Autor: Sorina Bujarov

Datele Companiei Naționale de Asigurări în Medicină arată că salariul managerilor instituțiilor medicale din Moldova a crescut anul trecut cu 18 la sută, în timp ce a medicilor specialiști s-a majorat cu doar 8%. Astfel, în timp ce doctorii primesc în medie o leafă de cinci mii de lei lunar, veniturile directorilor de spitale întrece de trei ori această cifră. Ca și în cazul doctorilor, statisticile arată că lefurile conducătorilor diferă de la o instituție medicală la alta. La nivel de țară, salariul mediu a unui medic conducător este de 10.920 de lei, arată datele prezentate de Sindicatul „Sănătatea”.

Luate pe rând, salariul mediu a unui director de spital de nivel republican este de 11.783 de lei. La acest capitol, cel mai bine plătit director de spital este managerul Centrului de Diagnostică Medicală, care primește o leafă de 16.750 de lei lunar. Al doilea în acest top este directorul Institutului Oncologic. Acesta este remunerat lunar cu 16.705 lei, iar locul trei este ocupat de managerul Spitalului de Urgență, care primește un salariu de 15.490 de lei. Locul patru în topul celor mai bine plătiți conducători de spitale este ocupat de managerul Institutului de Neruologie și Neurochirurgie, care este remunerat lunar cu suma de 15.291 de lei.

Aceleași statistici arată că cel mai prost plătit conducător de spital republican este directorul Institutului de Ftiziopneumologie, care are un salariu de doar 8.570 de lei și managerul Spitalului de boli infecțioase, care primește lunar 8.736 de lei.

 Topul celor mai bine plătiți medici din Moldova

În cazul Stațiilor Zonale de Asistență Medicală Urgentă, cel mai bine plătit manager este cel de la Stația AMU Centru. Acesta are un salariu aproape la fel de mare ca a managerilor instituțiilor medicale de nivel republican – de 15.380 de lei. Următorul în top este directorul Stației din zona Nord, care primește lunar un venit de 12.533 de lei.

La spitalele municipale, managerii primesc o leafă mai mică chiar și decât cea a sefilor stațiilor zonale de urgență. În medie, aceștia primesc un salariu de 12.132 de lei. Cei din Chișinău au o leafă lunară de 12.137 de lei, iar managerul de la Bălți primește lunar 11.504 lei.

În spitalele raionale managerii însă primesc un salariu mult mai mic, în comparație cu cei din instituțiile medicale republicane sau municipale. Leafa medie a acestora este de 9.321 de lei. Luați în parte, directorul de la Ștefan Vodă este cel mai bine plătit manager de spital raional. Acesta are o leafă de 13.758 de lei. Următorul în top este managerul spitalului raional din Cahul, care are un salariu de 12.036 de lei, iar locul trei este ocupat de conducătorul de la spitalul din Rîșcani. Cel din urmă  este remunerat cu un salariu de 11.483 de lei. Al patrulea cel mai bine plătit manager de spital raional este cel de la Căușeni, care are un salariu de 11.379 de lei, conform datelor Sindicatului „Sănătatea”.

 Topul specialităților medicale care iau cel mai mult mită 

La nivelul spitalelor raionale, cel mai prost plătit manager este cel din Vulcănești, care primește lunar o leafă de 4.333 de lei și directorul spitalului din Cedîr-Lunga, care are un salariu de 6.825 de lei.

Potrivit statisticilor, în Moldova muncesc 12.934 de doctori și 26.781 de asistente medicale. Ultimele date ale Ministerului Sănătății arată că spitalele din Moldova sunt asigurate cu medici în proporție de 88 la sută, cu două procente mai puțin decât în 2013. În 2014, de exemplu, numărul doctorilor angajați în instituțiile medicale din țară s-a redus cu aproape 170 de specialiști, față de anul precedent – 2013. Nici personalul medical mediu nu este mai motivat să rămână în sistemul de sănătate moldovenesc. În 2014 numărul acestora s-a redus cu aproximativ 640 de specialiști.  

 

 Articole relaționate:

„Am dat doctorului 200 de dolari, dar n-au ajuns și pentru moașă”. Directorii de spitale, obligați să organizeze chestionare anonime pentru a „prinde în flagrant” subalternii care iau mită 

Ministerul Sănătății a creat un Consiliu pentru prevenirea corupției și diminuarea plăților neformale în sistem 

Aproape jumătate din moldoveni nu ar depune vreo plângere, dacă li s-ar cere bani suplimentari pentru serviciile medicale