Autor: Sorina Bujarov

Cad patru vicedirectori de la Institutul Mamei și Copilului (IMC). Ieri, Ministerul Sănătății a anunțat că spitalul are o nouă organigramă, în care nu se regăsesc patru funcții de director adjunct. Așa deci, pe viitor instituția medicală va fi condusă de către un director și patru vicedirectori, și nu de opt, cum era până în prezent. Responsabilii Ministerului Sănătății spun că această optimizare va duce la economisirea a aproximativ un milion de lei în bugetul instituției medicale.

„La Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Republican și la Institutul Mamei și Copilului se vor aproba organigrame noi. În organigrama nouă a Institutului Mamei și Copilului, care a fost deja aprobată, nu se regăsesc patru funcții de vicedirectori. Eficiența economică constituie 900 de mii de lei anual. Potențialul și profesionalismul acestor persoane vor fi păstrate, ei ocupând alte funcții în cadrul instituției”, a declarat Alexandru Holostenco, șeful Direcției resurse umane din cadrul Ministerului Sănătății, la conferința de presă organizată ieri la Ministerul Sănătății.

 Bătălie fără limite la Institutul Mamei și Copilului. Ministerul Sănătății a călcat peste lege din nou 

Directorul interimar al IMC a explicat pentru Sănătate INFO cum arată noua organigrama instituției medicale. Potrivit acestuia, Institutul nu va mai avea vicedirector pe domeniul chirurgiei, funcție deținută de Ala Cojușneanu, vicedirector la pediatrie, – funcție ocupată de Ina Palii. Și Iurie Carauș a rămas fără fotoliu. El ocupa până acum funcția de vicedirector al Centrului Perinatal, care a fost lichidată. Tot el îndeplinea responsabilitățile vicedirectorului medical, care la fel nu se mai regăsește în organigramă. Funcția de director medical a rămâne în continuare vacantă.

„Toată lumea care a fost așa și a rămas la locurile ei. Nimeni nu a fost exclus. Cineva e în funcție de vicedirector, cei care erau la centrele corespunzătoare așa și au rămas. Erau foarte mulți vicedirectori, iar acum s-a încercat eficientizarea resurselor financiare. Vicedirector medical încă nu avem persoană, dar la știință așa și rămâne, la fel ca și managementul resurselor umane”, a precizat pentru Sănătate INFO Marin Rotaru, director interimar la IMC.

Potrivit responsabililor de la Ministerul Sănătății, pe lângă organigramă, instituțiile medicale republicane vor trebui să-și schimbe și regulamentele interne de activitate. Toate acestea, pentru a economisi bani.

 Ping-pong între două ministere - PLDM și PD. În 2016 am putea avea cea mai mare criză din Sănătate 

„Regulamentul cadrul nou a instituțiilor medico-sanitare publice, care a fost aprobat în noiembrie 2015, prevede ca instituțiile medicale republicane trebuie să-și schimbe regulamentele și organigrama. Pe viitor își vor evalua activitatea prin prizma eficientizării utilizării resurselor financiare”, a mai declarat Holostenco în cadrul conferinței de ieri.

Amintim că între ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan și directorul IMC Ștefan Gațcan s-a iscat un conflict luna trecută, când ministra și-a făcut apariția în spital fără să-și anunțe vizita. Tot atunci a fost făcut un control financiar, iar ulterior Ministerul Sănătății a publicat o notă informativă prin care argumenta că Gațcan a gestionat prost banii instituției. La rândul său, fostul director a făcut și el publice mai multe rapoarte și a argumentat că au existat foarte multe probleme inclusiv din cauza lipsei de finanțare din partea fondatorului. Scandalul a culminat cu internarea lui Ștefan Gațcan în spital. În același timp, Marin Rotaru urma să-și piardă locul de muncă, după ce Ștefan Gațcan a semnat un ordin de reducere a statelor de personal. Cu toate acestea, el a devenit director interimar.

 

  Articole relaționate:

Institutul Mamei și Copilului are un alt director interimar

O comisie a Ministerului Sănătății verifică banii Institutului Mamei și Copilului. Ruxanda Glavan s-a dus în vizită pe neprins de veste

Ștefan Gațcan își caută dreptate la înalții oficiali ai țării - Aceste acțiuni reprezintă o răzbunare nemotivată din partea ministrului Sănătății