Autor: Parascovia Rogate

Criza de cadre se resimte și la Ministerul Sănătății. De curând, autoritatea a scos la concurs 15 funcții vacante, printre care cea de șef al Direcției asistență medicală spitalicească, al Direcției Sănătate Publică ori Consultant în cadrul mai multor direcții. Potrivit Serviciului de resurse umane, mai multe posturi au fost eliberate după ce angajații anteriori au plecat în concediu de maternitate.

Lista posturilor vacante a fost publicată pe 2 ianuarie pe pagina web a Ministerului Sănătății, iar 23 ianuarie, ora 9.00,  este data limită până când pot fi depuse dosarele candidaților. Printre funcțiile scoase la concurs sunt cele de șef al Direcției asistență medicală spitalicească, funcția devenind vacantă după ce Rodica Scutelnic a fost avansată în funcția de secretar de stat. De asemenea, este nevoie de un șef al Direcției de Sănătate Publică, pentru o perioadă determinată. Se caută și un șef pentru Serviciul salarizare și normare personal, pentru Serviciul audit intern, dar și pentru Serviciul programe naționale din cadrul Ministerului Sănătății.

Alte două posturi vacante pentru care ar putea aplica candidații sunt pentru funcția de specialiști la Minister. Este vorba despre specialist superior în cadrul Direcției medicamente și dispozitive medicale, dar și specialist al Serviciului e-transformare și e-Sănătate.

 Lipsă acută de cadre medicale. Moldova are nevoie de sute de specialiști 

Alte șapte posturi de muncă vacante sunt pentru funcțiile de consultant superior sau consultant în cadrul mai multor direcții. De consultant este nevoie pentru serviciul de comunicare și informare cu mass-media și serviciul programe naționale iar de consultanți principali e nevoie în cadrul serviciului asigurări medicale, management financiar și control și Direcția contabilitate și patrimoniu. Consultant se caută și pentru Direcția asistență medicală primară, urgentă și comunitară, Direcția medicamente și dispozitive medicale și Serviciul e-transformare și e-sănătate.

În aceleași timp, Ministerul are nevoie și de un auditor în cadrul Serviciului audit intern.

În majoritatea cazurilor, condițiile înaintate candidaților sunt aceleași. Aceștia trebuie să aibă studii superioare și experiență profesională în domeniul de activitate propus. De asemenea, candidații care vor să participe la concurs nu trebuie să aibă antecedente penale, să cunoască legislația în domeniul de activitate, precum și să dea dovadă de responsabilitate, obiectivitate, creativitate, respect și corectitudine. 

 

 Articole relaționate:

Spitalul Clinic Republican caută peste 150 de cadre medicale cu reputație ireproșabilă 

Topul celor mai solicitați doctori moldoveni

Numărați pe degete. Specialiștii deficit din sistemul medical al Moldovei