Autor: Sorina Bujarov

Se caută director pentru Centrul Național de Asistență Medicală Urgență Prespitalicească. Ministerul Sănătății a anunțat concurs pentru ocuparea funcției de manager, la câteva săptămâni de când acesta a devenit funcțional. Principalele condiții pe care trebuie să le întrunească candidații care își doresc să ocupe scaunul de director al noului Centru reformat sunt experiență în domeniu, reputație ireproșabilă, dar și abilitatea de a comunica.

A fost creat în iulie, a devenit funcțional la începutul lunii octombrie, dar încă nu are un director general cu funcții depline. Acum, Centrul Național de Urgență este condus de un director interimar – Iurie Crasiuc, fostul șef al Stației Zonale de Asistență Medicală Urgentă Centru. Ministerul Sănătății a anunțat concurs de ocuparea funcției de manager al acestei instituții pe 19 octombrie, astfel că  candidații mai au la dispoziție două săptămâni pentru ca să depună dosarele.

Conform cerințelor indicate în anunțul de organizare a concursului de ocuparea funcției de manager al Centrului, se caută o persoană cu reputația nepătată, fără antecedente penale, cu experiență de cel puțin șapte ani în domeniul medical și care să cunoască, în același timp, legislația din domeniul sănătății. Limita de vârstă a candidaților este de 65 de ani, vârsta de pensionare.

 Controversata reformă a Serviciului de Urgență a fost pusă în aplicare. O altă instituție medicală și-a început activitatea 

Pe lângă aceasta, conform Metodologiei de evaluare a candidaților, doritorii de a ocupa funcția de director la Centrul Național de Urgență trebuie să vină cu un proiect de management al instituției, în volum de 8-10 pagini, care să includă viziunea lor asupra problemelor prioritare în activitatea instituţiei, propuneri de soluţionare a acestora, dar și perspectivele dezvoltării instituţiei respective. Punctajul maxim de evaluare a acestuia este de 20 de puncte, 10 dintre care sunt pentru ideile candidaților la capitolul perspective de dezvoltare.

Amintim că Centrul Național de Asistență Medicală Urgență Prespitalicească și-a început activitatea la cinci luni după ce Guvernul a hotărât să reformeze Serviciul de Urgență din Moldova. Astfel, de la începutul lunii octombrie aceasta este singura instituție din țară care preia și gestionează apelurile de urgență medicală. Schimbarea este mai mult de ordin administrativ, numărul la care poate fi chemată echipa de salvare a rămas același – 903.

Centrul Național de Urgență își desfășoară activitatea în sediul Stației Zonale Centru – clădire proaspăt construit de pe strada Constantin Vârnav. Centrul a fost catalogat drept cel mai performant, care dispune de un sistem de monitorizare a Serviciului de urgență, aici aflându-se și angajații Serviciului Medical de Urgență de Descarcerare și Reanimare -112.

 

 Articole relaționate:

  Medicii de la Punctul de Urgență Buiucani au sediul într-o piscină nefuncțională, fără apă și căldură 

 Replica Miinisterului Sănătății: Statul nu are 2,6 miliarde de lei pentru reabilitarea serviciului de Urgență