Autor: Irina Papuc

Ministerul Sănătății mai anunță două funcții vacante la două instituții medicale. Este vorba despre Asociația Medicală Teritorială Botanica și Spitalul Clinic Municipal pentru Copii nr.1. Candidații mai au timp să depună dosarele.

Ministerul Sănătății a anunțat concurs pentru ocuparea funcției de director al Spitalului Clinic Municipal pentru Copii nr.1. Deoarece regulamentele noi referitor la alegerea prin concurs a directorilor din toate instituțiile medicale au nu intrat în vigoare, managerul va fi ales conform metodologiei vechi. Candidații mai au la dispoziție să depună dosarele până la 23 noiembrie.

Ștefan Calancea, actualul director al spitalului spune că este de acord cu decizia de a anunța un concurs, întrucât el fusese numit în funcție printr-un ordin al primarului Capitalei, Dorin Chirtoacă, în aprilie 2014. Calancea s-a încurcat serios în declarații.

„Da, eu știu că este anunțat concurs. Așa este corect. Dacă m-or alege pe mine e bine, dacă nu, atunci va fi altcineva. Vreau să trec și eu prin procedura legală, să nu vină fiecare să-mi spună că n-am respectat ceva”, a spus directorul. Calancea spune că și-a depus dosarul, însă anunțul despre concurs încă nu a fost publicat nici pe pagina web a spitalului, nici nu există la loc vizibil în instituție. „Știu că mai sunt două zile până la depunerea dosarului. O să publicăm anunțul, astfel ca să fie vizibil… Luați-vă un microbuz și un megafon și anunțați prin oraș, dacă scopul vostru e să informați”, a ironizat acesta. Amintim că regulamentul prevede anunțarea postului vacant cu cel puțin 20 de zile înainte de organizarea concursului pe avizierul instituției, dar și pe pagina web.

Și Ion Nogai, șeful AMT Botanica, a fost numit în funcție printr-o dispoziție a edilului, însă ceva mai târziu – în luna iulie 2014. Atunci Nogai ocupase fotoliul lui Victor Puiu, care plecase pe motiv că ar fi atins vârsta de pensionare.

Amintim că de la schimbarea conducerii Ministerului Sănătății au fost schimbați directorii la șase instituții medicale, la CNSP și la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

  Articole relaționate:

Reguli noi în spitale, după mai multe scandaluri de corupție. Ministerul Sănătății vrea cenzori 

Directorii de spitale, evaluați de organizații care nu există. Ministerul Sănătății calcă strâmb din nou 

Concursuri cu rezultate „calculate” în cabinetul ministrului. Un alt director de spital, înlăturat