Redactor: Sorina Bujarov
Medicii se confruntă uneori cu afecţiuni ciudate, rar întâlnite şi foarte greu de vindecat. Printre cele mai cunoscute, prezentate de Live Science, sunt imposibilitatea de a simţi frica sau orgasmul, care fie apare din senin, fie fiind generată de unele disfuncții.
Boala Morgellons - se manifestă prin convingerea pacientului că pe sub pielea lui se târăsc, se mişcă insecte. De asemenea, bolnavii au impresia că simt muşcături, înţepături şi mâncărimi pe sub piele. Totodată, ei susţin că văd fibre care le ies din piele, au leziuni dermatologice şi probleme de memorie. Nu se ştie care este cauza bolii, dar unii medici cred că este vorba de o tulburare psihică. Alți specialiști cred însă că ar fi vorba, de fapt, de o problemă dermatologică.
Sindromul mâinii străine. Cei care suferă de această tulburare au o mână care acţionează singură, fără intenţia pacientului. Astfel, una din mâini va lua obiecte sau va lovi anumite persoane, fără să poată fi controlată. Medicii cred că boala apare în urma unui atac cerebral în lobul parietal, care controlează mişcările voluntare. Afecțiunea nu poate fi tratată.
Sindromul Cotard este impresia unei persoane că este moartă sau că o parte a corpului ei se descompune. Pacienţii sunt convinşi că le lipsesc anumite organe sau părţi ale corpului. Boala apare deseori la cei care suferă de schizofrenie şi tulburare bipolară, dar poate să apară şi în urma unor traume sau tumori.
█ Caz bizar în medicină, o adolescentă plânge și transpiră sânge
Sindromul Ehlers-Danlos face ca trupul bolnavilor să fie extrem de flexibil, iar membrele lor să se poată îndoi în poziţii nefireşti. Unii dintre cei care suferă de sindrom au şi pielea foarte flexibilă, dar, din păcate, se rănesc uşor şi rănile lor se vindecă foarte greu. Boala apare din cauza a 8 mutaţii genetice, care duc la reducerea cantităţii de colagen din piele.
Boala Wiethe se manifestă prin imposibilitatea de a simţi frica. Este o boală genetică rară, care duce la întărirea ţesutului cerebral, distrugând amigdala, care este structura cerebrală care generează reacţia de frică.
Sindromul excitaţiei persistente. Pentru aceste persoane, orgasmul apare pe neaşteptate şi este mai curând un eveniment jenant, stresant decât unul plăcut. Tulburarea apare mai ales la femei şi este provocată de o hipersensibilitate la cea mai mică presiune asupra organelor genitale, dar uneori apare din senin, fără să există vreo dorinţă sexuală reală.
Haemolacria este boala din cauza căreia bolnavul plânge cu lacrimi de sânge. Afecţiunea poate să apară în urma unei conjunctivite grave, dar şi fără explicaţie, la unele femei în timpul menstruaţiei.
█ Articole relaționate:
Adolescentă în stare gravă la spital, după ce a înghițit vată medicinală ca să slăbească
Povestea unui pacient infectat cu o bacterie rezistentă la antibiotice