Autor: Sorina David

Peste 870 de doctori practicieni moldoveni și profesori în medicină cer Parlamentului Republicii Moldova, inclusiv președintelui Legislativului, să voteze proiectul de Lege privind controlul tutunului în varianta promovată de către Guvern. Ca și specialiștii străini, aceștea insistă ca documentul să fie aprobat în ședința de joi sau de vineri a Parlamentului, adică înainte ca deputații să plece în vacanță. Solicitările au fost incluse într-o scrisoare, iar printre semnatari se numără doctori de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, Spitalul de Urgență, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” și Spitalul Ministerului Sănătății.

Aceștia reamintesc încă o dată deputaților moldoveni că deși Republica Moldova a semnat Convenția-cadru privind controlul tutunului încă în 2009, țara noastră încă nu și-a asumat obligațiunile prevăzute de acest document, mai exact de a „dezvolta, implementa, actualiza periodic și de a revizui strategiile naționale multisectoriale de control al tutunului”.

„La nivel internațional, țara noastră se situează cu mult în urma altor țări la capitolul implementarea măsurilor eficiente de control al tutunului în corespundere cu Convenția- cadru”, precizează semnatarii scrisorii.

Totodată, aceștea susțin că proiectul de lege privind controlul tutunului este indispensabil pentru Republica Moldova, deoarece acesta va proteja populația, dar și generațiile viitoare de consecințele devastatoare ale consumului de tutun.

„Votul dumneavoastră pozitiv va asigura protecția tinerilor și a copiilor prin salvarea multor vieți și prevenirea înrolării tinerilor moldoveni în rândul consumatorilor de produse de tutungerie”, se arată în scrisoarea emisă astăzi către Parlament.

 Mai multe organizații din Franța, Germania și chiar Nigeria au trimis scrisori președintelui Legislativului, Igor Corman: „Pe 17 iulie a venit timpul să luați o decizie pentru schimbare” 

Mai mult de atât, semnatarii scrisorii țin să menționeze că acest document, de fapt, este menit să protejeze nu doar sănătatea populației, dar și mediul social și economic, deși în repetate rânduri unii deputați au susținut că proiectul de Lege antitutun promovat de către Guvern va influiența negativ bugetul de stat.

În același timp, experții în sănătatea mai atenționează că reducerea maladiilor asociate fumatului, dar și numărul fumătorilor poate fi realizată doar prin intermediul schimbărilor la nivel de legislație.

„Cadrul legal ce reglementează modul și condițiile de realizare a controlului asupra producerii, prelucrării, fabricării tutunului, plasării pe piață și consumului produselor din tutun este cel mai important în reducerea daunelor pentru sănătate, determinate de consumul produselor din tutun”, subsemnează experții moldoveni în sănătate.

Amintim că proiectul Legii antitutun a parcurs o cale grea până la Legislativ. Acesta a fost blocat mai bine de un an la Ministerul Sănătății, iar industria tutunului a încercat prin toate mijloacele posibile să pună piedici. Până acum, proiectul a obținut avizele Comisiei sănătate, protecție socială și familie, Comisiei administrație publică și dezvoltare regională, Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Comisiei drepturilor omului și relații interetnice, Comisiei mediu și schimbări climaterice, a Comisiei politică externă și integrare europeană, Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, direcția juridică a Guvernului și avizul CNA. Comisia parlamentară economie, buget și finanțe încă nu a dat aviz proiectului de lege și, prin urmare, nu se știe dacă deputații vor reuși să examineze documentul, având în vedere că în scurt timp vor ieși în vacanță.

 

 Articole relaționate:

62 profesori în medicină din Austria îi cer lui Igor Corman, președintele Parlamentului, să nu cadă pradă intereselor industriei tutunului 

Argumentele lui Vladimir Hotineanu privind lacunele proiectului de lege antitutun, false și confuze. Cine de fapt s-ar face vinovat de creșterea contrabandei cu țigări 

Vladimir Hotineanu critică Legea antitutun și aduce argumente în interesul industriei producătoare de țigări. „Legea este prea radicală, are carențe. Fumatul în locurile publice nu trebuie interzis”