Autor: Elena Cioina

Candidatul la funcția de premier, Ion Sturza, a prezentat lista completă a viitorului cabinet de miniștri. În echipa lui, la Sănătate este propusă Ala Nemerenco, şef al Clinicii de Asistenţă Medicală Primară la USMF „N.Testemițanu” și expert în politici de sănătate. Ea este și membru al Partidului Popular European, precum și consilier municipal. Anterior a activat în cadrul Organizației Mondiale A Sănătății. Ala Nemerenco este cunoscută drept o activistă în domeniul sănătății. Este caracterizată cu un simț extraordinar al strategiilor şi al planurilor de perspectivă. A promovat una din cele mai importante reforme ale sistemului sănătății din Republica Moldova - cea în asistența medicală primară.

Din datele sale biografice se știe că Nemrenco și-a început activitatea în calitate de medic internist la Spitalul Clinic Republican, apoi a activat în cadrul fostei policlinici municipale nr. 8 Chișinău ca medic internist. A fost șef al secției de terapie al aceleiași policlinici în 1995, apoi medic șef adjunct al AMT Centru Chișinău în 1998. Din 2000 a fost transferată în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” și a participat la fondarea Clinicii Universitare de Asistență Medicală Primară, pe care o conduce din 2002. În scurt timp instituția a devenit un Centru-model de asistență medicală, dar și una din cele mai moderne și cunoscute instituții medicale publice din țară.

█ Rocadă de miniștri. Liberal-democrații îl trimit pe Mircea Buga mai departe de sănătate? Cine va fi ministru și cine va ocupa fotoliul la CNAM 

Și-a făcut stagiul la Universitatea de Medicină Virginia de Est, în SUA; Şcoala de Management în Sănătatea Publică (Bratislava, Slovacia). În 2005 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace din partea Organizaţiei elveţiene „1000 femei pentru pace”. Este originară din Soloneț, Soroca.

Vom aminti că Ion Sturza a declarat că viitorii miniștri din cabinetul său vor trebui să semneze declarații de integritate. Programul de activitate al Guvernului a fost deja transmis Parlamentului. Luni, 4 ianuarie, candidatul la funcția de premier urmează să-și prezinte echipa și programul de guvernare.

 

 Articole relaționate:

UPDATE//Ministerul Sănătății trece la alt partid politic. „Sunt mai multe persoane apte. Cine e candidatul pentru funcția de ministru veți afla mâine” 

Avem un alt ministru la Sănătate. Guvernul Gaburici a fost învestit de Parlament