Redactor: Elena Cioina
Un uriaș dosar de corupție aruncă într-o lumină sumbră zeci de doctori care au jurat că vor face tot ce le stă în putință să ajute oameni aflați în suferință. În realitate, spun procurorii, mai mulți specialiști oncologi și-au dat mâna cu distribuitorii de medicamente, au văzut lumea pe banii acestora, iar în schimb le-au prescris celor chinuiți de boală cele mai scumpe doctorii. Astfel, statul s-a trezit într-un punct mort: nu a mai putut să suporte cheltuielile, iar bolnavii nu și-au mai primit tratamentele, scrie ProTV România.
Holurile spitalelor județene din Sibiu, Bistrița, Cluj și Mureș au fost pline marți, dar nu de pacienți, ci de polițiști și procurori. Echipele de intervenție au blocat accesul publicului în cabinetele medicilor oncologi. Acuzațiile procurorilor DNA sunt deosebit de grave și sunt legate de felul în care au fost prescrise tratamentele bolnavilor de cancer. Practic, o caracatiță uriașă și-a întins tentaculele în jurul unor oameni care se agață de fiecare secundă de viață în încercarea lor disperată de a supraviețui.
Anchetatorii spun că distribuitorii de medicamente le promovau medicilor anumite produse. Dacă aceștia le recomandau mai departe, primeau sponsorizări. Pentru că legea spune că un pacient are nevoie de un dosar aprobat de casa de asigurări de sănătate ca să primească tratament, tot ei ar fi sensibilizat și anumiți funcționarii de stat să își dea avizul. Apoi, ar fi fost corupți și farmaciștii, cei care puteau da orice variantă de medicament . Cei din urmă erau influențați să ofere, desigur, cele mai scumpe soluții. Astfel, la pacient ajungea un tratament care costa sute de mii de lei. Costurile încărcau statul cu cheltuieli uriașe și duceau la un blocaj pe piață în privința aprovizionării cu variantele mai ieftine.
Viorica Pantel a fost diagnosticata cu un cancer la sân. Unul dintre medicii care este acum în vizorul anchetatorilor a decis să o trateze cu un medicament care costă 10 mii de lei pe lună. Cei de la casa de asigurări de sănătate s-au sesizat și i-au imputat medicului costul unei luni de tratament. "Mi-a făcut mai repede cu o lună perfuzia, din decembrie nu din ianuarie, dar până la urmă s-a decontat cred. La vreo două luni, mi-a zis, la a treia perfuzie că are probleme cu Bucureștiul și tribunalul pentru herseptimul ăla pe care trebuie să-l plătească, de 110 milioane vechi o perfuzie. Până la urmă mi-a zis că rezolvă dânsa."
Procurorii trebuie să demonstreze că doctorii au fost cumpărați de distribuitorii de medicamente să prescrie un anumit produs, iar în schimb au beneficiat de excursii scumpe în străinătate, sub forma unor seminarii. Procurorii arată însă cu degetul și către farmaciști, care atunci când rețeta ajungea la ei, eliberau numai medicamentele anumitor distribuitori.
Poziția Ministerului Sănătății
Ministerul Sănătății a condamnat practicile prin care medicii pot fi influențați la prescripție de către companiile farmaceutice. Instituția a transmis, printr-un comunicat, ca stoparea acestui tip de comportament al unei părți a corpului medical este benefică pentru sistemul sanitar, pentru personalul medical și pacienți deopotrivă. "Astfel de anchete sperăm să descurajeze faptele de corupție", a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, citat in comunicat. Unul dintre doctorii vizați, șef al Secției de Oncologie din Sibiu recunoaște că a plecat în străinătate pe banii firmelor de medicamente. Valeria Văleanu precizează însă că nu a încălcat nicio lege sau un protocol atunci când a prescris medicamentele pacienților.
█ Acuzații grave la adresa unor mari companii farmaceutice. Acestea au mituit doctorii ca să prescrie cât mai multe medicamente produse de ele
Percheziții la 61 de adrese
DNA a efectuat marți dimineața percheziții în 61 de locații situate în București și în județele Ilfov, Sibiu, Mureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Timiș, într-un dosar privind fapte de corupție comise in perioada 2012-2015.
Excursii la schimb pe recomandări medicale
Ancheta DNA privind corupția din domeniul farmaceutic vizează mai mulți medici, printre aceștia fiind și șefi de clinici și ai unor secții de oncologie, au declarat, marți, pentru AGERPRES, surse judiciare. Ar fi implicați 16 medici, inclusiv având funcții de șefi de clinici și secții de oncologie, medici specialiști oncologi, coordonatori și responsabili ai Programului National de Sănătate - subprogramul oncologie.
Aceleași surse au susținut că ar fi implicați un președinte al Comisiei de oncologie, un inspector la DSP Mureș, care controlează farmacii, și peste 10 reprezentanți zonali ai firmelor de medicamente. Anumite firme de medicamente ar fi oferit unor medici din județele Mureș, Sălaj, Sibiu, Bistrița și Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane și congrese internaționale, excursii în diverse țări, bunuri, foloase și alte servicii, condiționându-le de prescrierea medicamentelor pe care le produc sau pe care le distribuie. Potrivit surselor citate, s-ar fi optat pentru varianta medicamentelor mai scumpe în locul unor medicamente generice, echivalente, care au aceeași compoziție chimică și același efect terapeutic, însă ar fi fost mai ieftine.
Congrese medicale în Las Vegas, Paris și la Marele Canion
Zeci de medici oncologi din România au beneficiat de excursii la Paris sau Las Vegas plătite de firme de medicamente, aceste "sponsorizări" fiind de fapt o mită mascată, în schimbul prescrierii anumitor medicamente bolnavilor de cancer, au declarat pentru AGERPRES, surse judiciare. Astfel, în 2014, un producător de medicamente a achitat 4,1 milioane lei unui operator de turism pentru a organiza excursii în străinătate pentru medici. Procurorii au identificat facturi fiscale emise de firme de turism aferente unor evenimente realizate în orașele Ottawa, San Diego (perioada 24-31 octombrie 2013), Hotel Kronwell Brașov (perioada 18-20 iulie 2014), Hotel International Iași (perioada 23-24 iulie 2014) si Hotel Ramada Sibiu (perioada 1-3 august 2014).
█ Moldovenii cumpără medicamente ca la piață. Doctorii eliberează rețete nevalide, iar farmaciștii închid ochii la aceste ilegalități
In vederea desfășurării congreselor din Ottawa (Canada) și San Diego (USA), o firmă de medicamente a încheiat mai multe contracte de sponsorizare cu medicii participanți la aceste întruniri. Procurorii au descoperit însă că presupusul eveniment organizat la Ottawa în perioada 12-16 februarie 2013 a avut loc în realitate la Paris, în luna ianuarie 2013, fiind de fapt o deplasare în scop turistic.
Procurorii mai susțin că medicii vizați au fost implicați și în realizarea unor așa-zise studii clinice, pentru care au fost remunerați, însă studiile în cauză nu au la bază date reale, aceasta fiind încă o modalitate prin care medicii erau recompensați financiar pentru sprijinul acordat producătorilor de medicamente.
█ Articole relaționate:
Lista medicamentelor compensate se va dubla. Guvernul va aloca suplimentar 135 de milioane de lei