Autor: Parascovia Rogate
În Moldova, oamenii bolnavi, imobilizați la pat, sunt sortiți să-și petreacă zilele în sărăcie și singurătate. Întreaga lor viață se învârte în jurul patului. Acolo mănâncă, acolo se spală, acolo își petrec tot timpul care le mai rămâne până la sfârșit. Majoritatea lor sunt bătrâni paralizați după atacuri de cord sau cerebrale și fac parte din categoria persoanelor cu dizabilități severe. Ei trăiesc la limita sărăciei și sunt la cheremul statului. Chiar dacă beneficiază de o pensie de invaliditate, aceasta e prea mică pentru ca ei să poată simți că trăiesc totuși decent. Acești oameni sunt puși în situația să se descurce cu problemele vieții, ca oricare alt om sănătos, deși nu au capacități de deplasare ori de muncă.
Lucia Vozian este o femeie în vârstă de 60 de ani și trăiește în orașul Drochia. Acum 10 ani, ea a suferit un atac cerebral. Oricât s-au străduit atunci medicii să evite paralizia, oricum a rămas țintuită la pat. Are paralizată partea stângă a corpului, motiv din care nu se mai poate ridica singură din pat. Toată energia ei de altă dată e îndreptată acum în lupta pentru supraviețuire. Din cauza dizabilității, femeia e nevoită să trăiască din pensia mizeră de invaliditate, de aproximativ 600 de lei, și banii pe care reușește să-i obțină aproape cu sânge de la autoritățile locale. Pe lună adună un venit de aproximativ 1.700 de lei. Chiar și așa, Lucia are mereu datorii pentru serviciile comunale, iar banii pe care-i primește abia de-i ajung pentru medicamente și mâncare.
Acum două luni, când gerul cuprindea Moldova, furnizorul de apă și încălzire din oraș a deconectat apartamentul Luciei Vozian de la rețeaua de apă și căldură. Nu a contat niciun argument. De atunci, femeia stă în frig și fără apă.
„Sunt invalidă, țintuită la pat. Am o pensie de 565 de lei. Asta nu-mi ajunge ca să achit comunalele. De curând, mi-a fost oprită apa și probabil în curând nici lumină nu voi avea. Eu stau fără căldură în casă, unde sunt 8 grade. Această situație e de la începutul sezonului rece. Deja nu mai suport și nici moartea nu vrea să vină”, s-a plâns disperată femeia.
„De ce nu m-ar lua Dumnezeu la el mai repede”
Apartamentul ei e la parter, însă Lucia nu a mai ieșit de luni bune afară. Din cauza obezității, asistenta socială în grija căreia se află, nu o poate ridica și nici așeza în scaunul cu rotile. Așa că în cele patru ore cât se află cu femeia încearcă să-i gătească ceva de mâncare, curățenie și îi mai ține de urât. Ca să-i gătească, asistenta socială, Galina Stoicova, spune că este nevoită să aducă apă de la fântână, iar ca să o spele pe bătrână, îi roagă pe vecini să-i împrumute apă de la robinetul lor. Despre apă la toaletă nici nu mai vorbește. „E extrem de complicat. Dacă ar putea cineva să o ajute cu încă 4.000 de lei pentru ca să achite apa, mi-ar fi și mie mai ușor. În casă e frig, iar ea are o pensie mică. Abia de-i ajunge pentru medicamente și mâncare. Îi gătesc borș, terciuri, dar se alimentează foarte rău”, povestește Galina Stoicova.
„Trăiesc din mila vecinilor”, o completează doamna Vozian. „Îmi dau câte-o sticlă de apă. Înainte mă mai ajuta tata, dar și el e foarte bolnav și bătrân și acum nu mai poate. Mi-aș dori măcar să am un asistent pe mai mult timp. 20 de ore pe zi le petrec în pat, singură. Uneori mă trezesc la ora 3.00 noaptea și nu mai pot dormi. Îmi aduc aminte cât de energică eram și în ce stare am ajuns. Știți ce înseamnă asta psihologic? Uneori mă gândesc, de ce nu m-ar lua Dumnezeu la el mai repede să nu mă mai chinui atâta. Dar nu pot face nimic”, spune oarecum resemnată femeia.
Lucia are o fiică, dar ea e cu grijile familiei ei. În plus are și ea un copil bolnav pe care trebuie să-l îngrijească.
Pe Lucia Vozian o cunosc toți specialiștii de la Direcția de Asistență Socială din raion. Ei spun că încearcă să o ajute financiar, doar că în raion au și alți oameni bolnavi și săraci. Mai mult decât ceea ce fac, alte soluții nu au.
„Recent, Consiliul Raional i-a oferit 2.500 de lei, iar alți 2.000 de lei i-am oferit de la Direcția ASPF ca să achite gazul. Pe parcursul a cinci ani ea a primit 19.500 de lei ca să-și achite serviciile comunale. Noi o ajutăm cu ce putem, dar ea continuă să adune datorii pentru serviciile comunale”, afirmă Marcela Cojuhari, șefa Serviciului Asistență personală a Direcției ASPF din Drochia.
Specialiștii spun că pentru această categorie de bolnavi nu există un mecanism special care ar prevedea inclusiv situațiile când aceștia nu își pot plăti utilitățile din motive lesne de înțeles. Statul se obligă doar să le ofere ajutor material pentru medicamente și pentru situații excepționale. Plata serviciilor comunale nu intră în responsabilitatea nimănui. Omul se descurcă cum poate.
Continuă să acumuleze datorii
„Există Hotărârea de Guvern nr. 1083 din 26 octombrie 2000. Acolo este indicat că ajutorul material se acordă pentru procurarea medicamentelor și în situații excepționale, dar nu pentru achitarea serviciilor comunale. La modul practic, o comisie socială analizează cazul și decide ce ajutor material acordă pentru compensarea parțială a cheltuielilor, dar nu totală. Noi facem tot posibilul pentru ea. La nivel local, consiliul raional îi acordă ajutor, dar nu putem face constant”, a declarat pentru Sănătate INFO Galina Popovici, specialist în acordarea ajutorului material al Direcției ASPF, Drochia.
Specialiștii din sectorul neguvernamental care se ocupă de îngrijirea medicală la domiciliu a persoanelor bolnave spun că în țările dezvoltate o soluție pentru acestea este să fie plasați în azil sau să-și vândă proprietățile și să fie îngrijiți de rude, cu care împart inclusiv cheltuielile pentru serviciile comunale.
„În străinătate așa se întâmplă. Un astfel de om este preluat de o rudă sau de cineva dintre vecini cu care partajează cheltuielile pentru energie, căldură, apă, etc. Să locuiești de unul singur e extrem de scump. Ajutorul material poate fi solicitat pentru o parte din banii necesari, dar asta nu poate fi la infinit. E un caz tragic, dar doamna trebuie să ia o decizie ce va face mai departe”, a explicat pentru Sănătate INFO Natalia Postolachi, director CASMED, o organizație neguvernamentală care oferă servicii medico-sociale la domiciliu în mai multe raioane din nordul Moldovei.
Din cei 1.750 de lei pe care îi adună Lucia Vozian, lunar, 1.500 ar trebui să-i dea pentru serviciile comunale. Cu restul de 250 de lei ar trebui să-și cumpere produse alimentare și medicamente.
Potrivit statisticilor, în Moldova trăiesc peste 184 mii de persoane cu diverse dizabilități. Practic fiecare a șaptea e cu grad sever de invaliditate. Instituțiile statului nu duc însă evidența persoanelor țintuite la pat. Din experiența organizațiilor neguvernamentale, care oferă servicii de îngrijire medicală la domiciliu, majoritatea acestora trăiesc la limita sărăciei.
█ Articole relaționate: