Autor: Virginia Dumitraș

Într-un video postat pe internet, o ambulanță cu numere de Dubăsari așteaptă la un depozit din Chișinău o doamnă care cumpără gresie. Aceasta ar urma să fie instalată la „un medic în cabinet“. Reprezentanții substației de Urgență din Criuleni, care au în subordine și ambulanțele de la Dubăsari, spun că mașina nu le aparține și că „sunt curați în acest caz“.  

În filmulețul postat pe internet o doamnă, adusă cu ambulanța la Chișinău, cumpără materiale de construcții de la un depozit din Capitală. Ulterior, aceasta este așteptată de către un șofer care conduce ambulanța cu numere de Dubăsari DB AH 680. Întrebată dacă se află la Chișinău în interes de serviciu, femeia spune că a venit „în trecere să cumpere șase plăci de gresie, deoarece s-au stricat la muncă“. Tot ea mai spune că sunt din Sectorul Criuleni.

Ulterior, întrebat de autorul filmulețului postat pe CurajTV, șoferul spune că plăcile de gresie sunt pentru „a face reparație în cabinetul unui medic“, confirmând și că ar fi vorba despre medicul-șef.

 Pentru 15 mii de moldoveni s-a redus timpul de așteptare a ambulanței. În loc de o oră, aceștia vor primi ajutor medical în maxim 10 minute 

Am încercat să aflăm a cui este ambulanța. Toți responsabilii cu care am vorbit însă spun că această mașină nu este înregistrată la ei. „Noi nu avem așa mașină în serviciu. Poate fi la casa de bătrâni în Dubăsari, la Cocieri. Sunați în altă parte avem mașini cu numere de Chișinău. La noi așa ceva nu se practică la Urgență, noi nu reușim să deservim chemările, nu să mai stăm încă să cumpărăm teracotă“ a declarat pentru Sănătate INFO Maria Țâgulea, felcerul superior la substația de Urgență din Coșnița.

Am sunat și la Criuleni pentru a confirma afirmațiile din filmuleț. Și aici ambulanța nu este revendicată. „Mașina nu este a noastră. Directorul spitalului Criuleni a sunat la Ministerul Sănătății și a explicat că nu este nici mașina spitalului, nici a Urgenței. Noi nu avem nimic comun cu aceste numere de înmatriculate. Poate mașina este a azilului de bătrâni din Cocieri? Nu avem nimic în comun cu această mașină. Suntem curați în acest caz, pentru că nu avem așa număr înmatriculat“, explică Tudor Ipati, șeful substației din Criuleni.

Datele Ministerului Sănătății arată că cei mai mulți moldoveni au decedat până la venirea echipei de Urgență a Municipiului Chișinău, precum şi în zona de centru. Aceleași date arată că în unele raioane echipa de urgență a pierdut, în medie, şi câte 50 de minute ca să ajungă la bolnav acasă şi să-i acorde ajutor. Statistica arată că în raionale Drochia, Cantemir, Șoldănești timpul mediu pentru acordarea ajutorului medical persoanei care are nevoie urgentă de asistență medicală depășește 50 de minute, iar la Ocnița chiar şi 67 de minute.

 

 Articole relaționate:

Cât de urgentă este Salvarea. De cât timp are nevoie o echipă de Urgenţă să ajungă și să ajute un bolnav. În unele raioane timpul mediu trece de o oră 

Vom apela serviciul de Urgență la 112

Lipsă de ambulanțe și echipe specializate la stațiile zonale de urgență. Medicii generalişti sau felcerii intervin chiar și în cazurile bolnavilor cu probleme psihice