Autor: Parascovia Sula

Medicii sunt printre cei mai căutați specialiști din Republica Moldova. Asta o demonstrează numărul mare de funcții vacante în acest domeniu, în special în spitalele raionale. Directorii instituțiilor medicale spun că condițiile de muncă precare și salariul prea mic „îi alungă” pe doctorii moldoveni de acasă.   

Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în prezent, instituțiile medicale din Moldova au 347 de locuri vacante pentru specialiști în domeniul sănătății. Dintre aceștia, 147 de posturi sunt pentru asistentele medicale, 111 pentru medicii specialiști, iar 30 – pentru medicii de familie. De asemenea, mai este nevoie de 25 de farmaciști, șapte felceri laboranți, dar și de 6 medici veterinari. Lista se încheie cu câte două locuri disponibile pentru medicii generaliști, psihiatri legiști, rezidenți și moașe.

 Topul spitalelor cu cei mai puțini doctori. În Moldova, o singură instituție este asigurată cu suficienți medici 

De altfel, numai la Institutul Oncologic se caută 57 de specialiști, printre care medici endoscopiști, morfopatologi, asistente medicale și felceri laboranți. Și la Centrul Republican pentru Copii se caută medici kinetoterapeuți. Însă în raioane criza de doctori se resimte cel mai profund.  Cel mai rău la acest capitol stă raionul Glodeni.  

Directorul spitalului raional spune că instituția are nevoie de aproximativ 30 de persoane, dar nu crede că îi va găsi curând. „Ne confruntăm cu această problemă de câțiva ani. Tot mai mulți specialiști pleacă la Chișinău, deoarece acolo condițiile de muncă și salarizarea este alta. Cum să-i motivez dacă un medic chirurg din raion cu 20 de ani de experiență primește 4.600 lei, iar în municipiu un medic începător primește 4.800?! Toți vor la Chișinău. Totuși, ne străduim să identificăm din raion specialiști pe care îi cunoaștem și să le propunem loc de muncă. La moment la spital nu avem nici un specialist oncolog și radiolog”, a spus Nicolae Guriev, directorul Spitalului Raional din Glodeni.

Nici la Cahul situația nu este printre cea mai bună. Managerul Spitalului Raional spune că în ultimii trei ani necesitatea de specialiști a crescut, mai ales în ultimul timp.

 Pleacă pe-un capăt. În 2014, sistemul de sănătate din Moldova a sărăcit cu sute de cadre medicale 

„Acum, întâmpinăm probleme din cauza că ne părăsesc tot mai mulți specialiștii. Aceștia pleacă să activeze în instituțiile private sau în străinătate. Doi medici au plecat recent în România. Până în acest moment am mai rezistat, dar acum ne este foarte greu. Avem probleme cu medicii pediatri. În Republica Moldova nu este facultatea de pediatrie, iar rezidențiatul nu ne asigură cu cadrele medicale suficiente. Nu avem nici un medic infecționist în raion. Am discutat problema dată cu doamna ministru și încercăm să o rezolvăm cât de curând. Se creează oportunități pentru rezidenți, pentru a-i putea angaja în funcțiile vacante, dar încă nu știm sub controlul cu-i să-i supunem, căci ei încă nu sunt medici bine formați”, a spus Anatol Malcov, directorul Spitalului Raional din Cahul.

Potrivit ultimelor statistici, în sistemul de sănătate sunt angajați 12.880 de medici, de diverse specializări. În 2014, de exemplu, numărul doctorilor angajați în instituțiile medicale din țară s-a redus cu aproape 170 de specialiști, față de anul precedent – 2013. Nici personalul medical mediu nu este mai motivat să rămână în sistemul de sănătate moldovenesc. În 2014 numărul acestora s-a redus cu aproximativ 640 de specialiști. 

 

 Articole relaționate:

Cu ce se ocupă doctorii din Moldova care au părăsit sistemul medical și în ce condiții ar accepta să poarte din nou halatul alb. Unora, un salariu de 7.000 de lei le-ar fi de-ajuns 

Specialitățile din medicină cele mai populare în ultimii cinci ani pentru tinerii moldoveni. Câți dintre ei însă au reușit să se angajeze 

Spitalele din Moldova, cu rol de azil, sanatoriu și chiar hotel pentru pacienții neasigurați. Unii ajung aici, pentru că nu au ce mânca sau cu ce se încălzi iarna