Autor: Parascovia Rogate

Nici reformele declarate, nici majorarea salariilor sau a îndemnizațiilor nu-i mai conving pe tinerii specialiști să practice medicina după absolvirea studiilor în medicină. Cel puțin așa arată datele unui raport al Federației Sindicale „Sănătatea”, potrivit căruia anul trecut 1.091 de tineri specialiști în domeniul sănătății, cu vârsta de până la 30 de ani, s-au angajat în instituțiile medicale din Moldova, cu 74 mai puțini decât în 2015.

Potrivit documentului cei mai mulți tineri specialiști au ales să lucreze în orașe. Este vorba de 949 de persoane, pe când la sate au mers doar 142. De altfel, dacă ar fi să comparăm datele cu cele de acum șase ani, decalajul este simțitor. Astfel, în 2016 s-au angajat cu 800 de tineri mai puțini decât în 2010.

Dincolo de statistici, lipsa specialiștilor este o adevărate dramă pentru moldoveni. În satul Biruința, raionul Sângerei, ultimul medic de familie s-a angajat acum 16 ani. „Ultimii angajați au fost în 2011, când au venit două asistente medicale. Deocamdată, sunt suficiente. Am mai avea nevoie în schimb de un  medic de familie, deoarece suntem cinci și unii în curând vom ieși la pensie. Însă în ultimii ani nu a venit nimeni să aplice pentru această funcție”, spune Gheorghe Ojoc, șeful Centrului de Sănătate din orașul Biruința.

La Hâncești lucrurile nu stau mai bine. Cu toate că acolo se oferă locuințe sociale, sunt localități care duc lipsă atât de medici de familie, cât și de asistenți medicali.

 Câți bani le propune Ministerul Sănătății doctorilor tineri ca să lucreze în sate 

„Anul acesta la Oficiul Medicilor de Familie din satul Logănești s-a angajat un singur medic de familie. Satele din zona Prutului, precum Cioara, Pogănești, Leușeni au nevoie de medici de familie. Și rezidenți vin puțini. Parcă le oferim și apartamente sociale, dar asta e situația”, a declarat pentru Sănătate INFO Valentina Eremia, șef adjunct al Centrului de Sănătate Hâncești.

Potrivit specialistei, majoritatea doctorilor nu au condițiile necesare pentru un trai decent, iar pentru mulți dintre doctori deplasarea este dificilă. „Un alt motiv ar fi că la sate nu sunt aceleași comodități pentru copii, precum în orașe, dar părinții vor ca cei mici să facă și școală muzicală, sport etc. De altfel, în sate nu peste tot sunt apeducte. Să vii seara de la muncă și să aduci apă de la fântână sau să aduni lemne pentru foc e foarte obositor. Mai vin studenți la practică și spun că vor reveni, dar nu se mai țin de cuvânt”, mai spune șefa Centrului de Sănătate din Hâncești.

În satele unde nu sunt suficienți medici de familie se duc cei din Hâncești de două-trei ori pe săptămână pentru a face consultații „Printre scuzele lor ar putea fi și salariile. Așa presupun. Un medic de familie, care e tânăr specialist, are salariu de 5.000 de lei plus indicatorii de performanță”. La Centrul de Sănătate Hâncești mai este nevoie de 16 medici de familie și tot atâtea asistente medicale.

La Rezina lucrurile stau un pic mai bine. În ultimii doi ani s-au angajat doi tineri specialiști la Centrul de Sănătate din raion. „Medicul care s-a angajat anul trecut a lucrat în timpul rezidențiatului aici, iar după absolvire a revenit. I-am găsit o gazdă accesibilă, ca să-l motivăm să rămână aici. Consiliul raional din Rezina i-a mai oferit o indemnizație de 5.000 de lei adăugător la cea de care beneficiază de la Ministerul Sănătății”, spune și Silvia Popov, șefa Centrului de Sănătate Rezina.  Specialista precizează că ar mai avea nevoie de doi medici de familie. Speră că odată cu oferirea apartamentelor sociale, care urmează să fie date în exploatare curând, tinerii specialiști își vor revedea prioritățile.

Indemnizații mai mari, dar tot prea mici

Acum două săptămâni Guvernul a aprobat modificările propuse de Ministerul Sănătății la Legea Ocrotirii Sănătății. Mai exact, autoritatea în Sănătate își propune să mărească indemnizația unică oferită tinerilor începători cu 15 mii de lei, ajungând la 45.000 lei. Cu această sumă vrea Ministerul Sănătății să-i atragă pe tinerii doctori și farmaciști să muncească la țară. Cei cu studii medii ar trebui să se bucure de 36 de mii de lei din partea statului și nu de 24 cum e în prezent. Banii însă nu vor intra pe contul specialiștilor toți odată, ci pe rând. Imediat după prima lună de activitate cei cu studii superioare ar urma să primească câte 11 mii 25 de lei, iar cei cu studii medii – câte nouă mii.

Acum proiectul de Lege urmează să ajungă în Parlament, iar deputații să-i decidă soarta.

Mai precizăm că, potrivit acelorași date, anul trecut s-au angajat în instituțiile medicale 4.405 salariați, cu 527 mai mulți decât în anul 2015.

 

 Articole relaționate:

Repartizare pe hârtie. Centrele de Sănătate din sate nepregătite pentru venirea medicilor rezidenți. „Nimeni nu ne-a spus nimic”, declară medicii 

Rezidenții, lăsați cu ochii în soare. Aceștia nu și-au mai primit nici până acum salariile promise în luna octombrie. Până acum nu se știe nici măcar cine trebuie să aloce banii 

Soluții cu două tăișuri. Medicina de familie, pusă pe umerii rezidenților fără diplomă