Autor: Elena Cioina

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va avea un efectiv cu 50 la sută mai mic decât până acum. De asemenea, noua instituție creată în urma reformei administrației publice centrale va avea cinci secretari de stat și 105 angajați.

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș, a declarat în cadrul ședinței Guvernului că acum vechiul Minister al Sănătății este în proces de absorbție și că obiectivul major al acestora va fi asigurarea sănătății și protecția socială a populației.

De asemenea, pe ultima sută de metri, ministrul Grigoraș a anunțat membrii Executivului că Direcția management personal medical va fi desființată, urmând să se regăsească într-o direcție nouă, care se va numi Direcția egalitate de gen.

Vom aminti că acum o lună, Guvernul a prezentat noua sa structură în urma reformei administrativ centrale. Premierul a cerut atunci ca în decurs de o lună ministerele urmau să prezinte noile structuri.

E oficial. Stela Grigoraș este noul ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Astfel, Ministerul Sănătății a fost absorbit de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și a devenit Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Fosta ministră a Sănătății Ruxanda Glavan a fost înlocuită cu Stela Grigoraș, care deținea șefia vechiului Minister al Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

Noile instituții publice nu vor mai avea viceminiștri, ci secretari de stat și subsecretari. Urmează acum să vedem cine va ocupa aceste funcții la proaspătul minister.

Amintim că cele două ministere au mai fost comasate odată pe vremea guvernării comuniștilor, însă atunci decizia s-a dovedit a fi un eșec. Astfel, la scurt timp instituțiile au fost din nou separate.

Înainte să preia conducerea celor două ministere, Stela Grigoraș declara pentru Sănătate INFO că nu este de-acord cu această comasare și că cel care va prelua administrarea lor poate fi comparat cu un kamikadze. Ulterior însă Grigoraș a acceptat funcția și a declarat că va depune toate eforturile să facă față provocării.

 

  Articole relaționate:

Ruxanda Glavan a fost demisă. Igor Dodon a semnat un decret de revocare din funcție a ministrei Sănătății

Guvernul taie jumătate din ministere. Cum va arăta noua administrație publică centrală și cu cine va fi comasat Ministerul Sănătății

Viceminiștrii Sănătății vor rămâne fără funcții, după lichidarea Ministerului Sănătății. Ce spun aceștia