Autor: Virginia Dumitraș
Din septembrie, șapte studenți de la medicină din Republica Moldova vor începe anul universitar la instituții din Franța, Suedia sau Portugalia. Tinerii spun că experiența îi va ajuta să crească profesional.
Un grup de studenţi, rezidenţi şi doctoranzi ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“ vor efectua stagii de până la 3 ani în universităţile şi instituţiile medicale din Europa. Până la toamnă, când urmează să plece, tinerii specialiști deja știu ce vor să obțină de la această experiență.
Printre aceștia este și Andrei Eşanu în vârstă de 27 de ani, proaspăt absolvent al Universității, care va face masteratul în Portugalia. „M-am hotărât să aplic pentru că vreau să am experiență peste hotare și vreau să pot să învăț mai multe după un alt sistem. În plus, am colegi care au trecut prin acest program și sunt mulțumiți de calitatea studiilor și de experiență“, spune tânărul.
În Portugalia va face un masterat în Educația în Sănătate, iar cursurile vor fi în limba engleză. „Am ales cu grijă domeniul în care vreau să fac masteratul. De profesie sunt psihiatru, dar pe parcursul rezidențiatului am fost și un voluntar activ. Implicându-mă în proiecte, am fost prin licee și prin școli cu diferite teme ce țin de promovarea sănătății, modul sănătos de viață. Tema îmi este interesantă și ca profesionist și ca voluntar“, explică Andrei.
Așteptările sunt mari. „Sper să aflu mai multe despre modul cel mai corect de promovare a sănătății, despre cum trăiesc oamenii în altă țară, să învăț portugheza, să-mi fac prieteni și m-aș bucura dacă aș putea face proiecte în promovarea sănătății între Portugalia și Moldova“, spune specialistul.
„Avem o mentalitate greșită în primul rând prin modul de gândire“
Tot ce va învăța vrea să aplice lucrând în Republica Moldova. „Vreau să schimb lucrurile în această țară, să o facem mai frumoasă și mai bună. Vreau să învăț și să revin pentru că la noi în țară este mai mult de lucru decât în altele. Avem multe probleme ce țin de sănătate, ca mentalitate. Avem o mentalitate greșită în primul rând prin modul de gândire, oamenii observă lucrurile negative nu sunt învățați să fie recunoscători pentru momentele frumoase pe care le au în viață“, mai spune tânărul.
În Vest va studia și Victoria Botezatu în vârstă de 23 de ani, care este în anul patru de facultate. „Așteptările sunt foarte mari. Voi studia în Franța și mi-aș dori să fac mult mai multă practică, să aflu mai multe informații noi. Acolo specialiștii sunt mai liberi și sper să am libertatea de a lucra clinic, așa cum îmi place mie“, mărturisește tânăra.
Este sigură că atât condițiile, cât și posibilitățile tinerilor specialiști vor fi altele. „Anterior am fost la câteva stagii practice în România, unde totul a fost foarte diferit și dacă a existat o diferență atât de mare îmi imaginez că în Franța posibilitățile sunt mult mai mari. Acolo am învățat să gândesc clinic, să reacționez ca un medic. La noi se pune accent pe teorie, acolo pe practică și când se combină cele două este un lucru extraordinar“, adaugă Victoria.
În cadrul unei întâlniri cu tinerii specialiști, Lilian Şaptefraţi, şeful secţiei Didactice de la USMF, a menționat că la revenire în țară, unii tineri vor susține examene pentru a nu avea restanțe la anumite discipline.
Bursierii Erasmus Mundus vor începe studiile din septembrie 2014. Cei mai mulți, 2 studenți şi 2 doctoranzi, vor merge în Toulouse, Franța, doi rezidenți vor merge la Universitatea din Porto, Portugalia, iar un alt student va învăța la Universitatea din Malmo, Suedia.
█ Articole relaționate: