Autor: Parascovia Rogate
Suferința i-a unit, iar acum trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Faptul că au ambii peste 40 de ani nu i-a împiedicat să-și unească destinele și să-și exprime emoțiile cu intensitate maximă. Cei doi se numesc Rodica Babenco și Victor Cobuteac. Ambii suferă de insuficiență renală. Și-au unit destinele ca să facă față mai ușor bolii.
I-am găsit la Centrul de Dializă BB Dializa de la Chișinău, binedispuși și puțin intrigați că vor vorbi pentru prima oară cu un jurnalist. Femeia are 46 de ani și e originară din Mereni, raionul Anenii Noi, iar el – din Nisporeni. Mi-au povestit cum s-au cunoscut acum șapte ani la Centrul vechi de dializă din cadrul Spitalului Republican. De atunci sunt nedespărțiți. S-au văzut pe holul spitalului și au început să-și vorbească. Bineînțeles, discutau despre boală, despre drumurile bătătorite până la Chișinău, despre doctori, medicamente și cât de mult ar vrea să nu mai fie bolnavi. S-au pomenit într-o zi că se plac și că despărțirea nu le prea priește. N-au stat mult pe gânduri și într-o lună Victor s-a mutat la femeia ce îi poartă de grijă și astăzi.
Împreună fac dializă, împreună merg acasă. Ca să nu le cedeze rinichii, de trei ori pe săptămână bat drumul la Chișinău și înapoi în sat. Procedura durează patru ore și ea îi ține în viață, spune Rodica. Femeia povestește că boala a moștenit-o de la mama. Problemele cu rinichii au început încă în copilărie, iar mama și fratele ei au murit din cauza bolii.
„S-a transmis de la părinți. De la șase ani am avut pielonefrită și primeam tratament. Pe la 18 ani deja aveam probleme cu tensiunea și câte tratamente aș fi făcut, oricum am ajuns la insuficiență renală. În 2004, brusc au început să mi se umfle picioarele, nu puteam mânca și vomitam des. Atunci medicul mi-a zis că trebuie să beneficiez de dializă”, explică îngândurată femeia.
Pentru că-i place să gătească Rodica a lucrat bucătăreasă. De când boala a avansat, gătește doar pentru familie. Nu mai rezistă să stea foarte mult timp în picioare.
Victor e mai timid din fire, așa că am scos din el cuvinte cu arcanul. Spune că e cel mai împlinit om de pe planetă, iar dializa, cea care ar fi trebuit să-i fie o povară, i-a adus în cale dragostea vieții.
Ultimii nouă ani îi petrece mai mult prin spitale. Procedurile de dializă au devenit un mod de viață. Nici măcar nu se mai gândește cum ar fi altfel. „Am răcit rinichii când mă duceam la lucru pe câmp. Înainte lucram șofer de microbuz, dar acum mai mult pe acasă. Pe Rodica am cunoscut-o la Spitalul Republican, la etajul zece. Am văzut-o, ne-am plăcut și am decis să fim împreună”, a declarat scurt bărbatul, afișând un zâmbet larg.
Acum nu-și poate imagina viața fără această femeie, care-l ajută atât de mult. „ Ne susținem reciproc. Este foarte important că noi ne înțelegem durerile. Îmi dă pastilele care trebuie și uneori îmi face și injecții când mi-i greu. Dializa pentru mine e viață. Mă bucur mult că aici mi-am întâlnit dragostea. Nu e la fel ca în tinerețe, dar ne stimăm mult”, mărturisește entuziasmat bărbatul.
„Cu el e altă viață. Eram deprimată, era foarte greu. El foarte mult mă salvează. Mă încurajează enorm. Îl iubesc”, a încheiat femeia.
În situația Rodicăi și a lui Victor sunt încă aproximativ 500 de oameni. Majoritatea trebuie să vină la Chișinău pentru procedura de curățare a organismului de toxine, ceea ce le creează pacienților cele mai mari dificultăți. Serviciul de hemodializă este prestat de șapte instituții medicale - Spitalul Clinic Republican, Institutul Mamei şi Copilului, Spitalul de Urgență, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, Spitalul din Bălţi și spitalele raionale Cahul şi Comrat.