Autor: Sorina Bujarov
„Am muncit 35 de ani în sistemul medical din Moldova, acum însă nici pensia nu o pot primi lunar, pentru că nu pot merge în fiecare an acasă să perfectez actele necesare”. Așa și-a început povestea Ina Buga, fost tehnician radiolog la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie. Spune că a muncit cu dăruire și mândrie, pentru că atunci când a început să muncească, profesia pe care și-a ales-o era considerată de elită și apreciată de oameni. Deși primea un salariu care nici de mâncare nu-i ajungea, femeia mărturisește că s-a decis destul de greu să părăsească sistemul medical.
„Eram obișnuită să muncesc cu oamenii. Nu primeam bani suficienți, dar eram mulțumită că puteam să-i ajut să-și recupereze sănătatea. Nu eram medic, dar participam și eu la procesul acesta, iar asta îmi oferea o mare satisfacție sufletească”, mărturisește femeia în vârstă de 60 de ani.
Numai cu satisfacția sufletească însă nu poți trăi prea mult. Bugetul lunar al familiei era de nici 3.000 de lei pe lună, soțul câștigând lunar 2.000 de lei. Acești bani nu erau însă suficienți pentru a-i ajuta pe cei trei copii să-și termine studiile și să le asigure un viitor. Acesta a fost și principalul motiv pentru care s-a hotărât să plece printre străini.
„Mi-e rușine să spun, dar îmi aduc aminte că nici ce pune pe masă nu aveam. Luam câte un sac de fasole și mâncam tot anul din el. Am hotărât să plec, pentru că altfel nu se mai putea”, povestește femeia.
Acestea fiind condițiile, a decis să o ia de la început, plecând peste hotare și lăsând în urmă aproape patru decenii de muncă. A ales Italia, deoarece avea mulți colegi și prieteni plecați acolo de multă vreme. Drumul până acolo s-a dovedit a fi mult mai anevoios decât i se povestise.
„Aveam viză doar până-n Cehia. De acolo trebuia să trecem hotarul ilegal. Când am vrut să trecem în Germania m-au oprit și m-au închis. Am stat doar câteva zile, însă mi-a fost de-ajuns pe toată viața. Mi s-au pus cătușe pe mână de parcă aș fi fost un criminal”, mărturisește ea, care a emigrat în Italia acum nouă ani.
Acest lucru însă nu a făcut-o să se întoarcă înapoi. A încercat să treacă prin Austria, însă nici de această dată nu a reușit. Nu a renunțat nici atunci, a mai încercat o dată și într-un sfârșit a reușit. După câteva săptămâni de drum a ajuns în Parma, acolo unde o așteptau prietenii.
„Am avut noroc de prieteni, că altfel mă pierdeam. După o săptămână m-am angajat la o bătrână bolnavă de alzheimer. Am avut grijă de ea timp de patru luni, până mi-am dat datoriile pentru călătorie. Nu am rezistat mai mult, pentru că era complicată, plus că eu încă eram stresată de întâmplarea din Germania”, susține Ina Buga.
S-a acomodat foarte greu, pentru că, spun ea, italienii sunt foarte diferiți de moldoveni.
„Cât de bun ai fi, oricum rămâi străin, iar ei nu au o atitudine foarte bună față de venetici. Eu sunt tare de caracter și am rezistat, dar și familia care mă primise nu era chiar foarte rea. M-am obișnuit pentru că nu aveam încotro, îmi dădeam seama că nu mă pot întoarce la sărăcia din Moldova”, mărturisește aceasta.
De aproape nouă ani are grijă de o femeie care are nevoie de îngrijiri speciale. O spală, o hrănește, o plimbă și o culcă. Are grijă de ea ca de propriul copil, afirmă femeia.
„Sunt ca o mamă pentru ea, deși are 96 de ani. Ea m-a acceptat în casa ei când eu am avut nevoie și eu îi sunt recunoscătoare, deși lucrez fără zile libere. Nu ies din casă cu săptămânile. Nu am sâmbătă, nu am duminică, nu am nici-o sărbătoare. Fac totul pentru copiii mei. Vreau să-i văd la casa lor, fericiți, să aibă tot ce eu nu am avut”, spune înlăcrimată femeia.
A reușit să vină acasă abia după cinci ani de muncă în Italia, la nunta fiicei ei, pe care, spune ea, o lăsase copilă de doar 16 ani, dar pe care a găsit-o deja femeie.
„Avea doar 16 ani când am lăsat-o și am găsit-o mireasă. Am reușit să-i fac o nuntă mare și frumoasă, iar la scurt timp le-am cumpărat apartament. Regret că nu am fost alături de copii mei, însă ei își dau seama că de dragul lor am plecat și doar pentru ei depun toate eforturile”, spune femeia printre lacrimi.
În cei nouă ani de când muncește în străinătate a reușit să-și realizeze cele mai importante vise, spune ea, ceea ce în Moldova nu ar fi reușit nicidecum.
„Fiica are unde locui. Am reușit să-i cumpăr casă și băiatului mai mare, la țară, unde el și-a dorit. Mai vreau să muncesc pentru o căsuță pentru mine și soț, deoarece apartamentul pe care-l avem o să-l lăsăm celuilalt fiu. Am reușit aproape tot ce mi-am planificat. Dacă rămâneam acasă, muream cu toții de foame”.
Mărturisește că vrea să se întoarcă acasă, însă nicidecum nu vrea să muncească în sistemul medical. Consideră că nu se merită, deoarece lucrătorii medicali oferă prea mult, în schimb sunt remunerați cu câteva sute de lei, care vor fi prea puțini chiar și pentru medicamente.
„Mi-am pierdut sănătatea și tinerețea lucrând în spital și ce am primit în schimb? O pensie de care nici nu pot beneficia? Dacă aș întoarce timpul înapoi, nu aș mai răbda 35 de ani, aș pleca mult mai devreme”, spune înverșunată femeia.
În ultimele două decenii, mai bine de 40 la sută dintre cadrele medicale au părăsit sistemul național de asigurare a sănătății, dintre care o mare parte au emigrat. În această perioadă numărul de medici s-a redus de la 16.000 în 1990 la aproximativ 10.550 în 2012.
Articole relaționate: