patru ani, cea mai frecventă eroare medicală comisă în secția de urgență, care a generat plata unor depăgubiri morale costisitoare, este stabilirea unui diagnostic greșit sau stabilirea întârziată a acestuia. Datele arată că 47 la sută dintre cazurile de judecată împotriva medicilor din secțiile de urgență se referă anume la acest motiv. Potrivit raportului, această eroare costă și cel mai scump instituțiile medicale. Astfel, în 63 la sută din totalul plângerilor depuse pentru stabilirea diagnosticului greșit au fost plătite despăgubiri bănești.

A doua, ce mai frecventă eroare medicală comisă de specialiștii din secțiile de urgență, este metoda de tratament stabilită greșit. Datele prezentate în raportul CRICO arată că 28 la sută dintre cazurile de judecată intentate împotriva departamentelor de urgență vizează medicii care ar fi aplicat tratament incorect, iar în 24 la sută din cazuri au fost oferite despăgubiri morale.

A treia în topul celor mai frecvente erori medicale comise în departamentele de urgență sunt erorile legate de aplicarea tratamentului medicamentos. Datele studiului arată că această eroare a fost menționată în 7 la sută din totalul plângerilor, dintre care 4% au primit despăgubiri materiale.

 █ O femeie de 64 de ani a murit la scurt timp după ce un dentist i-a sustras 20 de dinți într-o singură ședință 

Topul este continuat de greșelile ce țin de siguranța și securitatea pacientului. Potrivit raportului, 6% dintre procesele intentate împotriva secțiilor de urgență au fost inițiate anume din acest motiv. Despăgubiri au fost oferite însă doar în 2 la sută din cazuri. Datele mai arată că greșelile medicale legate de intervențiile chirurgicale se întâmplă puțin mai rar. În raport se precizează că doar 3 la sută din totalul plângerilor depuse împotriva departamentelor de urgență invocă acest motiv,  fiind plătite tot atâtea despăgubiri morale.

Specialiștii cred că medicii din secțiile de urgență sunt mai expuși riscului de a comite erori medicale, din cauza ritmului de lucru. „Medicina de urgență a devenit un domeniu extrem de solicitat, atât fizic, intelectual, cât și emoțional. Pacienții din ambulatoriu primesc medicamente și urmează proceduri medicale indicate din timp, dar și acolo se înregistrează nereguli, astfel că și aceștia ajung la echipa de urgență cu diferite probleme. La urgență însă medicii lucrează sub presiunea timpului, și, în același timp, sunt presați ca să nu utilizeze aparataj de imagistică foarte costisitor și nici alte utilaje care i-ar ajuta să diagnoticheze pacientul mai repede. Cu toate acestea, există zero toleranță față de erorile comise de medicii de la urgență, ceea ce este incorect”, consideră Ron M. Walls, medic la Brigham and Women’s Hospital din Boston, SUA.

 █  Medicii trebuiau să o opereze de fibrom uterin, dar i-au tăiat vezica şi ureterele  

Potrivit studiului CRICO, suma medie plătită drept despăgubiri pentru erorile medicale legate de diagnostic, în departamentele de urgență, este de 500 de mii de dolari, iar pentru alte erori medicale - suma medie este de 213 mii de dolari.

Notă: CRICO este o companie care studiază managementul riscurilor de malpraxis în medicină. Studiile realizate de către experții companiei sunt efectuate în peste 550 de spitale și printre aproximativ 125 de mii de medici. Strategiile, organizațiile internaționale de medici, dar și prevederile mai multor sisteme de sănătate din lume au fost create în baza recomandărilor emise de specialiștii acestei companii. De mai bine de 30 de ani, compania CRICO este lider în lume la capitolul managementul siguranței pacientului. 

 █ Articole relaționate:

 Patru medici de la Centrul Mamei şi Copilului, acuzaţi de malpraxis. Un copil a rămas mutilat pe viață din cauza că nu a fost resuscitat la tim

Tânăra operată de patru ori după o greşeală medicală îşi revine treptat. Medicul care ar fi traumatizat-o rămâne încă nepedepsit

Topul celor 10 specialități medicale în care se produc cele mai multe greșeli. Ginecologia și chirurgia, în fruntea clasamentului