Autor: Virginia Dumitraș

În ultimele șase luni ale anului, numărul cazurilor de tuse convulsivă s-au dublat, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Centrului de Sănătate Publică din Municipiul Chișinău. Cei mai afectați sunt copiii.

În ultimele șase luni, în municipiul Chișinău, în total au fost înregistrate 69 de cazuri de tuse convulsivă, comparativ cu 28 de cazuri înregistrate în aceeași perioadă în 2013. Morbiditatea corespunde unei incidențe de 8,6 cazuri la 100 de mii de oameni. Astfel, incidența prin tusea convulsivă în municipiu, comparativ cu nivelul morbidității în Republica Moldova, este mai înaltă de 2,7 ori, anunță Centrul de Sănătate Publică din Municipiul Chișinău.

În majoritatea cazurilor, aproape 90%, este vorba de copiii mici. Dintre aceștia peste 45% au până la 2 ani. Dintre copiii care au între 3-6 și 7-17 ani au suferit de această boală 25,8% și respectiv, 29%. Rata persoanelor adulte care au suportat boala constituie 10,2%. Se atestă o creștere a numărului cazurilor de tuse convulsivă la adolescenți și adulți.

 Specialiștii vorbesc pentru prima oară deschis despre riscurile vaccinării copiilor 

Totodată, specialiștii atenționează că tusea convulsivă poate să se dezvolte la sugarii și copii de vârste mici, care nu au fost vaccinați sau au primit un număr redus de doze de vaccin cu componentul pertussis.

„Cauzele sunt neimunizarea copiilor. Mulți părinți sunt reticenți în privința vaccinurilor și asta din cauză că există foarte multă informație negativă în privința acestora, ceea ce nu este corect. Totodată, a crescut vigilența lucrătorilor medicali față de această boală. Au fost identificate multe persoane bolnave care la rândul lor îi îmbolnăvesc pe cei micii, care sunt mult mai sensibili la orice boală”, explică Nina Ținta, șefa secției Epidemiologia bolilor aerogene și prevenibile prin vaccinări, din cadrul Centrului de Sănătate Publică din Municipiul Chișinău.

Specialista susține că principala măsură de protecție împotriva acestei boli este vaccinul, însă mai există și alte soluții. „Această boală se poate transmite prin aer, tuse, prin vorbire. De aceea este bine să nu ne aflăm în contact cu o persoană bolnavă. În cazul în care există în familie o astfel de persoană, aceasta trebuie să se adreseze la medical de familie, iar în casă trebuie să respectăm măsurile sanitaro-igienice”, mai spune experta.

Nina Ținta susține că trebuie să ne adresăm la un specialist dacă tusea nu trece peste șapte zile. La copii aceasta se mai poate manifesta prin febră sau vomă.

 Alertă! Într-un singur raion au fost depistate aproape 100 de cazuri de boli infecțioase 

Potrivit acelorași date, din numărul total de copii care au suportat tusea convulsivă – 32 copii erau neimunizați, iar alții 9 au primit vaccinuri incomplet. La persoanele adulte lipsesc datele privind imunizarea cu componentul pertussis.

Experții atenționează că principalele cauze ale creșterii morbidității prin pertussis este cuprinderea insuficientă a copiilor cu componentul pertussis, fapt ce contribuie la cumularea numărului de persoane nevaccinate. Astfel, în municipiu, în ultimii ani scade rata de vaccinare a populației cu vaccinuri incluse în Calendarul de vaccinări, inclusiv cu componentul pertussis. Așadar, ponderea imunizării copiilor, în municipiu, în ultimii 4-5 ani, este sub 80%, în loc de 95% - pragul recomandat de OMS.

Tusea convulsivă este o boală infecțioasă, contagioasă, ce poate fi prevenită prin vaccinări și face parte din cele 12 maladii împotriva cărora se imunizează populația din Republica Moldova.

 

 Articole relaționate:

În perioada 2014-2016 Fondul Global va dispune de cel mai mare buget de până acum - 12 miliarde de dolari, pentru lupta cu SIDA, tuberculoza și malaria 

Fondul Global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei vrea ca până în 2016 să trateze 85% din bolnavi 

Un nou vaccin împotriva malariei. Eficiența acestuia i-a uimit chiar și pe oamenii de știință