Redactor: Sorina David

În curând, medicii stomatologi ar putea ajuta dinții cariați să se autotrateze prin remineralizare. Acest lucru s-ar putea întâmpla cu ajutorul unui nou dispozitiv, care este în dezvoltare, numit aparat pentru Remineralizare Electrică Accelerată şi Intensificată. Invenția aparține cercetătorilor londonezi și ar putea apărea pe piață în mai puțin de trei ani.

În mod normal, tratamentul cariei dentare presupune îndepărtarea cu freza, adeseori sub anestezie, a țesutului compromis și obturarea (plombarea) cavității cu amalgam sau cu rășină compozită estetică, scrie The Guardian. Noua metodă însă, concepută de către profesorul Nigel Pitts și doctorul Chris Longbottom de la King’s College din Londra, presupune mai întâi prepararea zonei de smalţ dentar afectate, după care, cu ajutorul curentului electric de mică amplitudine care nu este simţit de pacient, mineralele sunt conduse spre dinte pentru a repara locul afectat.

Astfel, această metodă accelerează procesul natural prin care calciul şi fosfatul reintră în dinte pentru a repara caria. Potrivit autorilor inovației, dispozitivul ar putea face ca anestezia, frezele şi materialele de obturaţie să devină inutile.

 Moldovenii merg tot mai rar la stomatolog

 Profesorul Pitts, de la Institutul Dentar din cadrul King’s College, a declarat că „felul în care tratăm astăzi dinţi nu este ideal. Când reparăm dintele printr-o obturaţie, el intră într-un ciclu de frezare şi reobturare, deoarece, în cele din urmă, orice reparaţie eşuează. Acest dispozitiv este nu doar mai suportabil pentru pacient şi mai bun pentru dinţi, dar va costa nu mai scump decât actualele tratamente dentare”.

Specialistul a mai precizat că pe lângă combaterea cariei dentare, dispozitivul va putea fi folosit și pentru albirea dinţilor.

Autorii inovației însă nu explică foarte clar dacă noua metodă a fost până în prezent testată pe pacienți și nici dacă dispozitivul ar fi util şi pentru cariile mai profunde, care au depăşit deja smalţul şi au avansat la nivelul dentinei.

 

 Articole relaționate: 

Policlinicile stomatologice din raioane, cu doctori la pensie 

Tot mai mulți copii moldoveni dezvoltă afecțiuni dentare. Cei mai mulți ajung la doctor cu dinții în stare gravă 

Cele mai frecvente greşeli de îngrijire a dinților, comise involuntar