Autor: Irina Papuc
Firma pe care o controlează Tatiana Roșioru, soția funcționarului responsabil de E-Transformare la Ministerului Sănătății a încheiat un contract în valoare de peste 2 milioane de lei cu CNAM în acest an. Întrucât clinica se află la câteva sute de metri de Centrul de Sănătate din Ungheni, iar oameni nu pot fi mai mulți, instituția care este una publică, a pierdut odată cu pacienții și banii. Între timp, deși legea obligă funcționarii să declare conflictele de interese, Alexandru Roșioru n-a menționat nimic în legătură cu acest subiect în declarația depusă la CNI.
Relativ nouă pe piață, fără certificat de acreditare și cu un șef care este rudă a unor funcționari de la Ministerul Sănătății, centrul medical AlfaMed Consult despre care am scris în articolele trecute, a reușit să obțină contractarea serviciilor medicale din bani publici în doar patru luni de la obținerea licenței. Aceasta a fost contractată pentru servicii în sfera medicinei de familie, dar și pentru investigații ale medicilor specialiști în neurologie, pediatrie, ginecologie, otolaringologie.
Milioane în minus
Datele pe care le deținem din surse sigure arată că bugetul Centrului Medicilor de Familie din Ungheni, instituție publică care prestează servicii în sfera medicinii de familie, a suportat pierderi masive de bani în 2014 în comparație cu 2013, în timp ce AlfaMed Consult a „negociat” un contract de peste 2 milioane de lei.
Astfel, dacă în 2013 Centrul de Sănătate din Ungheni a obținut de la CNAM un buget de 15,4 milioane de lei, atunci în 2014 bugetul a fost cu mult mai mic, minus 4 milioane de lei. Aceleași date mai arată că și bugetul Spitalului raional Ungheni a scăzut, însă nu atât de semnificativ – de la 7,6 milioane, la 7, 1 milioane în 2014. În același timp, pentru servicii în asistența medicală primară și de ambulatoriu AlfaMed Consult a fost contractată de către CNAM, încheind un contract în valoare de 2,3 milioane de lei, sumă în care este inclusă și plata pentru indicatorii de performanță. Amintim că contractarea a avut loc chiar dacă instituția încă nu deține un certificat de acreditare. În plus, se pare că funcționarul de la Ministerul Sănătății, Alexandru Roșioru, a „uitat” să indice existența unui conflict de interese la încheierea contractului cu CNAM, întrucât Ministerul Sănătății este autoritatea care elaborează politicile în domeniul sănătății, inclusiv Normele metodologice de aplicare a Programului Unic al asigurărilor obligatorii de asistență medicală, document care se modifică în fiecare an.
„Unde nu-i birocrație?”
Șefii Centrului de Sănătate din Ungheni sunt rezervați în declarații. Lilia Scurtu, șefa instituției a refuzat categoric să discutăm despre AflaMed Consult, despre felul cum au „migrat” din baza de date aproximativ 8 mii de oameni și de ce diferența de contract de la un an la altul este de tocmai 4 milioane de lei.
În schimb, am apelat la alți agenți privați pentru a afla cum derulează procesul de obținere a contractării din partea CNAM. Deși și aceștia sunt rezervați în declarații, ei spun că pachetul de acte este singura și principala etapă care trebuie respectată. Despre birocrație se vorbește pe jumătate.
„Păi ai nevoie de autorizație sanitară, licență neapărat, de două conturi bancare și desigur de certificat de acreditare”, spune Ion Bîrcă, director al unei clinici private din Cahul. Ulterior, se așteaptă răspunsul. Deci, aparent nimic complicat.
„Trebuie să depunem pachetul de documente, care este indicat pe site-ul companiei și așteptăm răspunsul. Unde nu-i birocrație? Este și la CNAM și peste tot în Moldova. Dacă banii ar urma pacientul, lucrurile ar fi mult mai simple”, spune Alexandru Dicusar, director medical la Modus Vivendi, aceasta fiind singura declarație pe care a acceptat s-o facă.
█ Legea nu-i lege pentru CNAM. Compania ascunde modul cum gestionează banii
O comisie formată din membrii unei singure structuri
Totuși, despre felul cum decurge procesul de alegere a instituțiilor pentru contractare din banii CNAM, care sunt bani publici, se poate vorbi destul de mult. Procedura, spun experții, este una total netransparentă, care generează corupție la nivel înalt.
De altfel, actele existente confirmă acest lucru. Legea privind asigurările obligatorii de asistență medicală prevede, printr-o formulare extrem de vagă, că instituțiile încadrate în asigurări pot activa dacă activitatea corespunde normelor legale. În același timp, un ordin publicat recent de către CNAM, în privința contractării instituțiilor medicale pentru anul 2015 este sugestiv. Deși se face referire la etapele de contractare, informația este limitată. Aflăm astfel că procesul decurge în modul următor – sunt depuse cererile de contractare, plus ofertele, are loc estimarea volumului de servicii medicale și negocierea. Contractarea va demara după finalizarea procesului de înregistrare și reînregistrare a populației.
Din componența comisiei de contractare a instituțiilor medico-sanitare face parte directorul și vicedirectorul CNAM, plus șeful Direcției contractare și relații cu prestatorii, șefa secției Analiză și economie din cadrul CNAM, la care se adaugă șefii agențiilor teritoriale ale CNAM.
Reglementări „subțiri”
Aici apare și problema, spun experții. „Atunci când este vorba despre bani publici, trebuie reduse la minim riscurile de corupție, iar aici vorbim despre riscuri mari de corupție la nivel înalt. Această comisie trebuie diversificată și trebuie să se regăsească membri ai societății civile, directori ale instituțiilor publice și reprezentanți ai administrației publice locale”, este de părere Ghenadie Țurcanu, expert la Centrul PAS. Pentru ca acest lucru să devină posibil, Țurcanu spune că ar trebui modificată Hotărârea de Guvern care prevede modul de instituire și activitate al CNAM.
Instituția se conduce în procesul de contractare de un ordin publicat în 2008. Acesta însă este și el foarte „subțire” în prevederi și indică numai etapele și timpul de contractare, plus actele și tipul de cerere care trebuie depuse obligatoriu. CNAM a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că va veni cu un răspuns desfășurat la acest subiect.
█ Articole relaționate: