Redactor: Sorina David
Peter Lloyd este un bărbat de 42 de ani din Țara Galilor, condamnat să trăiască exact ca în epoca primitivă - fără lumină, fără televizor, frigider, telefoane și alte obiecte care necesită conectarea la o sursă de electricitate. Bărbatul suferă de hipersensibilitate eletromagnetică, o boală rară care îi pune în pericol viața în orice moment.
Într-o epocă în care tehnologia este în continuă dezvoltare și a pătruns în toate domeniile vieții noastre, ideea de a trăi fără telefoane, calculatoare, obiecte electrocasnice sau chiar electricitate pare de neconceput. Nu și în cazul în care suferi de hipersensibilitate electromagnetică, o maladie rară caracterizată prin intoleranța la câmpuri electromagnetice și care afectează între 1.5 și 2% din populația globului, scrie Daily Mail.
Este și cazul galezului Peter Lloyd, care este izolat într-o casă dotată ca pe timpurile când încă nu exista electricitate. Nu poate ieși din casă, întrucât câmpurile electromagnetice ale telefoanelor și gadgeturile folosite de cei din trafic îi declanșează simptome îngrozitoare - amețeli, stări de leșin, dureri de cap severe, etc.
Galezul povestește că a manifestat primele simptome încă de la vârsta de 25 de ani. Acesta stătea în fața calculatorului, când brusc a început să simtă dureri severe de cap, vederea i s-a încețoșat, iar amețelile l-au făcut să își piardă cunoștința. Astfel, în cosecință bărbatul și-a adaptat locuința în care trăiește condiției lui. Acesta folosește lumânări pentru a ilumina casa și un aragaz pentru a găti și pentru a încălzi apa. Nu are televizor, radio sau alt aparat electronic ori electrocasnic. Acesta mărturisește că nu face nimic altceva, decât să stea țintuit în pat și să citească. Bărbatul mărturisește că citește peste 100 de cărți pe an, la lumina lumânării.
Peter Lloyd trăiește complet izolat de tot ce înseamnă tehnologie modernă, iar persoanele care îl vizitează sunt nevoite să își lase telefoanele și ceasurile afară, înainte de a intra în casă, pentru a nu-i declanșa simptomele îngrozitoare.
█ Articole relaționate: