Redactor: Sorina David
Jackson Small a început să aibă crize de epilepsie la vârsta de 7 ani, iar în scurt timp băiatul ajunsese să sufere chiar şi câte 30 de crize de convulsii în fiecare zi. Astfel, la scurt timp Jackson a fost diagnosticat cu epilepsie mioclonică juvenilă şi, din păcate, niciun medicament prescris pentru tratament nu-l ajuta.
Astfel, în disperare, familia băiatului a cerut ajutor unui nutriţionist de la Langone Comprehensive Epilepsy Center din New York, scrie CBSNews. Părinţii băiatului au aflat despre posibilele beneficii ale unei diete cu alimente care în mod normal sunt evitate. Este vorba de cârnaţi, ouă, maioneză, smântână, unt şi şuncă. Această dietă neobişnuită este foarte bogată în grăsimi, conţine puţine proteine şi aproape deloc carbohidraţi. Se numeşte dieta ketogenică şi este folosită de mult timp ca ultimă soluţie pentru pacienţii epileptici care nu pot fi trataţi prin alte metode.
Courtney Glick, nutriţionistul care s-a ocupat de cazul lui Jackson, spune că alte diete sunt menite să pună corpul într-o stare de înfometare. În acest moment, organismul va începe să consume propria rezervă de grăsime, intrând într-o stare - numită cetoză. Dar, cu acestă dietă specială, organismul nu va consuma propria grăsime, ci grăsimile din alimente. Dieta ketogenică este alcătuită 90% din grăsimi, dar pacienţii care nu pot suporta acest regim pot apela la o dietă Atkins modificată, care conţine doar 65-70% grăsimi.
Zeci de studii au demonstrat eficienţa acestor diete pentru oprirea crizelor de epilepsie. Aproximativ 32% dintre pacienţii trataţi astfel au simţit o ameliorare a crizelor cu până la 50%, iar 9% au scăpat de crize în proporţie de 90%.
Cercetătorii nu ştiu exact de ce are efect această dietă. Dar este evident că un regim bazat pe grăsimi va duce la scăderea nivelului de insulină din sânge. Această scădere a insulinei poate preveni crizele, pentru că are un efect antiinflamator asupra creierului.
În cazul lui Jackson a avut efect numai dieta extremă. Băiatul a mâncat zilnic 160 grame de grăsime, 8-10 grame carbohidraţi şi 30 de grame de proteine, în total 1.700 de calorii pe zi. După doar 4 luni de regim, Jackson a scăpat complet de crize. El a continuat dieta timp de 2 ani şi nu a mai avut probleme de sănătate.
Mama lui a învăţat să-i gătească după reţete speciale, făcând de exemplu pizza cu crustă de nuci macadamia sau nuggets de pui cu făină de cocos. Acum Jackson are 10 ani şi începe treptat să consume şi alte alimente, cum ar fi pâinea şi alte produse de patiserie. Spre deosebire de adulţi, la copii efectul benefic al dietei ketogenice se menţine chiar şi după reluarea regimului alimentar normal.
█ Articole relaționate: