Redactor: Irina Papuc

Politicile de retenție a angajaților în domenii critice întrec orice imaginație și … buget. Recent, administrația unui spital din Anglia a angajat 40 de asistente medicale din Italia, iar ca să fie mai convingători le-a cazat într-un hotel de lux, cu spa și alte facilități. Asistentele au trăit în condiții de invidiat apreoape două luni din banii sistemului de sănătate englez.

Insuficiența de cadre medicale a devenit o problemă globală, astfel că orice stat este nevoit să recurgă la angajarea specialiștilor din alte țări. În ultimii ani și Marea Britanie se confruntă cu o lipsă acută de angajați în sistemul medical, chiar dacă autoritățile au recurs la angajări, atât din state UE, cât și din Asia. Și deoarece concurența ajunge să fie acerbă, administrațiile spitalelor recurg la gesturi mai neobișnuite și deloc econome. Astfel, managerii de la Colchester General Hospital, din Essex, Anglia a recrutat 40 de asistente medicale din Italia. Acestea au rămas timp de aproximativ șase săptămâni în Five Lakes Crowne Plaza Resort and Spa, un hotel de lux care percepe taxe de o noapte pentru o singură de persoană de peste 180 de euro, scrie Daily Mail.

Administrația a refuzat să spună jurnaliștilor cât a costat cazarea asistentelor medicale, dar a precizat că „pachetul de servicii avea scopul de a le ajuta să se acomodeze și să le descurajeze să plece din spital”.

Acum, spitalul din Colcherter are nevoie de 100 de asistente medicale, iar lipsa de personal și încercarea de a acoperi aceste goluri prin intermediul agențiilor specializate a dus la un deficit de 40 de milioane de lire sterline.

„În timp ce se pune un mare accent pe recrutare, tehnicile de menținere a personalului sunt extreme de importante. În cazul în care personalul pleacă, este evident că trebuie să recurgem la alte recrutări. De aceea spitalul este determinat să le ofere asistentelor medicale din străinătate o primire caldă și prietenoasă, să le ajutăm să se acomodeze și astfel să petreacă mai mult timp cu noi”, a spus un responsabil de comunicare din instituție. El a adăugat că, din cauza lipsei drastice de asistente medicale din Marea Britanie, acum spitalele se află într-o concurență acerbă pentru a recruta asistente medicale din străinătate.

„Este unanim acceptat faptul că primele două săptămâni la un loc nou de muncă sunt esențiale pentru o persoană ca să înțeleagă dacă rămâne sau nu. Deci, nu este derezonabil să investești într-o primire călduroasă din nevoia disperată de personal medico-sanitar care este pregătit să se mute într-o țară străină, în scopul de a avea grijă și de a trata pacienții de aici”, a mai adăugat acesta. Astfel spitalul asigură cheltuieile asistentelor medicale din străinătate pentru primele trei luni.

 

 Articole relaționate:

Spitalul Colchester, în mijlocul unui scandal. Autoritățile au constat că instituția a falsificat mai multe fișe medicale ale bolnavilor de cancer 

Doctorul revoltat de atitudinea pacienților: „Nu mai amenințați cu reclamația, că s-ar putea ca medicul chiar să-și dorească să fie dat afară. Atunci cine te va trata”