Redactor: Sorina Bujarov

Maria Audete Nascimento are 32 de ani și este din Brazilia. Tânara, chiar dacă biologic are peste 30 de ani, aceasta arată ca un bebeluș de nouă luni. Medicii au rămas șocați de aspectul tinerei, spun însă că femeia nu mai are nicio șansă să crească.

Maria suferă de o boala rară, care i-a oprit dezvoltarea normală, informează sanatate.acasa.ro. Aceasta nu poate vorbi și se deplasează greu, la fel ca un copil care abia a început să facă primii pași. Specialiștii care au analizat cazul Mariei au declarat că boala tinerei s-a declanșat din cauza unui deficit sever de hormon tiroidian, care ar fi putut fi vindecat dacă ar fi fost tratat din timp. Însă, familia femeii nu și-a permis acest tratament, astfel hipotiroidsmul a făcut ca Maria să nu se dezvolte normal atât fizic, cât și mental.

Femeia este acum crescută de tatăl său și de a doua soție a acestuia. Mama micuței  spune că a făcut tot ce i-a stat în putință să o crească pe Maria cât mai bine, chiar daca familia sa nu își permite sub nicio formă să îi facă un tratament.

În prezent, Maria primește un tratament gratuit cu hormoni tiroidieni sintetici, care o va ajuta să mai crească puțin. Medicii spun că, pentru ca femeia să se trateze complet, aceasta trebuia să înceapă lecuirea încă de la naștere. Cursul de lecuire o va ajuta, treptat, să înceapă să vorbească, să meargă singură și să se dezvolte fizic încă puțin.

Cazul tinerei Maria a fost prezentat opiniei publice abia acum, deși ea s-a nascut în anul 1981. Părinții săi au constatat cu mulți ani în urmă că ea nu se dezvoltă normal, deși anii treceau, iar Maria rămânea tot la stadiul unui bebeluș de 9 luni.

 

Articole relaționate:

Caz bizar în medicină, o adolescentă plânge și transpiră sânge

„Copilul meu nenăscut mi-a salvat viața”. O femeie care nu știa că este însărcinată a descoperit că hormonii sarcinii i-au distrus cancerul 

Povestea unui pacient infectat cu o bacterie rezistentă la antibiotice