Autor: Irina Papuc
Se simt pedepsiți prea dur de viață, debusolați, pierduți și atât de umiliți încât cred că ar trebui să moară. Printr-o astfel de lecție dură de supraviețuire trece practic fiecare persoană care a aflat că este HIV-pozitivă. Mulți dintre ei cred că nu are rost să lupte cu boala, cu părerile preconcepute ale celor din jur și lasă totul la voia întâmplării. Sunt însă și cazuri fericite, când acești oameni își pot recăpăta gustul pentru viață. Este și cazul Lizei, o femeie din Chișinău care a vrut să-și pună capăt zilelor când i s-a spus diagnosticul, s-a dezis de familie, de frică să nu-și infecteze soțul și își aștepta sfârșitul. Acum este fericită, are o nouă familie și ceea ce este foarte important – un copil absolut sănătos.
Liza a devenit dependentă de droguri prin anii 90. Pe atunci avea un soț și o fetiță, dar dependența era atât de puternică încât se întorcea de fiecare dată la seringă. Lovitura care i-a schimbat viața a fost în anul 1998, când doctorii i-au spus că are virusul imunodeficienței umane, transmis pe cale injectabilă. Atunci credea că este un spectator care urmărește dintr-o parte destinul altcuiva. Se încăpățâna să creadă că se întâmplă cu altcineva și nu cu ea.
Credeam că este sfârșitul
„La început am negat totul. Ca și alții mă amăgeam crezând că doctorii au făcut o greșeală, au încurcat eprubetele, că analizele sunt cel mai probabil greșite, ale altcuiva. Nu vroiam și nici nu eram gata să recunosc așa ceva”, povestește femeia.
După ce a încetat să mai nege diagnosticul, Liza și-a trimis fetița să trăiască cu sora ei și a decis, după lungi controverse cu propriile sentimente, că este momentul să se despartă de soț, după o relație de zece ani. „Pe atunci nu erau informații despre HIV, nu prea înțelegeam ce este asta, dar credeam că este sfârșitul vieții. Am vrut să mă sinucid, nu mai vedeam rostul să trăiesc. Nu i-am mai scris soțului nici un rând și am rupt orice legătură”, își amintește ea.
De când a fost diagnosticată și până în 2004, Liza a refuzat să se trateze, din contra, a continuat încă o perioadă să ia droguri, punându-și viața în pericol. Totul s-a schimbat după ce s-a îndrăgostit.
„Mă tratam de dependența de droguri la Dispensarul de Narcologie. Acolo l-am întâlnit pe actualul meu soț. Și el este HIV-pozitiv și înțelegea foarte bine cât de mult sufeream. Ne-am împrietenit inițial, iar mai târziu totul s-a transformat în sentimente”, așa începe Liza să povestească despre partea cea mai fericită a vieții ei. În 2004 ea a rămas însărcinată.
Hepatita C, HIV și TB - o viață pierdută, credeau doctorii
„Țin minte că am mers pentru prima oară la doctor atunci când aveam șapte luni de sarcină. Aveam imunitatea foarte slăbită, iar doctorii mi-au recomandat să fac măcar tratamentul profilactic. Mi-e era teamă că mă otrăvesc cu tot felul de pastile, inclusiv pe copil, dar n-am renunțat. Am început să mănânc bine – fructe, lactate, pește. Am luat în greutate și începusem să mă simt tot mai bine”, povestește femeia. Minunea s-a împlinit – copilul lor s-a născut absolut sănătos.
Chiar dacă tratamentul profilactic și-a făcut efectul, Liza a renunțat imediat după naștere la pastile. Credea că este suficient de puternică ca să învingă boala și așa.
„În scurt timp am slăbit drastic, aveam slăbiciuni și grețuri. Analizele mele arătau că mă apropii de un punct critic”, povestește ea. Și totuși, a refuzat tratamentul antiretroviral până când a fost diagnosticată cu tuberculoză de formă rezistentă.
„Doctorii i-au zis soțului meu să mă ia acasă, pentru că organismul meu nu va rezista la un tratament atât de dur. Eu mai am și hepatita C, de aceea nu erau șanse în cazul meu. Soțul meu le-a spus că nu mă scoate din spital pentru nimic în lume și că ei trebuie să facă tot posibilul să mă trateze. Două luni a fost acceptabil, iar restul tratamentului care a durat aproape doi ani l-am urmat acasă. În acea perioadă, în casa noastră a fost iadul pe pământ”, mărturisește Liza.
Totul venea de la efectele adverse ale medicamentelor. „Aveam tot timpul grețuri, mă durea cred că orice organ. Plângeam isteric și rugam medicul să-mi dea voie să nu mai iau pastile. Aveam impresia că-mi ies din minți. Dar aveam motive să trăiesc – familia. Începeam în fiecare dimineață aceeași luptă”.
Singura diferență este o pastilă
█ Victorie în lumea medicală: 2 pacienți infecați cu HIV în Statele Unite, s-au vindecat
După chinuri insuportabile Liza și-a revenit. A învins tuberculoza, iar ficatul nu o deranjează. Acum ea duce o viață absolut normală. Singura diferență dintre oamenii sănătoși și un HIV-pozitiv este faptul că trebuie să ia zilnic o pastilă, spune ea.
„Acum medicamentele pentru tratamentul antiretroviral sunt foarte bune. Iau una singură – seara, înainte de culcare. Nu mai sunt stresată că o să-mi sune alarma prin transport, la masă, la serviciu, într-o discuție, ca să iau medicamentele. E simplu. Sunt un om obișnuit – nu am dureri, fac sport, mănânc sănătos, beau multă apă și pur și simplu să bucur de viață. Mi-am luat și primul copil de la sora mea și trăim cu toții împreună, o mare familie”.
Liza are acum 47 de ani, se tratează deja de aproape zece ani și este un om absolut normal. Ea regretă doar că a evitat să se trateze de când și-a cunoscut statutul.
„Dacă aș fi înțeles importanța tratamentului de la bun început, nu aș fi suferit atâtea efecte adverse. Oamenii care au aflat că au HIV trebuie să înceapă să se iubească și să se accepte pe sine. Asta este prima și cea mai grea etapă. Ei trebuie să înțeleagă că merită să trăiască, la fel ca restul. Am trecut prin atâtea suferințe și trebuie să spun că tratamentul la timp este foarte important. Nu trebuie să credeți că doctorii vor să se îmbogățească pe spatele vostru sau că medicamentele sunt de proastă calitate. Nu este adevărat. Mergeți și vă tratați și numai așa veți duce o viață absolut normală”, i-a îndemnat ea pe oamenii care au statut de HIV-pozitiv și care mai ezită să meargă la doctor.
Acum, Liza lucrează în calitate de consultant în cadrul unui ONG și consiliază persoanele dependente de droguri. Vrea să-i învețe pe oameni ceea ce ea n-a știut la început de viață.
În Moldova trăiesc cu HIV peste 8.500 de persoane. Grupurile de risc sunt persoanele care utilizează droguri injectabile, femeile care practică sexul comercial și bărbații care fac sex cu bărbații. Tratamentul ARV este absolut gratuit pentru toți bolnavii și este asigurat din două surse – din Fondul Global și cel de stat.
█ Articole relaționate:
Tratamentul timpuriu al infecției HIV ar putea salva milioane de vieți