Autor: Sorina Bujarov, Elena Cioina

În Moldova mai există un număr impunător de bolnavi, care nu beneficiază de medicamente compensate de către stat, deși au acest drept. Și mai grav este faptul că 76% dintre ei au poliță de asigurare medicală, iar acest drept le-a fost încălcat. Se întâmplă în condițiile în care lista medicamentelor compensate total sau parțial de către stat este extinsă în fiecare an. Datele se regăsesc în studiul „Accesul la medicamente compensate în Republica Moldova”, realizat în acest an și în premieră pentru Moldova, de către Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Mai puțin de o treime dintre respondenții care aveau nevoie de medicamente compensate au declarat că au beneficiat de ele.

Cei mai nedreptățiți în acest sens sunt bolnavii cu diferite forme de cancer, femeile însărcinate, copiii de până la cinci ani, pacienții cu maladii renale, osteo-articulare, respiratorii și anemii.

Astfel, bolnavii de cancer nu beneficiază de medicamente compensate de către stat în proporție de 80%, deși tratamentul lor este asigurat în totalitate de către stat. „Atrage atenția cota semnificativă de pacienții oncologici (80%), care ar trebui să fie asigurați complet cu medicamente finanțate din bugetul de stat și care au declarat că au nevoie de medicamente suplimentare și care sunt procurate de ei, nefiind incluse nici în lista medicamentelor compensate și nici în cea acoperită de stat”, se precizează în studiu.

█ Număr record de moldoveni diagnosticați cu cancer în 2014. Autoritățile însă continuă să informeze medicii despre simptomele maladiei și mai puțin pacienții 

Femeile însărcinate, deși formal sunt incluse în lista beneficiarilor de medicamente compensate, în realitate nu  le primesc deloc. Astfel, în medie gravidele cheltuie pe parcursul sarcinii aproximativ 376 de lei. De asemenea, mamele cu copii până la cinci ani sunt printre cele mai puțin informate despre faptul că pot beneficia de medicamente compensate pentru odraslele lor.

Multe dintre ele au aflat în timpul studiului că au acest drept și chiar au regăsit o serie de medicamente  prescrise atât pentru cazurile de boală ale copilului lor, cât și în timpul sarcinii.

Cercetarea mai arată că, din cauza costului mare la medicamente, 13% dintre beneficiarii de medicamente compensate și 24 dintre cei care nu beneficiază de ele au renunţat să le cumpere.

Cei mai mulți dintre pacienți care au nevoie de medicamente compensate de către stat sunt cei cu patologii ale sistemului cardiovascular, gastrointestinal și osteo-articular. „O pondere semnificativă, și anume 39% dintre persoane non-beneficiare de medicamente compensate, aveau cel puțin o maladie cronică. Conform tipului de maladie, cea mai frecventă era hipertensiunea – 32%, o altă maladie cardio-vasculară (22%), problemă osteo-articulară cronică (21%), fiecare al cincilea are o maladie cronică gastrointestinală (20%) sau o maladie respiratorie cronică (19%)”, se precizează în studiu. Hipertensivii și bolnavii de diabet zaharat sunt și printre cei mai informați în privința accesului la medicamente compensate.

█ Dreptate doar pe hârtie. Directorii de spitale nu se grăbesc să le întoarcă pacienților banii pentru medicamentele procurate. „N-au ce căuta. Nu există cadru legal care să ne oblige”

Ecaterina are 49 de ani, iar de patru ani suferă de hipertensiune arterială. Femeia spune că lunar cheltuie pentru medicamente aproximativ 700 de lei. Asta chiar dacă ar putea să le ia gratis de la stat sau măcar compensate parțial.

„Medicamentele compensate pe care le iau sunt „Aspirin cardio” – care fără reducere costă 35 de lei, iar cu reducere 15 lei și „Trifas”, care fără reducere costă 43 de lei, iar așa îl iau la jumătate de preț. Pe lângă acestea însă mai am nevoie de medicamente care costă 300 de lei cutia, pentru 28 de zile, și un alt preparat care costă 200 de lei. Iată la aceste medicamente ar trebui să se facă reducere, nu la cele care și așa sunt ieftine”, a afirmat pacienta, care a mai adăugat că medicamentele pe care le consumă i-au fost prescrise de cardiolog.

Același studiu arată că alți 21 la sută dintre moldovenii bolnavi care nu beneficiază de medicamente compensate, deși ar trebui, suferă de patologii ale inimii. Fiecare al cincilea mai are și probleme osteo-articulare cronice sau maladii gastrointestinale. Medicii de familie spun că pacienții sunt nemulțumiți de lista compensată de medicamente și că aceasta ar trebui revizuită astfel, încât să corespundă necesităților populației.

„O parte dintre pacienți nu sunt mulțumiți de prețurile unor medicamente compensate parțial. Spun că acestea sunt prea scumpe, mai ales pentru persoanele cu venituri mici, cum ar fi șomerii, pensionarii. Continuă însă să le ia, pentru că nu au încotro. Totuși cred că lista medicamentelor compensate ar trebui revizuită. În ultimii ani din această listă au fost excluse preparatele hepato-protectoare, precum „Silimarina” și „Lagosa”, care sunt foarte necesare pentru hepatici. În Moldova sunt foarte mulți astfel de bolnavi și nu cred că s-a făcut bine că s-au scos, mai ales că ele sunt scumpe, în jur de 200 de lei”, a afirmat medicul de familie Stela Cumpătă.

 Cum minte administrația Institutului Oncologic: „Cumpărăm toate medicamentele, mănușile și chiar lamele pentru bisturiu. Aici n-au nimic, doar patul e gratuit” 

Doctorul a mai adăugat că nici fermenții nu trebuiau scoși din lista preparatelor compensate. „Aceștia sunt compensați doar pentru persoanele cu mucoviscidoză, care sunt doar 70 în întreaga țară, pe când de fermenți au nevoie toți pacienții cu patologii gastrointestinale, precum pancreatita, gastrita, etc. Sunt boli foarte frecvente la noi în țară”, a mai adăugat Stela Cumpătă.

Autorii studiului spun că acoperirea cu medicamente compensate pentru populația asigurată este deocamdată insuficientă, or această lipsă a accesului la medicamente compensate la nivel de tratament în ambulatoriu micșorează atractivitatea poliței de asigurare medicală pentru populație. „Evaluările recente ale OMS în domeniul accesului la medicamente au scos în evidență faptul că lista este foarte limitată şi pacienţii cu maladii cronice şi vârstnicii nu sunt protejați suficient”, precizează aceștia.

Notă: Sistemul de compensare a medicamentelor a fost introdus în practică pentru prima dată în Republica Moldova, în anul 2004, odată cu aplicarea sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală. În 2005 Ministerul Sănătăţii împreună cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină au elaborat prima listă de medicamente compensate, care pe parcurs s-a extins până la 89 de denumiri comune internaţionale în anul 2011, iar cea mai recentă modificare şi completare de bază a Listei medicamentelor compensate a fost aprobată în aprilie 2013.

Studiul „Accesul la medicamente compensate în Republica Moldova” a fost realizat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, pe un eșantion de 2.217 respondenți, care au utilizat medicamente în ultimele șase luni. Cercetarea a fost susținută financiar de Fundația Soros-Moldova în cadrul Programelor Sănătate Publică și Buna Guvernare.

 

█ Articole relaționate:

O nouă amânare pentru moldovenii cu maladii grave ale sângelui. „Nu sunt bani” 

Spitalele au intrat în noul an fără bani, din cauza situației politice. „Parcă sunt cu ochii închiși. Stau cu creionașul în mână și notez de unde să mai tai” 

Legi de ochii lumii. Bolnavii de cancer încă nu au acces la proteze, iar femeile care au suportat mastectomii nu vor beneficia de implanturi