Autor: Irina Papuc

Datele preliminare ale medicilor de la Centrul Municipal de Sănătate Publică arată că asistenta medicului anestezist care a participat la operațiile de cataractă de la „Sfânta Treime” avea pe mâini stafilococul aureus. Totodată, probele de aer din una din secții au identificat un nivel triplu de germeni aerobi și anaerobi.

Conform datelor existente, până acum specialiștii de la Centrul Municipal de Sănătate Publică au colectat 28 mostre la calitatea sterilizării, 42 lavaje la flora microbiană, 7 probe de aer la determinarea S. aureus și a nivelului de germeni aerobi și facultativi anaerobi pe un metru cub de aer. Totodată, 14 angajați ai secției de oftalmologie de la Sfânta Treime au fost supuși testelor pentru a se vedea dacă sunt purtători de S. aureus.

Rezultatele preliminare arată că asistenta medicală a medicului anesteziolog avea stafilococul aureus pe mâini. Totodată, în sala de operații nr. 4 au fost depistate 670 de unități formatoare de colonii de germeni aerobi și facultativi anaerobi într-un metru cub de aer, pe când norma este de până la 200. 

Potrivit doctorilor, deocamdată nu este clară sursa nemijlocită a infecției, întrucât asistenta medicală nu avea cum să atingă pacienții, decât atunci când efectuase anestezia.

 UPDATE//Posibil caz de malpraxis la Sfânta Treime. Zece pacienți nu mai pot vedea, după ce au fost operați la ochi. De vină ar putea fi materialul folosit 

„Germenii din aer puteau fi o sursă de infecției. Doctorii nu erau purtători de stafilococ aureus. Cele mai importante investigații sunt cele de sterilizare a instrumentariului medical, așa că așteptăm și acele rezultate”, ne-a spus Alexandru Cărăruș, medic epidemiolog la Centrul Municipal de Sănătate Publică.

Potrivit doctorilor cei zece bolnavi au dezvoltat complicații postoperatorii, precum uveită (inflamație a stratului pigmentar al irisului), iridociclită (inflamație ce afectează irisul și corpul ciliar), ulcer cornean (rană deschisă a corneei) și endoftalmită (infecție severă în interiorul ochiului, care se dezvoltă după operația de cataractă și care este declanșată de infecții bacteriene).

 Riscă pedeapsă cu închisoarea. Medicii de la „Sfânta Treime” care au făcut operațiile la ochi ar putea fi cercetați penal 

Potrivit unui raport al Centrului Național de Sănătate Publică în spitalele din Moldova există riscuri crescute de infecții nosocomiale. Astfel, anul trecut oficial ar fi luat astfel de infecții 1.100 de pacienți. Datele mai arată că cel mai frecvent aceste infecții se transmit la proaspetele mămici, în timpul lăuziei, la pacienții care au fost supuși unor intervenții chirurgicale și la copiii nou-născuți. 

 

 Articole relaționate:

Ce infecții iau moldovenii din spitale

Tratează o afecțiune și se aleg cu infecții. Pacienții sunt nevoiți să mai stea la spital ca să scape și de ele 

Afaceri cu bahile în spitalele din Moldova. Vizitatorii și pacienții sunt nevoiți să le cumpere. Managerii afirmă că au bugete prea sărace ca să le dea gratuit. „Poate în 20 de ani vom fi mai bogați”