Autor: Sorina Bujarov

Copiii de la o grădiniță din Strășeni au consumat mai bine de jumătate de an carne injectată cu substanțe chimice interzise. Din păcate Moldova este statul în care așa ceva este posibil, din cauza lipsei de laboratoare performante, unde specialiștii ar putea verifica dacă alimentele care ajung pe mesele copiilor sunt sigure sau nu.

Carnea periculoasă a fost depistată săptămâna trecută de inspectorii de la Agenția pentru Protecția Consumatorului.  Mai exact, aceasta conținea mai mulți stabilizatori, printre care și E 451 (Trifosfaţi - sechestrant, acidifiant) şi E 450 (emulgator, stabilizator, acidifiant, agent). „În urma analizelor au fost depistați cinci stabilizatori, adică E-uri. La noi legislația permite utilizarea acestora, însă numai nu în carne, pentru că astfel produsul nu mai este sigur. Agentul economic a folosit aceste substanțe pentru ca produsul să se păstreze mai mult și să tragă mai greu la cântar. Altfel spus, s-a gândit la profit și nu la sănătatea micuților”, a declarat pentru sănătate INFO Grigore Cațer, șeful Direcției control a produselor alimentare și serviciilor, din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorului.

Specialistul a mai precizat că numele agentului economic rămâne secret până la finalizarea anchetei, la fel și informația despre câte licitații a câștigat agentul economic în cauză. Grigore Cațer a confirmat doar faptul că produsul periculos era din Moldova și nu de import.

█  Moldovenii cumpără cancer, alergii și intoxicații la cutie. În magazinele din Moldova se vând alimente cu termen de valabilitate de cinci ani 

„Pentru început putem spune că agentul economic riscă o amendă între 9.000-10.000 de lei. Amenda este destul de mică, având în vedere pericolul la care a supus copiii. În următoarele 30 de zile vom stabili ce încălcări vom invoca în concluzia finală. Dosarul urmează să fie transmis la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, care va decide următoarele acțiuni”, a mai adăugat șeful direcției de control a produselor alimentare și serviciilor, din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorului.

Precizăm că în Moldova din 2013 Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor este responsabilă de controlul siguranței alimentelor care ajung să fie comercializate pe piața din țară. Mai exact, instituția este responsabilă inclusiv de „implementarea şi controlul trasabilităţii produselor de origine animală pe întreg lanţul alimentar”, conform articolului 17 din atribuțiile principale ale Agenției, în domeniul sanitar-veterinar. Controlele pe care le face Agenția însă sunt superficiale, o recunosc chiar inspectorii pentru siguranța alimentelor. 

„Agenția trebuie să verifice alimentele înainte să ajungă pe piață, însă noi nu avem laboratoare performante ca să controlăm dacă carnea conține sau nu substanțe chimice. Noi verificăm carnea la abator și eliberăm certificat sanitaro-veterinar, însă nu putem să aflăm ce substanțe chimice conține. Sunt doar câteva laboratoare în toată țara unde poate fi făcută o astfel de analiză. Agenția nu are așa ceva. Dacă noi vrem să facem o astfel de analiză, trebuie să plătim. Nu ne permitem însă”, a declarat pentru Sănătate INFO Angela Burlacu, inspector la Direcția teritorială pentru Siguranța Alimentelor Strășeni.

█  Din nou intoxicații. Nouă persoane au ajuns la spital după ce au fost la o cumetrie 

„Înainte de a elibera certificatul de conformitate Agenția verifică calitatea produsului. Se verifică microbiologia, metalele grele, la reziduurile din alimentație, să se vadă dacă animalele au fosct hrănite cu medicamente, etc. Noi nu avem laboratoare performante să testăm și aditivii care se conțin în carne. Probabil cei de la protecția consumatorului au făcut testările la laboratoarele de la Centrul Republican de Diagnostică Veterinară și la Centrul de Sănătate publică. Legea însă nu ne obligă să verificăm acest aspect”, a afirmat șeful Direcției teritoriale din Strășeni, Vsevolod Stamati.  

Potrivit specialiștilor, produsele ce conțin aditivi pot provoca probleme grave de sănătate. Acestea se pot manifesta chiar și după ce a fost oprit consumul alimentelor cu aditivi.

„În primul rând, acești compuși sporesc riscul de cancer, alergii la alimente, inflamații serioase la nivelul aparatului gastrointestinal, precum gastrita. La noi medicii nu obișnuiesc să explice pacientului din ce cauză acesta s-a îmbolnăvit, mai ales când vine vorba despre cancer, dar să știți că aditivii sunt o sursă principală de îmbolnăvire.”, explică medicul gastroenterolog, Angela Peltec.

Potrivit Legii cu privire la aprobarea şi implementarea „Regulilor şi normelor sanitare privind aditivii alimentari”, astfel de compuși pot fi introduși în pâine, vin, conserve din fructe și legume, nectaruri, sucuri, cașcaval, orez preparat, ciocolată, frișcă, lapte, carne proaspătă, salamuri, gemuri, jeleuri, bere, uleiuri, pateuri, aluat, cereale, etc. În schimb, carnea, potrivit aceluiași document, se numără printre produsele în care pot fi introduși un număr limitat de aditivi. Mai exact, în preparatele din carne proaspătă, tocată ambalată pot fi adăugate doar șapte aditi:  E 300 – acid L-ascorbic, E 301 – L-ascorbat de sodiu, E 302 – L-ascorbat de calciu, E 330 – Acid citric, E 331 – Citraţi de sodiu, E 332 – Citraţi de potasiu și E 333 –Citraţi de calciu. 

 

█ Articole relaționate:

Moldovenii cumpără cancer, alergii și intoxicații la cutie. În magazinele din Moldova se vând alimente cu termen de valabilitate de cinci ani 

Ardeii, strugurii și vinetele, cele mai contaminate produse alimentare din Moldova 

Aglomerație în saloanele Spitalului de boli infecțioase pentru copii. Cei mai mulți, internați cu diaree

12 persoane din Orhei s-au intoxicat la o nuntă, organizată într-o școală