Autor: Sorina David

Plățile informale au devenit deja o obișnuință în sistemul nostru de sănătate, acestea fiind solicitate nu doar în cazul unor intervenții complicate și pentru „mulțumirea” doctorului, dar și pentru simple analize. O confirmă nu doar stratisticile, dar și pacienții, care spun că au fost nevoiți să plătească pentru unele servicii, deși acestea sunt acoperite de polița de asigurare medicală.

Într-o astfel de situație a nimerit și Elena (nume schimbat). Tânăra povestește că, de curând, a suferit o criză de rinichi, aflându-se la Autogara Nord. A solicitat de mai multe ori Urgența, însă nimeni nu a răspuns. Pentru că durerile se intensificau, aceasta nu a mai putut să aștepte până cei de la Urgență vor răspunde, așa că, fiind ajutată de medicul de la gară, a chemat un taxi pentru a merge la Spitalul de Urgență. Acolo însă s-a confruntat cu o alte probleme. Pe lângă faptul că a fost consultată de către un urolog la un interval de aproape o oră, aceasta a fost nevoită să și achite unele teste medicale indicate de medicul specialist.

„Medicul m-a consultat și mi-a zis să dau analiza de urină, sânge și să trec ecografia. Am urmat întocmai indicațiile lui, după care el mi-a spus că în funcție de rezultatele analizelor voi ști dacă trebuie să plătesc pentru ultrasonografie sau nu. Eu am rămas nedumerită, l-am întrebat de ce ar trebui să plătesc dacă am poliță medicală, la care el mi-a răspuns că îmi explică după ce apar analizele”, povestește tânăra în vârstă de 23 de ani.

Dacă refuzi internarea trebuie să achiți investigația

A așteptat în camera de internare pentru femei aproape jumătate de oră. În acest timp, povestește Elena, a observat cum asistenta medicală le explica mai multor pacienți că trebuie să meargă la casă ca să achite analizele, în special electrocardiograma și ecografia.   

 Un doctor a reușit să demonstreze că nu este vinovat într-un proces istovitor de malpraxis 

„Cât am stat în camera pentru femei și am așteptat rezultatele analizelor, am aflat că electrocardiograma costă 30 de lei, iar ecografia 181 de lei. M-a uimit faptul că unii pacienți aveau poliță, dar nici măcar nu întrebau de ce trebuie să plătească pentru analize”, susține tânăra.

După ce au venit rezultatele de la ultrasonografie, medicul i-a spus tinerii că ar trebui să fie internată, deoarece are probleme serioase cu rinichii. Elena a refuzat însă să stea în spital pentru că era deranjată de atitudinea, mai mult indiferentă, a medicilor față de pacienți. La rândul său, medicul i-a spus că dacă refuză internarea ea trebuie să achite investigația -181 de lei.

 „I-am spus că nu stau în acest spital, iar el a insistat că plătesc investigația. I-am amintit că, de fapt, am poliță medicală și că nu ar trebui să achit, însă el mi-a spus că toți pacienții care nu sunt internați sau refuză internarea, achită pentru analizele medicale”, povestește indignată Elena.

„Crezi că CNAM nouă ne plătește ceva?”

A mers la medicul de la ecografie și a cerut și de la el explicații. Acesta însă i-a spus același lucru - „Pacienții care nu sunt internați în spital achită ecografia, chiar dacă au poliță. Așa este regulamentul nostru intern. Dacă vreți mai multe explicații mergeți la director”, i-a replicat doctorul.

Am încercat să aflăm și noi despre ce regulament intern vorbesc medicii, așa că am mers la Spitalul de Urgență, invocând aceeași problemă de sănătate. Nu era niciun medic urolog de gardă, așa că am mers direct la cabinetul de ultrasonografie. Așa deci, ecografia se plătește de pacienții care nu rămân internați în spital, chiar și în cazul în care aceștia sunt aduși cu ambulanța.

 Urgența care nu răspunde la apeluri. „Cei de la Urgență își mai închid telefonul când obosesc de la prea multe sunete” 

„Toți pacienți care nu sunt internați achită, chiar dacă vin cu ambulanța. La noi poate să vină toată Moldova să se controleze pe degeaba și să se ducă. Crezi că CNAM nouă ne plătește ceva? Nu. Pentru acei care stau în spital plătesc, însă nici pentru aceștia nu plătesc tot”, a explicat asistenta medicală, de la cabinetul ecografic.

O altă supriză a fost faptul că medicul insista să achităm pentru investigația medicală direct lui și să nu mai mergem până la casa spitalului să cerem bon, ca mai apoi, „în cazul în care intervine ceva să se returneze banii”.

„Lăsați 100 de lei aici și nu vă mai…”

 „Lăsați 100 de lei aici și nu vă mai…dacă nu e problemă, dacă e problemă atunci mergeți la casă și plătiți 181 de lei. La rinichi costă 181 de lei investigația, dar dumneavoastră lăsați 100 de lei aici și e normal”.

Am încercat să aflăm de la directorul instituției medicale, de ce pacienții, chiar și cei care vin de urgență la spital, sunt obligați să achite pentru investigațiile medicale, atunci când refuză sau medicul nu indică spitalizarea.

„Pot fi pacienți care, trecând pe lângă Urgență, să intre și să-și facă niște investigații medicale, deși nu are nevoie urgentă de acestea. Sigur că în acest caz, deși are polița medicală, el trebuie să plătească pentru investigații. Pacienții cu probleme de sănătate însă nu achită aceste investigații, chiar dacă și vin singuri la Urgență. La fel e și în cazul pacienților care nu necesită internare, deși au fost aduși de urgență la spital”, afirmă Gheorghe Ciobanu, medic șef la Spitalul de Urgență.

De cealaltă parte, experții în sănătate afirmă că investigațiile medicale sunt acoperite de către polița medicală, inclusiv la Spitalul de Urgență, iar pacienții nu trebuie să scoată bani din buzunar pentru aceste servicii.  

„De multe ori pacientul solicită Urgența, neștiind ce problemă de sănătate are. Chiar dacă, odată ajuns la spital, se dovedește că nu are nevoie de internare, el nu trebuie să plătească investigațiile medicale făcute, deoarece aceste investigații nu au fost făcute pentru că nu ar fi avut ce face, dar la indicația medicului. Nu e corect ca într-un spital de urgență, investigațiile medicale făcute la indicația medicului, dar care nu se finisează cu spitalizare să fie achitate”, explică expertul Ghenadie Țurcanu. 

 

█  Articole relaționate:

Cât de urgentă este Salvarea. De cât timp are nevoie o echipă de Urgenţă să ajungă și să ajute un bolnav. În unele raioane timpul mediu trece de o oră 

Vom apela serviciul de Urgență la 112

Lipsă de ambulanțe și echipe specializate la stațiile zonale de urgență. Medicii generalişti sau felcerii intervin chiar și în cazurile bolnavilor cu probleme psihice