Autor: Sorina Bujarov

Se caută directori pentru mai multe instituţii medicale din Chişinău. Într-o singură săptămână Ministerul Sănătăţii a anunţat concurs pentru ocuparea funcţiei de manager la cinci instituţii medicale din Capitală. Este vorba despre trei spitale mari şi două instituţii de tip ambulator.   

În perioada 1-8 aprilie Direcţia Sănătate a municipiului Chişinău a scos la concurs cinci funcţii de director de instituţie medicală. Ultimul concurs anunţat este pentru ocuparea funcţiei de conducător la Spitalul Clinic Municipal Nr.4, funcţie deţinută până acum de către Valeriu Cerneţchi, iar anterior de Diana Noroc. Între aceştia a existat un conflict, care a pornit de la faptul că Noroc a fost demisă de către Consiliul Municipal Chişinău pentru că ar fi depăşit atribuţiile de serviciu, iar în locul ei a fost numit Valeriu Cerneţchi. Aceasta se întâmpla la începutul lui 2015, când angajaţii spitalului se plângeau că din cauza neînţelegerilor dintre cei doi nu îşi primeau lefurile la timp.

 Schimbări de directori la alte două spitale din țară 

Acum, potrivit anunţului de concurs, doritorii care vor să ocupe această funcţie îşi pot depune dosarele la Ministerul Sănătăţii în termen de 20 de zile de la data anunţării concursului. Condiţiile pentru candidaţi sunt, practic, aceleaşi – vârstă de până la pensionare, studii în domeniu, experienţă de cel puţin cinci ani, etc.

Un alt spital pentru care se caută director este Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii, condus până acum de către Ludmila Bârcă. Anunţul pentru organizarea concursului de ocupare a funcţiei de manager la acest spital a fost făcut pe 1 aprilie, ceea ce înseamnă că dosarele candidaţilor pot fi depuse până la data de 29 aprilie.

Tot pe 1 aprilie pe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost publicat anunţul cu privire la organizarea concursului de ocupare a funcţiei de director la Spitalul Clinic Municipal Nr.1. Aici funcţia de manager a devenit vacantă în luna august anul trecut, când ex-directorul spitalului, Victor Savin, a fost numit şef de cabinet al ministrului Sănătăţii Ruxanda Glavan. Între timp instituţia medicală a fost condusă de un director interimar, Iurie Dondiuc.

 De ce schimbări are nevoie sistemul spitalicesc din Moldova - directorii spitalelor trebuie numiți în funcție de consiliile de administrație 

Direcţia Sănătate Chişinău caută directori şi pentru două instituţii medicale de tip ambulator. Este vorba despre Asociaţia Medical Teritorială (AMT) din sectorul Rîşcani al Capitalei, dar şi despre Centrul Stomatologic Municipal de Copii. Concursul pentru ocuparea acestor posturi a fost anunţat, la fel, pe 1 aprilie, iar termenul limită de depunere a dosarelor ar urma să expire pe 29 aprilie.

De altfel, candidaţii la concurs pot să conteste rezultatele concursului în termen de 24 de ore de la anunţarea câştigătorilor. Ulterior, comisiile de concurs ar urma să analizeze contestaţiile şi să vină cu un răspuns în termen de două zile de la depunerea lor. 

 

 Articole relaționate:

Pentru unii închisoare, pentru alții iertare. Cei care au datorii pentru că nu și-au cumpărat poliță medicală pentru anii trecuți ar putea fi scutiți de datorii. Guvernul este de acord

Ministrul Sănătății, pus în încurcătură. Responsabilul nu știe câți bani au fost întorși pacienților care s-au tratat cu bani, deși aveau poliță. Cel puțin 7 spitale n-au întors niciun bănuț

Moldovenii cheltuie tot mai mulți bani pentru serviciile medicale neacoperite de poliță, iar instituțiile medicale câștigă tot mai mulți bani din serviciile contra cost