Autor: Sorina David

Încă un posibil caz de antrax la Cahul. De această dată este vorba despre un locuitor al satului Colibaș, care acum două săptămâni a sacrificat un animal bolnav. Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, bărbatul a tăiat bovina la un abator din satul Cotihana, raionul Cahul. Specialiștii în sănătate publică precizează că vițelul sacrificat a fost adus de la ferma din satul Vadul lui Isac, unde munceau cei șase bărbați, infectați și ei cu antrax. Tânărul suspectat că s-ar fi îmbolnăvit de antrax urmează să ajungă astăzi la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, pentru mai multe investigații.

„Animalul a fost sacrificat pe data de 29 august la un abator din satul Cotihana. Acesta a fost adus de stăpânul fermei de la Vadul lui Isac ca să fie tăiat pentru alimentație. Bărbatul suspectat că ar fi contractat antraxul a fost singurul care a tăiat vițelul. El singur s-a adresat la medicul de familie duminică, după care a fost internat imedicat la spitalul din Cahul”, a declarat pentru Sănătate Info, Dumitru Carasic, medic șef la Centrul de Sănătate Publică din Cahul. Totuși, mai adaugă medicul, persoanele care ar fi intrat în contact cu vițelul sacrificat se află sub supravegherea medicului de familie din sat.

Carasic mai spune că nimeni nu a consumat carnea bovinei, deoarece medicii veterinari au suspectat că aceasta este bolnav în momentul în care era sacrificată. Chiar și așa, stăpânul fermei din Vadul lui Isac a păstrat carnea în frigider.

„Stăpânul nu a putut vinde carnea, pentru că medicii nu au eliberat certificat privind calitatea ei. Au refuzat pentru că au observat că animalul este bolnav. Stăpânul animalului totuși a păstrat carnea în frigider, dar, după ce a apărut suspecțiile de antrax, specialiștii în sănătate publică au ars-o. Am dezinfectat și frigiderele, pentru siguranță”, a mai adăugat medicul șef de la Centrul de Sănătate din Cahul.

 Un nou caz de antrax la Cahul. Specialiștii au aflat cauza răspândirii maladiei 

 Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), analizele de laborator au arătatat că animalele rămase vii, de la ferma din Vadul lui Isac, nu s-au îmbolnăvit de antrax. Maladia a fost depistată doar la animalele sacrificate.

„Animalele vii de la fermă nu au antrax, bacteria care provoacă această boală a fost depistată doar la bovinele sacrificate. Nu știm încă nimic despre cazul acesta nou, dar specialiștii îl investighează”, a declarat Grigorie Porcescu, vicedirector la ANSA.

Deși autoritățile au aflat despre noul suspect de antrax încă duminică, abia astăzi Centrul Național de Sănătate Publică a delegat o echipă, care urmează să investigheze cazul.

„Nu se știe aproape nimic. Specialiștii abia urmează să efectueze ancheta epidemiologică. Se știe doar că pacientul singur s-a adresat la medic, și asta datorită faptului că specialiștii și-au făcut treaba bine și au informat toată populația despre simptomele antraxului și că trebuie să se adreseze la medic în caz de suspecție”, a declarat Ion Nistor, ofițer de presă la CNSP.

Acesta mai precizează că antraxul a fost confirmat la cele cinci persoane internate la spitalul Toma Ciorbă, iar în cazul celui de-la șaselea pacient investigațiile continuă. De asemenea, specialiștii au constatat că în probele prelevate din carnea şi pielea primei bovine sacrificate s-a depistat agentul cauzal al antraxulul.

 

 Articole relaționate: 

Moldova fără imunoglobulină, un medicament important pentru tratarea bolnavilor cu forme grave de antrax 

Caz nou de antrax. Victima este un adolescent de 19 ani 

41 de persoane din Soroca, sub supravegherea medicilor în următoarele două săptămâni. Autorităţile vor să prevină noi cazuri de antrax