Autor: Sorina Bujarov

Una dintre cele 14 persoane care au suferit arsuri grave în urma deflagraţiei din centrul Capitalei a decedat astăzi. Informaţia a fost confirmată, cu puţin timp în urmă, de către Ministerul Sănătăţii, care precizează că starea pacientului s-a agravat foarte mult acum două zile, când a fost transferat în secţia de reanimare a Spitalului de Urgenţă.

Pacientul avea arsuri pe 20% din suprafaţa corpului. Mai grav, el avea afectate şi căile respiratorii, rănile fiind de o severitate de gradul I şi II. Iniţial, în urma exploziei din 9 ianuarie, acesta a fost internat pentru tratament în secţia de Terapie Intensivă a Centrului de Combustiologie , câteva zile mai târziu însă starea lui s-a agravat, iar medicii au decis să-l transfere la Spitalul de Urgenţă.

„La data de 15.01.2016, pe fondalul  agravării stării generale s-a decis transferul pacientului în secția Reanimare a Institutului de Medicină Urgentă, pentru tratament specializat complex. (...) Decesul a survenit în  urma decompensării poliorganice pe fon de patologii concomitente”, precizează într-un comunicat Ministerul Sănătăţii.

Amintim că pe 9 ianuarie în Piaţa Centrală a avut loc o explozie, în urma căreia 14 persoane au suferit arsuri grave. Potrivit medicilor, majoritatea pacienţilor au arsuri în regiunea feţei şi a mâinilor, printre aceștia fiind atât angajați ai cantinei, cât și simpli vizitatori. Responsabilii de la Departamentul Situații Excepționale au declarat că deflagrația a fost provocată de o scrugere de la butelia de gaz, folosită pentru prepararea mâncării. În urma tragediei, administratoarea cafenelei unde s-a produs incendiul şi soţul acesteia au fost retinuţi preventiv.

Anterior Ruxanda Glavan a prezentat în Guvern o analiză a capacităţii spitalelor din ţară de a trata arsuri. Atunci ministrul Sănătăţii a afirmat că instituţiile medicale pot face faţă unui număr mare de arşi. Medicii specializaţi în astfel de traume spun însă altceva - Moldova are puțină tehnică necesară, puțini doctori și puține condiții, iar specialiştii ar fi nevoiţi să salveze vieţile celor cu arsuri cu mâinile goale. Precizăm că în Moldova există un singur aparat de respirație dirijată, paturi limitate pentru arși și doar o secție aseptică – în noul bloc chirurgical al Spitalul Clinic Republican.

 

 Articole relaționate:

Moldova își va evalua capacitățile de a trata pacienții cu arsuri more 

Doctorii din Moldova recunosc – oamenii arși ar putea muri cu zile: „Ne-am blocat la opt pacienți. Nu știu ce-am fi făcut dacă erau 50”

Ce-am face dacă 100 de oameni ar arde într-un club. Doctorii bat alarma, iar Ministerul Sănătății spune că totul e bine