Autor: Irina Papuc

Medicii de la Maternitatea Spitalului Municipal nr 1 din Capitală sunt, din nou, acuzați de malpraxis. Părinții unui copil de trei ani îi învinuiesc pe doctori că din vina acestora fiul lor și-ar fi pierdut auzul. Ei cred că doctorii i-au administrat doze  mari de gentamicin, un antibiotic puternic care poate provoca reacții toxice grave și că nici măcar nu au fost informați despre riscurile tratamentului.

Minian-Mihai Novițchi s-a născut în noiembrie, anul 2010, cu o greutate de doar 980 de grame. Imediat după naștere doctorii i-au stabilit o serie de diagnostice care păreau a fi o condamnare pentru micuț. Aceștia au stabilit că Menian avea sepsis neonatal, enterocolită ulcero-necrotică și ischemie  cerebrală neonatală. Din spusele avocatului care se ocupă de cazul familiei Novițchi în instanță, antibioticele puternice care i-au fost administrate micuțului i-au provocat surditatea.

„Datele din fișa bolnavului arată că băiatul s-a născut cu un auz perfect sănătos. Când a fost externat din spital, de asemenea, nu a fost stabilit un astfel de diagnostic. Părinții au început să observe că fiul lor are o problemă pe la șapte-opt luni”, spune avocatul familiei, Vasile Ciupercă.

Părinții au refuzat să discute cu noi, însă avocatul, care are consimțământul lor, ne-a povestit că medicii ar fi admis o serie de erori în perioada cât Minian-Mihai s-a aflat sub supravegherea lor. „În primul rând, părinții nu și-au dat acordul pentru tratament. Acordul informat este semnat după ce copilului i-a fost administrat tratamentul. După consultarea mai multor documente, inclusiv a protocoalelor clinice, am ajuns la concluzia că gentamicina a fost administrată incorect și aici mă refer la doze și la modul în care a fost administrat. Aceasta trebuia să fie ultima soluție a doctorilor, în cazul în care alte tratamente nu și-ar fi demonstrat efectul”, mai spune avocatul. Gentamicina este administrată în cazul infecțiilor severe cauzate de agenți infecțioși micști sau necunoscuți.

Acum, Minian are o greutate normală și nu are niciun fel de sechele neurologice. Singura lui problemă este că nu mai aude, iar părinții sunt deciși să demonstreze în instanță că fiul lor a „moștenit” această problemă din cauza incompetenței medicilor.

„Mai multe răspunsuri oficiale pe care le-au primit părinții de la medicii din clinicile străine arată printre cauzele dereglării aparatului auditiv la copil putea fi administrarea medicamentului ototo i-ar fi dereglat auzul. Voi face uz de termeni mai simpli pentru ca să vă explic. În urma tratamentului nervul auditiv care preia răspunsul electric al celulelor ciliate din cohlee și îl transportă la centrul auditiv al creierului au fost arși”, mai explică avocatul.

Acum singura soluție pentru Minian este un implant cohlear. Medicinii din clinica din orașul Wursburg, Germania, s-au arătat dispuși să efectueze operația, însă numai pentru a procura un singur implant este nevoie de 35.000 de euro.

Avocatul spune că familia nu a stabilit încă suma prejudiciilor materiale, însă, având în vedere consecințele, suma va fi una substanțială.

Directorul Maternității, Iurie Dondiuc, a oferit extrem de puține detalii, motivând faptul că este obligat de lege să respecte datele cu caracter personal ale pacientului. Acesta a declarat, însă, că micuțul ar fi suferit de surditate din cauza faptului că s-a născut cu „prematuritate severă” „Am respectat în totalitate legislația Republicii Moldova și protocoalele clinice”, a răspuns scurt Iurie Dondiuc.

 

 Articole relaționate:

Cele mai frecvente erori comise de medicii din Moldova. Pe primul loc- metoda de tratament greșită 

Doctorii cu experiență comit greșeli medicale la fel de des ca și cei tineri 

Jumătate dintre medicii moldoveni nu cunosc legislația ce le reglementează activitatea și doar unul din 100 știe ce pedeapsă îl așteaptă, dacă încalcă legislația medicală 

Aproape toate fișele medicale ale pacienților conțin neajunsuri: sunt indescifrabile, cu multe corectări sau descriu incomplet starea de sănătate a pacienților