Autor: Irina Papuc

Directorul adjunct al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Vasile Pascal, este șef, dar și tată, socru și cuscru pentru trei subalterni ai Companiei. Aceștia dețin funcții de șefi de direcții, deși situația creată contravine mai multor norme legale. Explicațiile se lasă așteptate, întrucât Vasile Pascal a preferat să nu răspundă la solicitările Sănătate INFO. La rândul său, ministrul Sănătății, care este în continuare director general la CNAM, spune că nu știe care este „statutul” actual al acestor persoane, de la numirea lui Pascal în noua funcție.

Vasile Pascal este angajat al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină din 1 ianuarie 2003, în funcția de vicedirector general. Mai târziu, în aceeași instituție a fost angajat fiul său, Iurie, iar peste câțiva ani, Alina Gîscă, cea care urma să-i fie noră. Astfel, Iurie Pascal deține acum funcția de șef al secției calitate, evaluare și control în cadrul Direcției Centru a Direcției Generale calitate evaluare și control din cadrul Aparatului Central al CNAM și a fost angajat la doi ani după ce tatăl său a obținut funcția de vicedirector.  Alina Pascal deține și ea funcția de șef-adjunct la Direcția economie, monitorizare și managementul contractelor, în cadrul Agenției Teritoriale Centru din Municipiul Chișinău. Aceasta a fost angajată în anul 2008. Conflictul de interese a fost generat atunci când lui Vasile Pascal i s-au delegat atribuțiile directorului general al CNAM, pe perioada cât Mircea Buga va deține funcția de ministru al Sănătății. Buga și-a păstrat fotoliul după ce Guvernul a aprobat dispoziția nr.23 din 4 martie 2015. Documentul prevede că „atribuţiile directorului general vor fi exercitate de către Vasile Pascal, vicedirector general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, în baza contractului individual de muncă pe durată determinată”, adică exact atât timp cât Mircea Buga va deține funcția de ministru. Când vorbim de atribuții însă acestea sunt clar stabilite în Hotărârea de Guvern privind statutul CNAM.

Pascal plătește salarii și poate avansa în funcție

Așadar, articolul 29 prevede care sunt competențele Directorului General, printre care angajarea şi eliberarea personalului, aplicarea sancţiunilor sau promovarea, precum și stabilirea retribuirii muncii angajaţilor conform legislaţiei în vigoare. Cu alte cuvinte, Pascal poate concedia, dar și promova angajații săi în funcție și, mai mult decât atât, le stabilește salariile.  În aceiași ordine de idei, Legea cu privire la conflictul de interese stabilește clar când acesta este generat.

Astfel, conflictul de interese apare atunci atunci când„ exercitarea atribuţiilor funcţiei deţinute poate fi influențată necorespunzător și crea abateri de la îndeplinirea obiectivă şi imparţială a obligaţiilor şi responsabilităţilor ce revin potrivit legii” persoanei cu demnitate publică și persoanelor care cad sub incidența legii, în interes personal. La rândul său, interesul personal este precizat ca fiind orice interes în raport cu persoanele apropiate. Acestea pot fi – soțul, soția, părinți, copii, frați, surori, bunici, nepoți, mătuși și unchi.

Potrivit aceleiași legi, Vasile Pascal trebuia să declare conflictul de interese încă în luna martie, la Cancelaria de Stat, dar și la CNI. Din declarațiile responsabililor de la CNI, o astfel de scrisoare însă n-a parvenit.

„Ar fi bine să vă ocupați de chestii mai interesante”

„Am verificat și nu avem o astfel de scrisoare, semnată de domnul Pascal. CNI însă se va sesiza în cazul apariției în presă a informațiilor relevante la acest subiect”, ne-a spus Cristina Dumbrăvan, responsabilă de comunicare cu mass-media din cadrul CNI.

Vasile Pascal nu a răspuns la apelurile noastre, precum nici fiul său Iurie. Am contactat-o și pe Alina Pascal, însă ni s-a spus că aceasta este în concediu. Mama ei, care lucrează și ea la CNAM, în calitate de șefă de direcție, ne-a spus că nu vede nicio problemă în situația creată.

„Alina și Iurie s-au cunoscut la Companie și mai târziu s-au căsătorit. Nu are nicio legătură. Ar fi bine să vă ocupați de alte chestii mai interesante”, s-a arătat deranjată Lilia Gîscă, mama Alinei și cea care îi este cuscră directorului adjunct și care a fost angajată la CNAM în anul 2006.

Despre situația creată la Companie știau, se pare, toți angajații, inclusiv directorul general și actualul ministru al Sănătății, Mircea Buga. Deși încă este director, Buga spune că nu știe care este statutul celor doi acum. „Atunci (n.r. când era director) nu era nicio problemă. Fiul activa în subordinea altui vicedirector. După căsătorie, nora s-a angajat într-o structură în afara aparatului central. E bine să vorbiți cu dumnealui, eu nu cunosc dacă s-a modificat ceva în subordinea subdiviziunilor și care este statutul lor acum”, a declarat Mircea Buga pentru Sănătate INFO.

Legea cu privire la conflictul de interese prevede, pentru încălcarea normelor sale, pedeapsă contravențională sau chiar penală.

   

  Articole relaționate:

Directorul interimar și un vicedirector de la CNAM, suspectați că nu și-au declarat toate veniturile în 2013 

Actualul ministru al Sănătății și-a păstrat locul la CNAM. Premierul Chiril Gaburici a numit un director interimar 

Cine „va sta pe sacul cu banii” din medicină. Vom avea director general sau interimar la CNAM?