Redactor: Irina Miron

În Cipru, legislația din 2010 prin care s-a interzis fumatul în spațiile publice închise, s-a dovedit a fi una eficientă pentru ameliorarea calității aerului și nu a influențat negativ veniturile localurilor de agrement. Măsurările privind calitatea aerului din această țară au fost efectuate în unele și aceleași instituții de alimentație publică și agrement înainte și după punerea în aplicare a legii anti-fumat, iar rezultatele obținute au fost comparate și publicate în studiul „Impactul legii care interzice fumatul în Cipru asupra calității aerului și locurilor de agrement”.

În cadrul cercetării a fost evaluat nivelul pulberilor în suspensie, dar și modul de aplicare a legii anti-fumat, precum și efectul acesteia asupra ocupării forței de muncă și a veniturilor.

Rezultatele au arătat că indicatorul mediu de expunere la pulberile în suspensie, asociate expunerii la fumul de tutun (fumatul pasiv) s-a redus cu 98%, ceea ce a însemnat beneficii pentru sănătatea publică. Totodată, aplicarea legislației prin care se interzice fumatul nu a afectat veniturile din industria alimentară și de agrement sau cele legate de ocuparea forței de muncă. Dimpotrivă, în anul care a urmat după introducerea interdicției fumatului în spațiile publice închise, cifra de afaceri în sectorul hotelier din Cipru a crescut cu 4,1%, iar veniturile restaurantelor – cu 6,4%. Și nivelul de ocupare a forței a forței de muncă a crescut în același an cu 7,2% în sectorul hotelier și cu 1,0% - în industria alimentară și de agrement.

 

Articole relaționate:

O știu și reprezentanții industriei tutunului. Legile care interzic fumatul îi determină pe oameni să renunțe la acest viciu

Schimbarea la față a Turciei după adoptarea legii anti-tutun: cu 15% mai puțini fumători 

Spectacole de teatru care ucid lent. Industria de tutun promovează cultura în Moldova, pe când statul se plânge că nu are bani pentru a face asta