Redactor: Irina Miron

Departamentul de Sănătate din Australia va revizui periodic prețul medicamentelor pentru a economisi astfel peste 830 de milioane de dolari peste fiecare trei ani. Reprezentanții departamentului colectează datele despre prețurile pe care farmaciștii le achită furnizorilor pentru medicamente, iar Guvernul le ajustează peste fiecare 18 luni, pentru a le racorda la prețul lor real. Guvernul a anunțat recent, însă, că acest termen ar putea fi scurtat până la 12 luni.

Primele reduceri de preț vor intra în vigoare în octombrie 2014.  Măsura ar putea genera economii la buget pentru anii 2014-2015. Schimbarea este binevenită și pentru consumatori, care vor plăti mai puțin pentru unele medicamente.

Recent, prețul la 492 de titluri de medicamente din Australia a scăzut până la 14,68 de dolari. Ministrul Sănătății, Tanya Plibersek, a declarat că reducerile care s-au făcut la medicamente ar putea genera economii de 20 de milioane de dolari pe an, pentru un singur pacient.

Fostul șef de la sănătate, Stephen Ducket, acum director al programului de sănătate din cadrul Institutului Grattan susține că schimbarea reprezintă „un pas în direcția corectă”, „însă ar putea genera doar o treime din economii”.

De cealaltă parte, directorul executiv al Forumului de Sănătate și Protecția Consumatorilor, Carol Bennett este de părere că modificarea este „un rezultat fantastic atât pentru contribuabili, cât și pentru consumatori”.

Unii oficiali din domeniu susțin că schimbarea ar putea afecta farmaciile comunitare care și așa activează într-un mediu economic mai dificil.

La rândul său, Steve Hambleton, președintele Asociației Medicale Australiene a calificat măsura drept „o mare victorie înainte de alegeri”.

Aceste cheltuieli au fost o politică proastă în aprilie anul trecut și va fi la fel și în iulie 2015, acum avem însă mai mult timp să convingem următorii guvernanți să schimbe macazul, a conchis Hambleton.

 

Articole relaționate: 

În Marea Britanie companiile farmaceutice profită de o „portiță” legală pentru a crește prețul medicamentelor

Big Pharma, o companie farmaceutică gigant din lume, acuzată că mituiește oficialii pentru a-i permite vânzarea unor medicamente periculoase

Responsabilii europeni din industria farmaceutică resping acuzațiile precum că anumite grupuri comerciale ar mobiliza pacienți care să susțină studiile clinice