Autor: Sorina David

E lucru cunoscut aproape de fiecare că produsele alimentare infectate cu bacterii sunt periculoase pentru sănătate. În Republica Moldova, cele mai periculoase produse din acest punct de vedere sunt alimentele de origine animală, produsele de patiserie, alimentația pentru bebeluși și chiar băuturile. Mai mult, potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, pe lângă bacteriiile depistate în componența lor, aceste produse se fac periculoase și prin faptul că la etapa de producere, prelucrare și transportare a lor nu au fost respectate regulile de igienă.

Specialiștii în sănătate publică au elaborat topul celor mai periculoase produse alimentare, după criteriul de siguranță și al igienei. Astfel, primele în top se află produsele de origine animală - carne și produsele lactate. Potrivit specialiștilor, din totalul alimentelor de origine animală investigate, aproape 50 la sută nu corespundeau normelor sanitare. Mai exact, conțineau E. coli, Salmonella L. monocytogenes (Listeria), enterobacterii și alte bacterii periculoase pentru sănătate.

 Locul doi este ocupat de produsele din alimentaţia publică, precum sunt aditivii alimentari, condimentele etc. În urma investigațiilor de laborator s-a constatat că aproximativ 40 la sută din produsele verificate de către specialiști nu corespundeau normelor ingienico-sanitare. Tot în fruntea topului, pe locul trei, se află produsele de patiserie. Potrivit specialiștilor, investigațiile de laborator au arătat că în jur de 9% din alimentele, ce fac parte din această categorie, nu corespund normelor sanitare și sunt periculoase pentru sănătate.

 █ UPDATE: Numărul persoanelor internate cu intoxicație alimentară după ce au participat la o nuntă a ajuns la 19. Administrația localului unde s-a petrecut ceremonia s-a ales cu patru amenzi 

Produsele de patiserie sunt urmate în top de alimentele de origine vegetală - fructe și legume. Datele arată că aproximativ 7% din totalul fructelor și legumelor supuse investigațiilor de laborator nu corespundeau normelor sanitare.

Locul cinci în topul celor mai periculoase produse de pe piața din Moldova sunt băuturile nealcoolice. Datele arată că peste șase la sută dintre acestea încalcă normele igienico-sanitare și pune în pericol sănătatea consumatorilor.  

Potrivit Centrului Național de sănătate Publică, bacteriile Salmonela, Listeria și E-coli au fost depistate în 4% din totalul produselor alimentare supuse testelor de laborator. Cele mai multe produse erau infestate cu E-coli – 2%, salmonela - 1,5% și listeria - 0,4%.

Potrivit specialiștilor în sănătate publică, după criteriile de igienă, peste 95 la sută din totalul alimentelor testate nu corespundeau normelor de igienă. Motivul principal - nerespectarea cerinţelor stabilite la etapa de producere, transportare şi comercializare. Mai exact, în 48% din cazuri produsele alimentare nu corespundeau cerinţelor stabilite conform indicilor bacteriilor coliforme. Adică conțineau un număr prea mare de astfel de bacterii, care pot provoca boli diareice acute sub formă de gastroenterită. În 28 la sută din produse s-a depistat o cantitate prea mare de microorganisme mezofili aerobe şi facultativ anaerobe, în aproximativ 11% - au fost depistate bacteria S. aureus, care poate provoca infecții supurative sau septicemii, şi în puțin peste 4% -au fost depistate microorganisme de alterare - micete şi levuri. Toate aceste criterii stabilesc calitatea produselor alimentare.

  Moldovenii cumpără cancer, alergii și intoxicații la cutie. În magazinele din Moldova se vând alimente cu termen de valabilitate de cinci ani 

Potrivit medicilor, astfel de produse sunt periculoase prin faptul că predispun omul la maladii grave.

„Produsele alimentare nesigure și infestate pot provoca alergii la alimente, inflamații serioase la nivelul aparatului gastrointestinal, precum gastrita și intoxicații alimentare. Să știți că intoxicația alimentară nu se finisează odată ce pacientul a ieșit din spital. Acestea lasă urme grave asupra organismului, ficatului în special”, explică gastroenterologul Angela Peltec.

Pentru a evita îmbolnăvirea și pentru a fi siguri că nu consumați alimente periculoase, doctorul recomandă să cumpărați produse doar de la comercianții în care aveți încredere sau să consumați doar ceea ce creșteți singuri.

„Ar fi foarte bine ca oamenii să consume doar produse care știu că sunt sigure pentru sănătate. Spre exemplu, eu, ca să fiu sigură ce carne mănânc, cumpăr o jumătate de vițeluș proaspăt și păstrez carnea în frigider acasă. Așa eu sunt sigură că ea este păstrată în condiții optime, că nu a fost dezghețată de mai multe ori și apoi din nou înghețată, pentru că aceasta tot nu este bine. Toate produsele trebuie să le cumperi de la comercianți în care ești sigur. Cel mai bine să cumperi de la țărani, pentru că ei cresc cele mai sănătoase animale și cresc cele mai sigure fructe și legume”, a mai adăugat medicul Peltec.

Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, în prima jumătate a anului au fost înregistrate 28 de cazuri de intoxicații alimentare, cu 359 de persoane afectate. În 13 cazuri produsele alimentare consumate au fost contaminate cu salmonele, în 9 cazuri cu bacterii, precum St.aureus, E.coli, etc. 

 

 Articole relaționate:

Din nou intoxicații. Nouă persoane au ajuns la spital după ce au fost la o cumetrie 

A murit una dintre cele patru persoane intoxicate cu ciuperci. Starea celorlalți pacienți rămâne foarte gravă

Patru persoane în stare gravă la spital, după ce au consumat ciuperci. „Rezultatele analizelor sunt foarte rele. Nu este exclus să fie și decese printre ei”