Autor: Irina Papuc
Centrul Republican de Diagnostic a emis un anunț oficial prin care informează că banii de la CNAM sunt pe terminate și că nu mai poate primi pacienți pentru investigații în baza poliței.
Astfel, din 1 august la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală nu se mai fac investigații gratuite, în baza poliței. Conform unui comunicat oficial „serviciile contractate de către CNAM pentru anul 2015 au fost practic realizate”, ceea ce înseamnă că nu mai sunt bani. Astfel, pacienții care au îndreptare și care beneficiază de poliță vor trebui să plătească investigațiile, cu excepția celor care au fost deja programați.
Totodată, instituția anunță că activează și că poate presta aceleași servicii doar contra plată.
Amintim că instituțiile medicale din țară au fost finanțate la nivelul anului trecut. Încă în luna aprilie, acestea trebuiau să încheie contracte adiționale, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Situația este mai complicată cu cât spitalele nu se confruntă doar cu subfinanțare, dar și cu datorii enorme de sute de milioane de lei.
Am solicitat informații de la Ministerul Sănătății să se pronunțe pe acest caz. Galina Sanduță, purtătorul de cuvânt al ministrului Ruxanda Glavan, ne-a spus că ministrul a fost informat astăzi despre această situație și că „vor fi luate măsuri”, fără să precizeze ce urmează de fapt să se întreprindă.
█ Articole relaționate:
Bugete prin care șuieră vântul. Spitalele nu vor mai primi banii promiși de la CNAM