Autor: Sorina Bujarov

Directorul Institutul Mamei și Copilului, Ștefan Gațcan, a atacat în instanță Ministerul Sănătății, pentru că acesta i-a aplicat două sancțiuni disciplinare pentru unul și același motiv – lipsa medicamentelor în stocul spitalului. Informația a fost confirmată chiar de managerul instituției medicale, care acum se află în concediu medical și urmează să fie operat.

Managerul celui mai mare spital pentru copii din țară a primit două sancțuni disciplinare în 2015, una în luna februarie și alta în luna august. Motivul – asigurarea insuficientă cu medicamente. Prima sancțiune a fost aplicată de către ex-ministrul Sănătății Mircea Buga, iar cea de-a doua de către actualul - Ruxanda Glavan. Acum, Ștefan Gațcan contestă în judecată cea de-a doua sancțiune primită.

„Am contestat în judecată aceste decizii, deoarece cred în justiția din Moldova. Rămâne ca juriștii să constate cine are dreptate și cine nu. Eu sunt de acord ca acei care fură banii publici să fie pedepsiți, dar nu să fie învinuiți pe nedrept cei care încearcă să facă ceva bine în țara asta. Cu cei de la Ministerul Sănătății continui să vorbesc și când o să ies din concediu medical voi afla ce planuri au ei. În următoarele două săptămâni voi suporta o intervenție chirurgicală. Încă nu știu dacă o fac în țară. Voi reveni ulterior la muncă”, a declarat Ștefan Gațcan pentru Sănătate INFO.

 Ștefan Gațcan își caută dreptate la înalții oficiali ai țării - Aceste acțiuni reprezintă o răzbunare nemotivată din partea ministrului Sănătății 

Directorul IMC a mai afirmat că a contestat în instanță și nota informativă publicată de Ministerul Sănătății în luna noiembrie, în care se spunea că spitalul are datorii extrem de mari și că instituția duce lipsă de medicamente vitale. Administrația instituției a infirmat informațiile, precizând că datoriile de aproximativ 40 de milioane de lei prezentate de Ministerul Sănătății sunt umflate. În realitate, spune Gațcan, Institutul are datorii doar de câteva milioane, lucru confirmat şi de juristul spitalului. 

„Când cei de la minister au efectuat controale, nu au luat datele de la început de lună, dar datoriile de la data de 28 a lunii – atunci când spitalul nu reușise să plătească lumina, căldura, salariile, etc. Deși acești bani au fost plătiți la sfârșit de lună, cei de la minister au spus că acestea sunt datoriile spitalului. Din cele 40 de milioane de lei prezentate drept datorii, doar 6 milioane erau reale, ceea ce este puțin, având în vedere cât de mare este spitalul”, a adăugat Sergiu Dodon, juristul de la IMC.

Amintim că ambele sancțiuni aplicate lui Ștefan Gațcan au fost din motiv că spitalul nu era asigurat suficient cu medicamente. Codul Muncii prevede însă că „Pentru aceeaşi abatere disciplinară nu se poate aplica decît o singură sancţiune”, lucru prevăzut în articolul 206, al. 4.

„Prima sancțiune a fost aplicată pentru că spitalul nu avea medicamente suficiente, deși în realitate agenții economici refuzau să aducă preparatele din cauza inflației. Atunci însă directorul a acceptat situația. A doua sancțiune a fost aplicată din același motiv, dar deja de Ruxanda Glavan, deja în luna octombrie Ministerul Sănătății intenționa să aplice o a treia sancțiune, pe motiv că spitalul are prea multe medicamente, ceea ce e aberant”, a mai afirmat Sergiu Dodon.

 Cad patru vicedirectori la unul dintre cele mai mari spitale din țară. Ministerul Sănătății vrea să economisească bani 

Amintim că între ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan și Ștefan Gațcan s-a iscat un conflict luna trecută, când ministrul și-a făcut apariția în spital fără să-și anunțe vizita. Tot atunci a fost făcut un control financiar, iar ulterior Ministerul Sănătății a publicat o notă informativă prin care argumenta că Gațcan a gestionat prost banii instituției. La rândul său, fostul director a făcut și el publice mai multe rapoarte și a argumentat că au existat foarte multe probleme inclusiv din cauza lipsei de finanțare din partea fondatorului, care este Ministerul Sănătății. Scandalul a culminat cu internarea lui Ștefan Gațcan în spital.

Până la ora difuzării știrii Ministerul Sănătății nu a comentat decizia lui Ștefan Gațcan de a da în judecată autoritatea pentru faptul că l-a sancționat disciplinar a doua doară pentru aceeași abatere.

 

  Articole relaționate:

Institutul Mamei și Copilului are un alt director interimar

O comisie a Ministerului Sănătății verifică banii Institutului Mamei și Copilului. Ruxanda Glavan s-a dus în vizită pe neprins de veste

Ștefan Gațcan își caută dreptate la înalții oficiali ai țării - Aceste acțiuni reprezintă o răzbunare nemotivată din partea ministrului Sănătății