Autor: Sorina Bujarov

Parazitozele continuă să reprezinte o amenințare pentru sănătatea publică în întreaga lume, iar Republica Moldova nu este o excepție la acest capitol. În pofida măsurilor profilactice inițiate de Centrele de Sănătate Publice, dar și de medicii de familie, în unele raioane numărul persoanelor afectate de boli parazitare este în creștere, iar în altele, indicele morbidității este de câteva ori mai mare decât media pe țară.

Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, anul trecut peste 17 mii de moldoveni s-au infectat cu paraziți, dintre care peste 16 mii sunt copii. Situația este mai gravă în raioanele Drochia, Ștefan-Vodă, Edineț și Șoldănești. Datele arată că aici morbiditatea prin boli parazitare depăşeşte considerabil media pe țară. Dacă media pe țară este de 483 de cazuri la 100 de mii de populație, în Cantemir această medie este de -1.903, în Drochia- 1.168, Ştefan-Vodă- 1.162, în Edineţ- 1.095, iar în Şoldăneşti- 1.009 de cazuri la 100 de mii de oameni. Specialiștii spun că de vină este igiena precară a moldovenilor.

 „Spălarea mâinilor este cea mai eficientă și ieftină profilaxie împotriva parazitozelor. Putem concluziona că în aceste regiuni majoritatea copiilor nu respectă regulile sanitare. O altă explicație ar fi faptul că în aceste regiuni sunt efectuate mai multe investigații parazitologice, de aceea cifrele sunt mai mari”, afirmă Vera Lungu, șefa secției supravegherea parazitozelor şi a malariei din cadrul CNSP.

Aceeași explicație o dau și specialiștii din centrele raionale.

„Nu cred că situația este diferită în alte raioane. Acolo se efectuează mai puține investigații, de aceea și se găsesc mai puține persoane infectate. La noi și solul este mai infectat cu helminți. Totuși, este bine că noi găsim multe persoane infectate cu helminți, astfel lumea este la curent cu problema și se inițiază un tratament sau măsuri profilactice”, susține șeful Centrului de Sănătate Publică din raionul Edineț, Vasile Bejenari.

Potrivit specialiștilor, în Moldova cea mai frecventă boală parazitară este enterobioza, 77 la sută din totalul persoanelor diagnosticate au dezvoltat această infecție. Enterobioza este o boală parazitară provocată de infestarea colonului cu un vierme. Specialiștii spun că este cea mai frecventă, deoarece se răspândește foarte ușor.

„Enterobioza se manifestă prin mâncărimi anale, tulburări de somn. În cazuri mai grave, acești viermi pot pătrunde în intestin și dezvolta cistită. Aceasta se răspândește foarte ușor. Ouăle se prind sub unghii, și este suficient ca persoana să-și ducă degetele la gură pentru ca să le înghită sau să le depună pe alimentele sau obiecte ce intră în contact cu alte persoane”, explică epidemiologul Vera Lungu.

A doua cea mai frecventă parazitoză este ascaridoza (limbricii). Aceasta se manifestă prin dureri abdominale acute, greață, vomă, uneori și constipație.  

„Este o infecție răspândită nu doar la noi, ci în întreaga lume. Afectează în mare parte copiii, care se joacă în nisip, pâmânt și nu se spală pe mâini atunci când mănâncă ceva. Se tratează foarte simplu, cu preparate antihelmintice mai multe zile la rând”, mai explică epidemiologul Centrului Național de Sănătate Publică.

Deși se aplică tratament profilactic, în majoritatea raioanelor numărul celor afectați de eterobioză și ascaridoză este în creștere. În raioanele Basarabeasca, Briceni, Criuleni, Floreşti, Ungheni și municipiul Bălți a crescut numărul celor afectați de ascaridoză, iar în raioanele Ocniţa, Basarabeasca, Donduşeni, Floreşti, Şoldăneşti, Taraclia și Bălți s-a înregistrat o creștere a cazurilor de enterobioză.

„Nu putem vorbi despre un indice crescut pentru întreaga țară, ci pentru unele regiuni. Se aplică tratament antiparazitar în majoritatea raioanelor, acolo unde indicele prin boli parazitare este mare. Nu îmi pot explica de ce se întâmplă acest lucru”, susține  șefa secției supravegherea parazitozelor şi a malariei din cadrul CNSP.

Totuși, spunea ea, până anul trecut preparatele antiparazitare se dădeau gratuit la copii de până la 18 ani, de anul acesta însă aceste medicamente sunt eliberate gratuit doar copiilor de până la cinci ani.

„Din acest an a fost introdus un preparat mai scump. Am fost indignată că cei de la CNAM nici nu ne-au întrebat de la ce vârstă trebuie să ofere copiilor preparate antiparazitare gratuit. Au făcut modificările fără să se consulte cu noi. Mai indicat ar fi ca preparatele antiparazitare să se dea copiilor de vârstă școlară, decât celor de cinci ani”, a mai adăugat medicul epidemiolog Vera Lungu. Și asta pentru că micuții de la grădinițe sub supravegheați mai bine de către educatori.

În alte regiuni, tratamentul antiparazitar, deși se oferă gratuit copiilor de până la 5 ani, nu se aplică decât foarte puțin. În raionul Telenești și Leova, doar 59 și, respectiv, 60 de copii au beneficiat de tratament antiparazitar.

„S-a prescris la câțiva copii, însă la cei de peste șase ani nu putem prescrie acest medicament gratuit. Noi am încercat să solicităm bani de la Consiliul Raional pentru preparatele antiparazitare, însă au spus că abia anul acesta se vor oferi finanțe. Poate e și vina noastră că nu am insistat, dar o să ne corectăm, că situația, într-adevăr, degradează”, afirmă Vasile Guzun, medic șef la CMF Telenești.

Potrivit CNSP, în anul 2013 au primit tratament antiparazitar peste 48 de mii de moldoveni, inclusiv 37 de mii de copii cu vârsta de până la 17 ani. 

 

Articole relaționate:

Criză de specialiști la Centrul de Sănătate Publică din raionul Basarabeasca. Cei care au rămas reușesc doar să facă investigații parazitologice la copii și să monitorizeze bolile transmisibile

Riscul de a face boli parazitare este mai mare la Vulcănești și Ceadâr-Lunga. De ani de zile, aceste raioane nu au laboratoare și nici specialiști, care să efectueze testele corespunzătoare 

Doar 26% dintre elevii din Moldova se spală pe mâini înainte de prânzul de la școală. 25 % dintre școli nu au săpun la baie