Redactor: Sorina Bujarov
Potrivit statisticilor, un om obişnuit petrece în medie peste 4.000 de ore la duş în decursul vieţii sale. Doar că toată această perioadă de timp este pierdută în zadar, dacă persoana în cauză nu cunoaşte acele detalii care fac diferenţa dintre un duş energizant şi unul care are ca efect creşterea stării de somnolenţă, arată datele unui studiu publicat recent.
Duşul făcut de dimineaţă are efect energizant doar dacă sunt respectate nişte reguli clare, altfel acesta are efecte contrare intenţiei celor care preferă să se spele dimineaţa. De fapt, un duş sau o baie fierbinte este recomandat de medici doar celor care au dificultăţi cu somnul, tocmai în vederea obţinerii unui somn lin.
Motivul acestei recomandări – atunci când ieşim dintr-un dupş fierbinte şi organismul nostru întâlneşte aer mai rece, această diferenţă de temperatură duce în mod sigur la o scădere subită a temperaturii corporale, fapt ce provoacă şi o liniştire şi calmare a minţii. Duşul fierbinte, deci, este ideal seara, înainte de culcare, şi în niciun caz dimineaţa, înainte de începerea activităţilor zilnice. În caz contrar, dacă veți face un duș fierbinte dimineața, după care veți ieși afară veți avea o stare de somnolență toată ziua, astfel că veți fi incapabil să munciți productiv.
Pentru energizarea atât de trebuincioasă dimineaţa, specialiştii care au studiat efectele dușului asupra organismului uman recomandă duşurile alternative cald-reci. Specialiștii recomandă ca după duşul propriu-zis, care are drept scop principal curăţarea pielii, să intrați sub un jet de apă cât se poate de rece pentru cel mult 30 de secunde. După aceasta faceți un duş cât se poate de fierbinte, la fel, timp de aproximativ 30 de secunde. Atât dușul rece cât și cel fierbinte trebuie să fie la temperatura maximă suportată de corpul dumneavoastră.
Această alternare rece-fierbinte are ca efect dilatarea vaselor capilare, creşterea fluxului sangvin şi stimulează per total întreg organismul. Spre final, înainte de a ieşi din cadă, experţii recomandă încă o secvenţă de duş rece care să dureze tot 30 de secunde, nu mai mult, pentru un efect revigorant.
Beneficiile fiecărui tip de duș în parte au fost demonstrate de mai multe studii. Potrivit unei cercetări publicate pe Science Direct, dușul rece-fierbinte este o metodă eficientă de a face față stresului pe parcursul zilei, acesta întărind toleranța la stres. Un alt studiu a constatat faptul că dușul rece făcut zilnic întărește imunitatea, prevenind astfel o mulțime de boli. În încercarea de a se încălzi, atunci când persoana face duș rece, se accelerează metabolismul și se activează sistemul imunitar. Astfel organismul eliberează mai multe globule albe (leucocite) în sânge. Capacitatea acestora este de a produce anticorpi în scopul eliminarii substanțelor străine din organism.
O altă cercetare arată că dușul rece îmbunătățește circulația sangvină, deoarece apa rece face ca arterele și venele să se contracte temporar, iar aceasta permite sângelui să curgă sub o presiune mai mare, ceea ce este foarte bine pentru sănătate cardivasculară.
█ Articole relaționate:
Producătorii de săpunuri antibacteriene vor trebui să dovedească eficiența produselor lor
Doar 5 la sută din cei care merg la toaletă, își spală mâinile corect