Autor: Sorina David
Cum încercați să vă protejați de căldură atunci când hainele deschise la culoare și consumul de apă rece nu vă mai ajută să suportați temperaturile înalte? Cei mai mulți dintre noi ar răspunde că stau mai mult prin casă sau la birou, unde este conectat aparatul de aer condiționat sau măcar ventilatorul. Asta ar fi o scăpare, însă doar pentru cei care-și permit acest lucru. Pentru spitalele din Moldova însă aerul condiționat sau ventilatorul reprezintă un adevărat lux. Asta pentru că în saloanele pentru pacienți acestea lipsesc cu desăvârșire. În consecință, oamenii sunt nevoiți să inventeze diverse metode pentru a se apăra de căldură, iar unii – pur și simplu rabdă. Noi am vizitat câteva spitale din Chișinău ca să vedem cu ochii noștri cum se sufocă pacienții pe timp de caniculă.
Prima destinație - Spitalul Clinic Republican. La parter e răcoare. Ne-am bucurat gândindu-ne că e la fel în toată instituția. Fals. Aer condiționat au doar unii medici, în saloanele cu pacienți doar uneori adie vântul. Și cu cât urci etajele, cu atât mai cald este.
Am intrat la întâmplare. Prima a fost secția de chirurgie toracică. De la intrare am simțit un miros neplăcut și o căldură apăsătoare. Pe coridoare nu era niciun pacient. Am intrat într-un salon care avea ușa deschisă. Aici sunt internate cinci femei. Toate ședeau întinse pe pat și discutau.
„Am fost și m-am stropit cu apă rece… parcă e altă viață”, a reușit să spună o femeie înainte să le salut. Le-am întrebat doar cum suportă căldura din salon și ce fac ca să se răcorească. S-au grăbit să răspundă toate odată.
„Credeți că avem multe alegeri? Umblăm cu prosopul la gât toată ziua și cu caietul să ne facem răcoare. Deschidem balconul și ușa să se formeze curent, dar tot e cald. E o înăbușeală insuportabilă”, s-au plâns femeile. Într-adevăr, două aveau câte un prosop umed la gât ca să „absoarbă transpirația”. Ne-au mai spus că s-au plâns medicului și asistentelor medicale că este prea cald și că nu rezistă, aceștia însă le-au răspuns că dacă vor confort să-și aducă ventilator de acasă.
„Au spus să ne aducem de acasă ventilator sau să ne cumpărăm, că ei nu pot face nimic. Noi însă am plătit o mulțime de bani pentru tratament, pentru că unele nici poliță nu au, așa că ventilator nu ne permitem să cumpărăm”, mărturisește una dintre paciente.
Intru în alt salon. Aici sunt internați bărbați, iar situația e și mai gravă. Salonul este situat la capătul coridorului, în colțul clădirii. Aici soarele încălzește de dimineață până seara, iar temperatura din cameră uneori ajunge și la 30 de grade, ne povestesc pacienții.
„Trebuia să veniți să vedeți ce căldură era în cameră când afară se înregistrau 35 de grade. Era ca la saună. Noi mai ieșeam pe coridor, că e mai răcoare. Dar nu putem să facem nimic altceva. Luăm și noi un ziar și ne facem aer ca să nu ne înădușim”, ne povestește un pacient de vreo 60 de ani. Era îmbrăcat doar într-o pereche de pantaloni scurți, iar în partea de sus avea doar pansamentele. „Iaca așa suportăm noi căldura”, ne-a spus el.
Nu doar căldura le dă bătăi de cap pacienților, dar și mirosul înțepător de transpirație amestecat cu cel de medicamente. Mulți dintre ei nu au voie să facă baie mai multe zile după intervențiile chirurgicale.
Am discutat și cu asistentele medicale și le-am întrebat dacă în spital sunt saloane dotate cu aer condiționat. „Nu sunt, doar în unele cabinele la doctori sunt, dar în saloane pentru pacienți nu sunt”, ne-a răspuns o asistentă medicală din secția chirurgie toracică.
M-am îndreptat spre o altă secție. Am intrat la gastroenterologie. Coridoarele erau și aici goale. Am intrat în trei saloane, în unul nu era niciun pacient, iar în celelate două câte un singur pacient. Le-am adresat aceeași întrebare - cum suportă căldura?
„Acum nu e chiar atât de cald, dar unii suportă cu greu și aceste temperaturi. Vedeți că nimeni nu prea stă prin salon, toți se plimbă pe coridoare sau merg la primul etaj, că acolo e răcoare și bine. Ai unde te așeza și poți să stai toată ziua acolo”, ne-a spus Elena, o femeie de vreo 60 de ani.
Coborând la parter, am reușit să discutăm cu o pacientă care trebuia să se externeze deja. Ne-a spus că este internată în spital de 5 zile. A avut o intervenție de extirpare a calculilor biliari (pietre la fiere). Este de la țară și spune că i-a venit greu să suporte căldura.
„Într-adevăr e foarte cald. Eu sunt ultima zi aici și nu am răbdare să ies. Stau mai mult la primul etaj, pe afară, că mai bate vântul și e mai răcoare. Dar asistentele medicale permit să aducem de acasă ventilator. Eu nu am cumpărat, pentru că și așa în cinci zile am cheltuit cinci mii de lei”, mărturisește Svetlana.
Am încercat să aflăm dacă este permis totuși ca pacienții să aducă un ventilator în salon, însă nu am reușit să aflăm un răspuns clar. Unele asistente medicale ne-au spus că nu se poate, altele că se poate, iar unele ne-au trimis să întrebăm de medic. „Din câte știu eu –nu se dă voie. Întrebați de medic dacă permite. Și noi lucrăm în aceste condiții și nu ne mai plângem de nimic”, ne-a replicat o asistentă medicală mai în vârstă.
În apropiere de Spitalul Clinic Republican este Institutul de Cardiologie. Am mers acolo ca să aflăm cum încearcă să facă față temperaturilor ridicate cardiacii, având în vedere că ei sunt cei mai sensibili la caniculă. Chiar la intrarea în curtea instituției am întâlnit un bărbat de 68 de ani, care stătea pe o bancă la umbră.
„De ce ieșim afară, că nu mai putem suporta căldura. Doctorii și asistentele medicale nu ne prea dau voie să ieșim, că nu dă Doamne se poate întâmpla un infarct, dar văd că e căldură mare în salon și totuși ne mai lasă să ieșim”, ne-a mărturisit moș Ion.
Am intrat în spital să ne convingem că într-adevăr temperaturile din salon sunt insuportabile. La etajul cinci, în primul salon erau internate două doamne în vârstă. În coridor, temperatura ajungea la 28 de grade. Surpriză – în salon e mai răcoare. Asta pentru că femeile și-au adus un ventilator.
„Nepoțica mea l-a cumpărat, că i-am spus că mă sufoc de căldură. Asistentele medicale nu ne dau voie să deschidem balconul și ușa de la salon, pentru că se face curent și bate spre ele”, povestește mătușa Andriana de 72 de ani.
Dacă în cazul celorlalți pacienți căldura crează doar discomfort, în cazul cardiacilor temperaturile înalte generează consecințe mai grave. Potrivit medicilor, cei mai vulnerabili, pe timp de caniculă, sunt persoanele cu probleme cardiace. În cazul acestora, căldura poate genera infarct miocardic, angină pectorală, crize cardiace, iar starea persoanelor ce suferă de insuficiență cardiacă se agravează foarte mult.
„Sporește foarte mult incidența crizelor cardiace. În astfel de zile, crește numărul persoanelor care suferă un infarct miocardic. Pe timp de căldură oamenii transpiră foarte mult, iar odată cu transpirația din organism se elimină și electroliții, substanțe precum sodiu, care sunt necesare organismului”, preciza anterior Alexandru Carauș, medic cardiolog și vicedirector la Institutului de Cardiologie.
Temperaturile din saloanele spitalelor ar trebui însă să aibă o limită, susțin specialiștii Centrului Național de Sănătate Publică.
„Potrivit Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind condiţiile de igienă pentru instituţiile medico-sanitare, temperatura și schimbul de aer trebuie să corespundă indicilor stabiliţi prin regulamentele sanitare. În aceste regulamente este precizat doar că în saloane temperatura trebuie să fie optimă”, a precizat Ecaterina Busuioc, șef secția control al infecțiilor nosocomionale din cadrul CNSP.
Deoarece documentul nu stabilește clar care sunt temperaturile optime, fiecare interpretează cum vrea aceste norme. Secialiștii explică totuși ce înseamnă de fapt temperatură optimă.
”Nu mai puțin de 18 grade celsius iarna și nu mai mult de 25 de grade celsius pe timp de vară, asta înseamnă temperatură optimă. Însă acest lucru nu este specificat în nici un document. Doar pentru maternități este specificat ce temperaturi trebuie să fie – 25 de grade, și pentru secțiile de reanimare- 20/22 grade”, precizează Ecaterina Busuioc.
Situația celorlalte spitale din Moldova nu diferă foarte mult de cea din Spitalul Republican și din Institutul de Cardiologie. Astfel, deși bolnavi, pacienții sunt nevoiți să suporte o căldură insuportabilă în spitale.
█ Articole relaționate:
Probleme de sănătate care pot apărea în vacanță
Cardiacii trebuie să evite soarele. Cum să ne protejăm de caniculă