Autor: Sorina Bujarov
În mai puțin de patru luni, bărbații din Municipiul Chișinău care suferă de probleme ale sistemului reproductiv se vor putea trata într-un centru specializat - Centrul de Andrologie. Acesta va fi deschis în sediul Maternității nr.2 din Capitală. Consiliul Municipal Chișinău a luat această decizie la sfârșit de decembrie, iar conform documentului, instituția se va concentra pe prevenirea maladiilor sistemului reproductiv și tratamentul acestora. Este vorba de disfuncțiile erectile, inflamațiile prostatei, andropauza, incopabilitățile în cuplu, etc.
Centrul va fi amenajat pe o suprafață de 150 de metri pătrați, în clădirea Maternității nr.2 din Chișinău. Acolo va lucra o echipă formată din 10 specialiști, dintre care doi andrologi, doi urologi, doi psihologi și asistente medicale.
Principalele argumente care au stat la baza acestei decizii este creșterea continuă a numărului de bărbați care se confruntă cu probleme de sănătate ale organelor reproductive. Potrivit ultimelor statistici, doar în Chișiunău în ultimele nouă luni ale lui 2014 au fost diagnosticați cu infertilitate masculină aproximativ 180 de bărbați, în timp ce în 2013 această cifră era de puțin peste 150. Potrivit statisticilor, mult mai frecvente sunt patologiile la prostată. Mai exact, în ultimele două semestre în Chișinău erau înregistrate peste 3.100 de cazuri, asta în timp ce în aceeași perioadă a lui 2013 numărul total al bărbaților ce au dezvoltat afecțiuni ale prostatei era de puțin peste 2.400.
Deși în Municipiu există servicii de planificare a familiei, care se axează inclusiv pe prevenirea și tratamentul sterilității, acestea sunt insuficiente pentru a se implica și în prevenirea patologiilor sistemului reproductiv masculin, se arată în decizia Consiliului Municipal Chișinău. „Specialiștii care activează în cadrul Serviciilor de Planificare a familiei existente în Municipiu au competențe incerte la capitolul sănătate masculină și acordă consiliere bărbaților numai în situația adresării directe a cuplului, dar nu ca măsură preventivă. Pe de altă parte, este foarte slabă implicarea specialiștilor andrologi și urologi, care au competența necesară în consilierea bărbaților”, mai scrie în nota informativă. Astfel, rezumă autorii proiectului, atât la nivel medicinei primare, cât și a centrelor de planificare a familiei, care sunt și cele mai accesibile, serviciile ce țin de sănătatea reproductivă a bărbaților se rezumă doar la depistarea problemelor, consilierea primară și direcționarea către alte instituții medicale, printre care și cele private. Deși în decizia Consiliului Municipal Chișinău este precizat că noul centru vine să ofere consiliere tuturor categoriilor de populație, inclusiv celor cu venituri modeste, unele servicii vor fi cu plată.
„Centrul va fi contractat de Compania Națională de Asigurări în Medicină, astfel că serviciile acoperite de polița mediclă vor fi fără plată, iar serviciile care nu sunt incluse în programul unic vor fi contra cost. Va fi un centru performant, care va presta toată gama de servicii din domeniul sănătății reproductive masculine”, a precizat Mihai Moldovanu, șeful Direcției de Sănătate a Primăriei Chișinău.
Potrivit lui Moldovanu, costul total al proiectului este de două milioane de lei, bani acordați din fondul Primăriei Capitalei. În cel mai scurt timp, Direcția de Sănătate urmează să stabilească regulamentul intern de activitate a Centrului Municipal de Andrologie, iar din unu martie Centrul ar putea deveni funcțional.
Republica Moldova este printre statele cu cea mai înaltă rată de infertilitate dintre statele europene și cele ex-sovietice. În țara noastră aproximativ 22 de cupluri din 100 nu pot concepe copii. Specialiștii spun că în ultimul timp există o tendință de creștere a cazurilor de sterilitate printre bărbați. Potrivit doctorilor moldoveni, numărul de cupluri care nu pot concepe un copil este tot mai mare, iar un spor natural negativ se atestă deja de mai bine de 20 de ani.
█ Articole relaționate:
Speranţă pentru bărbaţii infertili. Au fost creaţi spermatozoizi din pielea acestora
Bărbații afectați de infertilitate sunt mai expuși riscului de a se îmbolnăvi de cancer