Redactor: Irina Miron

La doar trei ani după adoptarea unor măsuri legislative dure împotriva fumatului, în Turcia consumul de tutun a scăzut cu 15%, arată datele statistice. Situația nu era la fel cu mai bine de 20 de ani în urmă, când statul cheltuia zeci de miliarde dolari pentru diagnosticul și tratamentul bolilor provocate de fumat, scrie who.int.

„Lupta împotriva consumului de tutun a devenit la fel de importantă ca și cea împotriva terorismului. Produsele din tutun pur și simplu ne ucid generațiile viitoare”, a spus prim ministrul Turciei, Recep Tayyip Erdogan în cadrul unei reuniuni oficiale pe tema tutunului.

Înainte ca legea împotriva fumatului să fie adoptată, Erdogan se număra printre puținii bărbați nefumători din Turcia. Într-un sondaj privind consumul de tutun în această țară, realizat în anul 2006, 33% din cei intervievați spuneau că fumează în fiecare zi, jumătate dintre aceștia fiind bărbați, iar 16% dintre femei aveau 18 ani și mai mult. Conform unui sondaj Gallup, realizat un an mai târziu în 100 de țări, doi din trei bărbați turci și una din trei femei din această țară au recunoscut că și-au aprins o țigară cu o zi înainte să fie intervievați. Trei săptămâni mai târziu, membrii Guvernului au decis să interzică fumatul în spațiile publice închise.

În Turcia, prima lege privind controlul tutunului a fost adoptată în anul 1996, iar în 2004, Parlamentul de la Ankara a ratificat Convenția – cadru a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind controlul tutunului, angajându-se astfel să respecte o serie de obligații, a explicat Toker Erguder, managerul Programului privind Controlul Tutunului al biroului OMS în Turcia. În 2008, au fost adoptate și alte legi privind controlul tutunului, prin care localurile publice au devenit 100% libere de fumat. Asta înseamnă că în Turcia funcționau unele din cele mai stricte măsuri de control a tutunului din lume, la fel ca și în țări precum Irlanda și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord. În pofida numeroaselor promisiuni de schimbare, unii experți au avut îndoieli că legea va funcționa într-o țară în care cultura fumatului este una destul de puternică. Astăzi, după aproape trei ani de la interzicerea fumatului, cetățenii Turciei, la fel ca și turiștii, sunt uimiți de faptul că legea este acceptată pe scară largă și de modul în care patronii barurilor și restaurantelor s-au supus noilor reguli.

„Nu mi-am imaginat vreodată că actualului Guvern îi va reuși să aplice atât de bine interdicția. Recunosc că nu prea îmi plac cei care conduc în prezent țara, însă trebuie să îi felicit pentru ceea ce au reușit. Încă mai sunt câteva localuri care nu s-au supus legii, dar sunt foarte puține. Mai mulți prieteni de-ai mei încearcă acum să renunțe la fumat, fac și eu în continuare același efort. Vreau să mă las de fumat”, a spus Sarp Ucak, comerciant în Istanbul, care este și unul din cei 16 milioane de fumători din Turcia.

„În urma adoptării legii împotriva fumatului nu doar a scăzut numărul fumătorilor, dar s-a schimbat și opinia publică”, a menționat Elif  Dagli, președintele Coaliției Naționale pentru Tutun sau Sănătate. „A fost o misiune similară celei de a-i schimba omului religia. Toată lumea spunea că legea va fi ignorată, însă treptat aproape fiecare a început să renunțe să mai fumeze”, a mai spus Elif Dagli.

Totuși, schimbarea în Turcia nu s-a produs peste noapte. Chiar și după ce interdicția a fost adoptată, bătălia între reprezentanții industriei  și activiști, începută cu aproximativ 20 de ani mai devreme, a continuat în același ritm. „Reprezentanții industriei de tutun și-au zis atunci că au 18 luni la dispoziție pentru a schimba lucrurile. Credeau că mall-urile vor falimenta, la fel cum și restaurantele vor pierde bani. Noi, reprezentanții organizațiilor neguvernamentale, am adus exemplul Franței, Italiei și Irlandei pentru a-i convinge că acest lucru nu se va întâmpla”, a povestit Dagli.

Deși acum lucrurile s-au schimbat, prin anii 80 însă, în Turcia situația la capitolul fumat era mai gravă. Timp de doar două decenii numărul consumatorilor de tutun s-a dublat, iar vânzările au crescut de la 98 de miliarde de lire turcești la peste 178 de miliarde. Cifrele arată că și sănătatea turcilor a avut atunci de suferit. Astfel, din cele 5 milioane de pacienți internați în spitalele de stat în anul 2000, 20% sufereau de boli provocate de fumat, iar aceste boli, în special cele cardiovasculare, reprezentau mai bine de jumătate din numărul total al deceselor din spitale.

„Conform estimărilor noastre, autoritățile cheltuie anual aproximativ 20 de miliarde de dolari americani pentru diagnosticul și tratamentul maladiilor provocate de fumat, fumătorii cheltuind într-un singur an aceeași sumă de bani pentru țigări”, a precizat Nazmi Bilir, doctor în sănătate publică la Universitatea Haceteppe din Ankara.

Reușita guvernanților a fost lăudată de reprezentanții mai multor organizații, care s-au implicat la rândul lor în promovarea legii anti fumat. „Turcia a demonstrat angajament politic și dorință de a evita o eventuală epidemie de tutun, protejându-și astfel cetățenii de acest drog. Turcia de venit o țară liberă de tutun, după ce responsabilii au parcurs un drum plin de provocări, iar în final – de succese”, a spus în concluzie Douglas Bettcher, președinte de departament din cadrul OMS. 

 

Articole relaționate:

Clasa politică din Rusia a avut voința să promoveze și să aplice în practică Legea antitutun

Cele mai drastice măsuri pe care le prevede viitoarea lege anti-fumat

În Republica Moldova a fost realizat primul studiu care demonstrează cât de toxic este fumul de țigară din localurile unde se fumează mult sau parțial