Autor: Sorina Bujarov
O asistentă medicală de la spitalul raional din Edineț a fost înțepată cu o branulă – cateter pentru administrarea perfuziilor în venă, de către un pacient seropozitiv. Mai grav este faptul că instrumentul medical a fost folosit inițial de către bărbatul diagnosticat cu HIV. Fără să fi fost dezinfectat, asistenta a fost înțepată în mână. Femeia afirmă că pacientul ar fi făcut acest lucru intenționat. De cealaltă parte însă bărbatul susține că totul s-a întâmplat involuntar.
Incidentul a avut loc aseară, la o zi după ce bărbatul cu HIV a ajuns la spital. Acesta a fost spitalizat, fiind diagnosticat cu tuberculoză. „Se află la noi de doar o zi, însă lucrătorii medicali știau că are HIV și au luat toate măsurile necesare de protecție. Asta însă nu a fost suficient. El a înțepat asistenta exact în momentul când aceasta încerca să îi scoată perfuzia”, a declarat pentru Sănătate INFO Anatolie Guțu, directorul Spitalului raional din Edineț.
Potrivit acestuia, femeia a mers astăzi la Bălți unde a făcut mai multe teste pentru a afla dacă s-a infectat sau nu cu virusul imunodeficienței umane. Managerul spitalului spune însă că imediat ce a fost înțepată cu branula folosită, asistenta a luat toate măsurile de siguranță pentru a împiedica răspândirea virusului în organism.
„Atunci când a fost înțepată ea a încercat să oprească răspândirea virusului în organism. A extras sângele din înțepătură, după care a dezinfectat rana. Speră totuși că virusul nu s-a transmis”, a mai adăugat Anatolie Guțu. El a precizat că acum asistenta medicală și-a luat un scurt concediu medical, deoarece a trecut printr-un șoc emoțional puternic. Aceasta însă urmează să revină la muncă, indiferent de rezultatele examenelor medicale. „Nu putem să dăm afară un om, pentru că este HIV-pozitiv. Este încălcare de drepturi. Asistenta lucrează de mulți ani la noi, este în vârstă, nu am putea să o concediem pentru un așa lucru”, a mai afirmat Guțu. Potrivit acestuia, este pentru prima dată când un lucrător medical nimerește într-o astfel de situație.
█ Articole relaționate: