Autor: Sorina Bujarov
Mihai Moldovanu, șeful Direcției Sănătate Chișinău, rămâne în funcție. Asta deși săptămâna trecută Consiliul Municipal Chișinău și-a dat votul pentru suspendarea lui și supunerea unei anchete de serviciu. Moldovanu spune că va continua să-și îndeplinească obligațiile de serviciu, până când nu va vedea semnată o decizie de suspendare semnată de primarul Capitalei, angajatorul său.
Săptămâna trecută, 26 de membri ai CMC au votat pentru suspendarea șefului Direcției Sănătate, Mihai Moldovanu, pe o perioada de 30 de zile, timp în care acesta ar fi trebuit să fie supus unei anchete de serviciu. În acest timp Moldovanu ar fi trebuit, conform deciziei CMC, să fie înlocuit cu directorul adjunct al Direcției Sănătate – Constantin Rîmiș. Acesta însă și acum este în funcție și spune că nu va părăsi postul, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, doar la solicitarea unor membri CMC.
„Eu am să rămân în funcție, pentru că acțiunile Consiliului de a mă suspenda nu sunt conform legii. Eu sunt funcționar public, iar conform legii 158 pot fi sancționat sau pot fi supus unei anchete de serviciu doar printr-o decizie semnată de primarul Capitalei, adică angajatorul meu. Eu am discutat și cu secretarul primăriei, care mi-a confirmat că nu va fi inițiată procedura de suspendare, deoarece decizia CMC nu este legală. Eu din 2015 sunt funcționar public, lucru recunoscut și de Cancelaria de Stat”, a declarat pentru Sănătate INFO șeful Direcției Sănătate Chișinău.
█ Șeful Direcției Sănătate Chișinău, suspendat din funcție și supus unei anchete de serviciu
Mihai Moldovanu a mai precizat că a discutat subiectul dat și cu primarul, Dorin Chirtoacă. Acesta ar fi spus că decizia CMC este ilegală și din acest motiv nu va semna vreun act de suspendare din funcție.
„De principiu, sunt de acord cu ancheta pe care unii membri ai CMC vor să fie efectuată, dare trebuie să fie respectată procedura legală de inițiere a acesteia”, a mai declarat Moldovanu.
De altfel, cu privire la acuzațiile lui Ilian Cașu, precum că ar exista niște neclarități cu privire la selectarea firmei care s-a ocupat de reconstrucția Centrului Andrologic din cadrul Maternității Nr.2 din Chișinău, Moldovanu a venit cu următoarele precizări – „Desigur că firma a fost aleasă în baza unei licitații publice. Eu i-am și răspuns dumnealui. I-am spus că banii pentru reparația sediului dat sunt din bugetul primăriei din 2012. Noi altfel nici nu avem dreptul să procedăm. Asta este o bătălie politică, nimic altceva”, a mai adăugat șeful Direcției Sănătate Chișinău.
█ Articole relaționate: