Redactor: Sorina Bujarov

Creierul, ca şi toţi muşchii din organism, are nevoie de exerciţii şi antrenament, susţin specialiştii. Acest organ poate fi modelat zi de zi, iar funcţiile lui pot fi îmbunătăţite. Pentru aceasta, neurologii recomandă jocurile care conţin puzzle-uri, Sudoku, rebusuri sau întrebări din matematică menite să menţină active anumite regiuni ale creierului, scrie doctor.info.ro.

S-a demonstrat că cei care joacă astfel de jocuri şi-au îmbunătăţit rezultatele la învăţătură cu circa 50%. Aşa arată rezultatele unui studiu efectuat pe  600 de studenţi scoţieni. Aceştia au fost împărţiţi în două grupuri diferite: în primul grup au fost incluşi cei care au jucat "Brain Age"(un joc ce conţine puzzle, Sudoku şi întrebări din matematică) pentru circa 20 de minute zilnic, timp de 9 săptămâni. Cel de-al doilea grup era compus din studenţi care învăţau în mod normal, în cadrul facultăţilor pe care le urmau. Studenţii au fost testaţi la începutul şi la finele studiului. Pe lângă progresul la învăţătură înregistrat în rândul studenţilor care au jucat "Brain Age", în final, s-a mai constatat că timpul necesar pentru completarea testelor în cadrul jocului a scăzut cu 5 minute. Această îmbunătăţire a fost de două ori mai bună în comparaţie cu cea obţinută de celalalt grup.

Unii specialişti susţin că jocurile de acest gen nu sunt altceva decât o înşelătorie. Aceştia mai susţin că dacă copii sunt ajutaţi la teme, dacă citesc, se joacă scrabble, tetris sau sudoku sau chiar urmăresc documentare la televizor, aceştia pot să obţină performanţe bune.

Astfel, pentru antrenarea creierului şi dezvoltarea funcţiilor acestuia specialiştii recomandă exerciţii aritmetice, puzzle-urile clasice sau virtuale, rebusurile, integramele sau jocurile de şah. De asemenea, alergarea, înotul sau mersul pe bicicletă (care implică o anumită coordonare ochi-membre) pot îmbunătăţi funcţiile cognitive, dar pot să reducă şi riscul apariţiei demenţei, deoarece după efortul fizic creierul e mai bine oxigenat şi stimulat. Un mic dejun sănătos influenţează în mod pozitiv activitatea creierului. Persoanele care beau sucuri acidulate şi mănâncă dulciuri au rezultate mai slabe la testele de memorie şi atenţie, susţin specialiştii. Cercetătorii au mai demonstrat că atunci când priviţi televizorul, creierul intră într-o stare pasivă, atunci când undele alfa descresc. De asemenea, medicii ne sfătuiesc să limităm pe cât e posibil privitul la televizor.

 

Articole relaționate:

Jocurile pe calculator sporesc atenţia vizuală, dar reduc capacitatea de a controla agresivitatea 

Un orar de somn stabil pentru copil, îi dezvoltă abilitățile cognitive

Activitățile intelectuale te protejează de demență